Cinci concluzii după Steaua – Dinamo 0-0: Hamroun e marele câștig al Stelei, Chipciu are nevoie de o vacanță. Dinamo a vrut, dar n-a putut mai mult de o repriză, și n-a avut experiență pe bancă

Cinci concluzii după Steaua - Dinamo 0-0: Hamroun e marele câștig al Stelei, Chipciu are nevoie de o vacanță. Dinamo a vrut, dar n-a putut mai mult de o repriză, și n-a avut experiență pe bancă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua l-a câștigat pe Hamroun, dar l-a pierdut pe Chipciu, iar Dinamo a avut doar 15 minute foarte bune, după care a dat impresia că se mulțumește cu un egal. Sunt concluziile primului meci încheiat cu un egal alb în Eternul Derby din ultimii 16 ani, unul care a ajutat-o pe CSMS Iași să rămână în fruntea Ligii 1

Derby-ul de duminică seară, al 159-lea din istorie, a împărțit microbiștii. Unii au spus că a fost un meci bun, un derby adevărat. Alții că nivelul a fost o oglindă a fotbalului românesc, unul în care echipele sunt insolvente, fondurile sunt din ce în ce mai reduse, iar nivelul scade încet, dar sigur. Cert e doar că meciul s-a încheiat 0-0, primul astfel de rezultat după 35 de meciuri, o perioadă de 16 ani și trei luni în care s-a marcat cel puțin un gol în Eternul Derby românesc. Atunci, la Steaua jucau Baciu, Lincar, Lăcătuș sau Dănciulescu, iar la Dinamo evoluau Florentin Petre, Vlădoiu, Cosmin Contra sau Ionuț Lupescu, dar și căpitanul Cătălin Hîldan. Care sunt, însă, concluziile care se pot desprinde din acest meci?


Polivalent, tehnic și cu o viteză bună, Hamroun poate fi o soluție pe termen lung la Steaua

Hamroun, marele câștig al Stelei

Dintre toate transferurile realizate în această vară, Jugurtha Hamroun este, de departe, cel mai mare câștig al Stelei. A fost considerat unul dintre cei mai talentați tineri ai academiei lui Guingamp, însă traiectoria carierei nu a fost cea așteptată, chiar dacă a impresionat la Cernomoreț Burgas sau la Oțelul, prin modul în care lovește mingea. Odată cu transferul la Steaua, mijlocașul de 26 de ani începe, însă, să își refructifice potențialul. Are trei goluri și două pase decisive în opt meciuri pentru echipa roș-albastră și a fost cel mai bun jucător al acestui start de sezon. Și a confirmat acest lucru și în meciul cu Dinamo. Polivalent, om care poate juca pe toate cele trei posturi din spatele atacantului, Hamroun a fost jucătorul care și-a schimbat cel mai mult postul în meciul de duminică seară. A început ca număr 10, în spatele vârfului, dar a jucat minute bune atât în banda dreaptă, cât și în cea stângă. Ba chiar a avut momente în care a devenit un regista, venind să-și ia mingi din propria jumătate, așa cum făcea Lucian Sănmărtean în sezonul trecut. În plus, Hamroun a devenit și cel mai bun dribler al Stelei, având opt driblinguri reușite din cele 10 încercate, un procentaj excelent pentru fotbalul românesc, care duce lipsă de astfel de mingicari.


Chipciu s-a împiedicat în minge în momentul în care putea să o ducă pe Steaua în avantaj

Chipciu trebuie să-și dea reset

Pare deja plictisitor, redundant, să îl critici pe Alexandru Chipciu. Dar forma lui sportivă este, cu siguranță, un real motiv de îngrijorare pentru Mirel Rădoi și staff-ul său. A devenit deja clar că problema este și una mentală pentru șeptarul Stelei, care e egoist în anumite faze, încercând să tragă la poartă din poziții dificile și mult prea altruist în momente ale jocului în care ar trebui să tragă la poartă. Iar atunci când chiar trage la poartă, o face slab, permițându-le goalkeeperilor adverși să prindă balonul. În meciul cu Dinamo, Chipciu a câștigat doar patru dintre cele 13 dueluri cu adversarii și a „uitat” să dribleze, având o singură astfel de reușită din cinci încercări. Ușor izolat în banda stângă, unde nu a fost ajutat suficient nici de Guilherme – care pare una dintre cele mai proaste afaceri ale Stelei din ultimul an – Chipciu s-a expus din nou în fața fanilor în minutul 70, când, practic, a avut un scurtcircuit fiind față în față cu Cerniauskas, uitând, pur și simplu, să tragă la poartă. 

Popa a înțeles ce înseamnă derby-ul

Lăudat excesiv de presă în anumite momente, Adrian Popa a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei în meciul de duminică seară. Mijlocașul dreapta a primit noi sarcini de la Rădoi, interșanjând cu Hamroun și Chipciu, fiind folosit chiar ca mijlocaș stânga, mijlocaș central și, pe final, chiar ca fundaș dreapta. A părut unul dintre puținii steliști conectați la miza meciului, poate și pentru că într-un interviu acordat revistei editate de LPF Popa menționa că a văzut primul derby Dinamo – Steaua chiar în Ștefan cel Mare, pe când avea 10 ani, și a mers în galeria Stelei, care a fost huiduită copios. În teren, însă, Popa s-a descurcat excelent. A avut opt driblinguri reușite din cele 16 încercate, nu a greșit decât opt pase către coechipieri și s-a bătut cu dinamoviștii de la egal la egal, în 32 de cazuri, câștigând 15, deși Rednic l-a ironizat pentru statura sa. Mai mult, mijlocașul Stelei, dorit de Reghecampf, a demonstrat că e pregătit fizic excelent, alergând în același ritm până la final, spre deosebire de alte partide.


Dinamo n-a fost singură pe Arena Națională, având în spate o galerie excelentă. Jucătorii s-au bucurat după un 0-0 scos cu trudă

Dinamo n-a rezistat fizic mai mult de o oră

Cu Stoican sau Teja pe bancă, Dinamo a părut, uneori, mult prea relaxată, concentrarea fiind redusă, poate și pentru că jucătorii își inoculaseră ideea că nu au nicio șansă să ajungă în cupele europene, din cauza insolvenței. Ei bine, Rednic a schimbat această mentalitate. Cunoscut ca un tehnician care face o primă impresie excelentă, dovadă și faptul că pe oriunde a mers a avut rezultate în primele partide, Rednic este și un excelent motivator și știe să lucreze cu psihicul fotbaliștilor. Poate și din acest motiv, Dinamo a început excelent meciul cu Steaua și a avut ocaziile mai mari în primele 15 minute. Problemele au apărut pe parcurs. Izolat în ofensivă, cu doar 22 de atingeri de balon, însă cu doar 7 pase reușite din cele 13 încercate, Gnohere a obosit repede. La fel și Lazăr sau Matei, care au avut momente excelente, pe care nu au putut să le susțină. Totuși, s-a văzut clar că Steaua e mai bine pregătită fizic, Dinamo neavând capacitatea de a rezista după minutul 60, cedând repede inițiativa. Lipsa de concentrare în fața porții, însă, a steliștilor a păstrat rezultatul imaculat pe tabelă. Iar în fotbalul modern, fizicul face, deseori, diferența în meciuri echilibrate.

 

Banca lui Dinamo, mult prea crudă

19 ani a fost media de vârstă a băncii lui Dinamo în meciul de duminică seară. Iar în momentul în care câinii aveau nevoie de un om capabil să vină de pe bancă și să dea lovitura în fața Stelei, care a riscat totul pe cartea atacului în ultima jumătate de oră, Rednic nu l-a găsit. „Nici schimbările făcute nu au adus nimic în plus, din contră. Steaua a profitat, are și jucători de calitate, cu mai multă experiență decât jucătorii mei. Eu am avut pe bancă numai jucători tineri azi, de 16, 18, 20 de ani”, a recunoscut și tehnicianul lui Dinamo la finalul partidei. Când Abraham și Corbu (ambii 21 de ani) sunt cei mai experimentați jucători care pot intra să schimbe jocul, atunci ai o mare problemă! E drept, condițiile financiare și accidentările nu i-au permis lui Rednic să aibă la dispoziție rezerve mai bune, însă pentru ambițiile lui Dinamo, situația e dificilă. Într-un sezon lung, în care fiecare echipă trebuie să joace minimum 40 de meciuri – incluzând aici și Cupa României și Cupa Ligii – cantitatea, dar și calitatea lotului sunt condiții necesare pentru succes. Ori la Dinamo, care are semne de întrebare chiar și asupra unor titulari, un Petre (18 ani), Moldoveanu (16 ani) ori Tîrcoveanu (18 ani) reprezintă promisiuni, nici pe departe certitudini. E drept, Rednic știe să lucreze cu jucătorii tineri, dar și să îi motiveze. Problema apare atunci când va exista presiunea rezultatelor.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×