Adi Popa, ironic la adresa rivalilor: „90 de minute au stat pe jos, nu știau ce se întâmplă la noi în careu. Nu e nicio satisfacție că nu pierdem de 12 meciuri”

Adi Popa, ironic la adresa rivalilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Al 159-lea derby dintre Steaua și Dinamo s-a terminat la egalitate, scor 0-0. În urma remizei, la capătul unei partide dominate în mare parte de echipa lui Mirel Rădoi, formația patronată de Ionut Negoiță a ajuns la 12 meciuri consecutive fără victorie în fața marii rivale.

Adi Popa, unul dintre cei mai buni steliști de pe teren, i-a ironizat pe dinamoviști la sfârșitul meciului, declarând că nu este mulțumit cu o remiză, după 90 de minute în care, consideră mijlocașul, adversarii au ajuns de doar două ori în careul roș-albaștrilor și au tras de timp: „Cum să fim mulțumiți când i-am ținut 90 de minute în careul lor de 16 metri? 90 de minute în care au stat pe jos și au ajuns de două ori la noi in careu, nu știau ce se întâmplă când s-au văzut acolo.  Pentru ei acest egal este ca o victorie, probabil înainte s-au gândit să nu ia multe, deși noi veneam după un meci foarte greu la Belgrad. Probabil de aceea s-au bucurat așa la final și au tras de timp. Nici nu au cum să câștige când se apără 90 de minute in 11 metri. Acesta e fotbalul, mergem înainte, normal că suntem supărați, ne doream să câștigăm pentru suporterii care au venit la stadion să ne susțină. Nu e niciun motiv de satisfacție că nu pierdem de 12 meciuri. Trebuia să câștigăm, nu ne interesează supremația”, a spus aripa dreaptă a Stelei.

Mijlocașul dreapta a vorbit și despre galeria lui Dinamo, sperând că la un moment dat Peluza Nord și Peluza Sud, ultrașii Stelei aflați în conflict cu Gigi Becali, vor reveni pe stadion, dar și despre partidele care urmează, cu Astra și ASA: „E foarte frumos că (n. red. – suporterii dinamoviști) fac atmosferă, sperăm să se întoarcă și galeriile noastre la stadion și să faca atmosferă mai frumoasă decât a lor, pentru că de aceea fotbalul e frumos. Fiecare meci îl jucăm la victorie. Acum nu depinde doar de noi. Mergem la Astra să câștigăm, apoi ne gândim la meciul cu ASA Târgu Mureș.”
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×