Un pilot german de motociclism în vârstă de 15 ani a decedat după ce a suferit un accident la o competiție pentru juniori la Oschersleben, au anunțat organizatorii concursului, informează Le Soir.
Adolescentul a căzut, sâmbătă, la startul cursei, când a avut loc un accident în care au fost implicați patru concurenți. Pilotul, care era rănit grav la cap, a primit inițial îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Magdeburg.
Sportivul a încetat din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER