Tehnicianul echipei Concordia Chiajna, Marius Baciu, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CS Universitatea Craiova, pierdut cu scorul de 0-2, în etapa a V-a a Ligii I, că formația craioveană a meritat să se impună.
„Dacă în alte meciuri au fost încrezător, astăzi chiar adversarii și-au meritat victoria, am greșit foarte mult. Ne-am organizat destul de bine dar nu am avut curaj, și când am avut curaj a venit greșeala care a fost și s-a decis meciul. Craiova și-a meritat victoria”, a spus Baciu la Digi Sport.
Marius Baciu a menționat că este susținut de conducerea clubului: „Nu am primit niciun ultimatum, cei din conducere ne-au asigurat de susținerea lor, dar e normal că nu poți să mergi la infinit. Dar eu am mare încredere în echipă”.
Formația CS Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Băluță ’53 și Zlatinski ’81.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER