„Adrian nu e aici, O”Brien la fel, Collins a luat roșu și nu e aici, Ogbona nu e aici, Creswell nu e aici, Mark Noble, Kouyate, Tomkins nu au venit”, a început Slaven Bilic, cam fără chef, enumerarea jucătorilor valoroși pe care i-a lăsat acasă atunci când West Ham a decolat spre România. Toți sunt menajați. Duminică, la 13:30, ora Londrei, echipa lui începe infernal sezonul în Premier League, pe Emirates, cu rivala Arsenal. Noroc cu încăpățânarea de ziarist bătrân a lui Andrei Nourescu. L-a pisat pe managerul croat să spună numele jucătorilor menajați pentru returul cu Astra, în ciuda recomandării ușor iritate a ofițerului de presă Sophie Bradley care-i propunea lui Nourescu să constate singur cine lipsește de pe terenul de antrenament, încât Bilic a cedat. „E suficient?”, a întrebat el, ironic, la finalul enumerării, în rîsetele ușor slugarnice ale jurnaliștilor britanici prezenți în sala de la Chiajna.
Întrebarea e pertinentă. E suficient? Cu atâția menajați, pe cine mai contează Bilic pentru meciul de la Giurgiu? Nu că ne-ar deranja pe noi, românii, dar nu cumva minte atunci când pretinde că tratează cu respect Europa League? Răspunsul nu mai trebuie rostit. Peste câteva minute, pe tunelul de la vestiarele bazei de antrenament a Concordiei ieșea cu pas apăsat un tip înalt, solid, cu părul dat cu gel și frezat cu cărare pe o parte. Acum 112 ani, copiii care băteau mingile de câlți în mahalaua East End din Londra începeau să colecționeze cartoane tipărite de firmele producătoare de țigări cu fețele jucătorilor favoriți de la West Ham United. Bucățile de carton erau de fapt întăritoare pentru ca țigaretele să fie protejate la ambalare, însă în scurt timp au devenit străbunicii autocolantelor Pannini. Bobby Moore, căpitanul lui West Ham, căpitan mondial cu Anglia în 1966
Kevin Nolan, căpitanul lui West Ham United din 2015, pare ieșit din colecțiile îngălbenite de timp și impregnate cu miros de hârtie veche și tutun neprelucrat chimic. Ceva din atitudinea lui amintește și de Bobby Moore, iconicul fundaș central și căpitan de la West Ham, campion mondial în 1966. Chiar și roșeața excesivă din obraji – parcă rași cu briciul și stropiți cu colonie – e clasic britanică. Banderola de căpitan și cultura băuturii merg braț la braț la Londra. Mutu le povestea prietenilor că, atunci când voia să bea nestingherit, John Terry închiria o limuzină, cumpăra multe lăzi de bere și dădea ture prin Londra până termina combustibilul din sticle. Lăzile goale erau apoi azvîrlite peste bord, în plină stradă. Și fanii lui West Ham îl văd deseori pe Nolan în barurile londoneze, dincolo de miezul nopții, bând beri pe care le stinge apoi cu kebab.
Cariera lui nu este însă o cronică a nopților petrecute în Soho. Șatenul de 33 de ani este un erou anonim în Premier League, un „unsung hero”, așa cum numesc britanicii personajele care rămân pe nedrept în umbră. Dacă Steve Gerrard și Frank Lampard nu veneau pe lume cu 2, respectiv, 4 ani mai devreme decât el, Kevin Nolan putea fi până de curând căpitanul naționalei Angliei. Cu asemenea concurență, n-a prins nici măcar o selecție pentru Anglia, dar cele 99 de goluri marcate pentru Bolton, Newcastle și West Ham, 69 dintre ele în Premier League, reprezintă o cifră uluitoare pentru un mijlocaș ofensiv cu un fizic de cal englezesc de povară. La un moment dat, la mijlocul anilor 2000, Nolan a fost pe punctul de a se transfera la Manchester United, dorit de Alex Ferguson. Îi bătuse doi ani la rând pe Old Trafford cu Bolton, marcând de fiecare dată.
Pe bătrînul căpitan Nolan se bazează West Ham la Giurgiu. Ieri seară, înainte de antrenament, fotbalistul născut într-o suburbie din Liverpool a ieșit semeț și s-a oprit să discute cu Carl Jenkinson, tânăra vedetă împrumutată de la Arsenal. Vorbeau ceva despre Londra și la un moment năpraznicul accent scouse al lui Nolan a lăsat să se audă un „focking that” gros ca o voce de docher din Toxteth. În același timp, căutătura sa aspră descuraja orice jurnalist aflat dincolo de gratiile gardului. Bilici era așteptat pe teren dintr-un moment într-altul așa că aceea era ultima șansă. Un „Kevin, can I have a picture?” timid a fost, însă, întâmpinat cu un „sure” rostit cu o seninătate dezarmantă. Fața lui îmbătrînită înainte de vreme s-a relaxat neașteptat. Kevin Nolan a ieșit pur și simplu de pe terenul de antrenament și a trecut dincoace de gard. Și-a petrecut brațul peste umărul jurnalistului, a început să râdă când a fost întrebat despre viața din Liverpool, apoi a mulțumit și s-a îndepărtat cu un „cheers” prietenos.
Bilici tocmai intrase pe gazon și îi strânsese pe jucătorii lui West Ham în cerc în jurul lui. Toți și-au petrecut mâinile la spate, doar Nolan a rămas drept, în dreapta managerului croat, ascultând cu degetele la falcă. Apoi, în timpul antrenamentului, s-a comportat cu o rigoare și o eleganță care-l detașau clar dintre colegii săi mai tineri.
West Ham a venit în România cu echipa a doua, dar cu un căpitan de primă mână. Urmăriți-l diseară! Merită și numai pentru faptul că, spre deosebire de multe dintre vedetele artificiale din Liga 1 care refuză autografele și fotografiile, Nolan a înțeles că 50.000 de lire sterline pe care le încasează săptămânal se adună liră cu liră, la fiecare 15 secunde petrecute alături de câte un fan al fotbalului englez care plătește pentru a-l urmări week-end de week-end și pe el, pe căpitanul ieșit parcă dintr-o cutie de țigări englezească din vremea străbunicilor noștri.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA O PARTE DIN GOLURILE MARCATE DE NOLAN ÎN PREMIER LEAGUE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER