Duckadam nu se teme de atmosfera de la Belgrad: „Suporterii lui Partizan pot fi un avantaj pentru noi”

Duckadam nu se teme de atmosfera de la Belgrad:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, marți, la Aeroportul Henri Coandă, că pătimașii suporteri sârbi pot constitui un avantaj pentru echipa pregătită de Mirel Rădoi, punând presiune pe adversar, Partizan Belgrad, în manșa secundă a turului III preliminar al LC.

„Am tot auzit de suporterii lor în ultima vreme, dar ce să facă suporterii? Am mai jucat și la Liverpool, și la Varșovia. Suporterii pot fi o presiune și pentru ei și un avantaj pentru noi, nu neapărat un dezavantaj”, a declarat Duckadam, la plecarea spre Serbia.

El consideră că jucătorii steliști au experiența necesară care să le dea încredere că se pot califica în play-off-ul competiției: „Sunt încrezător, mergem după un rezultat de egalitate și suntem conștienți că trebuie să marcăm. Am mai trecut prin astfel de situații, avem experiența necesară astfel încât să credem în calificare. E greu să joci din trei în trei zile, chiar dacă au fost menajați unii jucători cu Botoșani, nu știu dacă se poate vorbi despre odihnă. Important este ca acolo să facem un meci bun”.

Partida Partizan Belgrad – Steaua București, din manșa secundă a turul trei preliminar al Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21.30. În tur, la București, cele două formații au terminat la egalitate, scor 1-1.

Mediafax

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×