LIVE BLOG US Open, ziua a 6-a | Halep și „Dragostea din tei” pe Arthur Ashe Stadium: cerebrală, atentă, Simona câștigă la pas biletul de acces în săptămâna a doua. Împreună în optimi: Mergea – convingător, Tecău – fără punct jucat

LIVE BLOG US Open, ziua a 6-a | Halep și
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (2 WTA) își continuă evoluția la US Open 2015, în săptămâna a doua de întreceri: contănțeanca a reușit o victorie de rutină, echilibrată,  fără emoții, fără complicații și fără energie risipită inutil pe teren în fața americancei Shelby Rogers (154 WTA, 22 ani), scor 6-2, 6-3.
  • Florin Mergea și Rohan Bopanna (favoriți șase) și-au asigurat biletele pentru optimi, în ziua a șasea a US Open-ului, cu o victorie în minimum de seturi, 6-3. 7-6(4) în fața perechii polonezo-mexicane Mariusz Fyrstenberg / Santiago Gonzalez. Pentru un loc în sferturi cei doi se vor duela cu favoriții nouă ai turneului, Daniel Nestor și Eduard  Roger-Vasselin (Canada / Franța).
  • Horia Tecău și Jean Julien Rojer (favoriți 3) au trecut automat în optimi, după ce, din cazua unei accidentări care i-a încheiat înainte de limită și partida de simplu, Jiri Vesely a fost incapabil să se prezinte pe teren alături de Frantisek Cermak. Americanii Eric Butorac și Scott Lipsky le vor fi adversari lui Horia și Juls pentru un loc pe tabloul de opt.

 

Simona Halep a trecut cu brio, lejeritate și eleganță testul primului meci al carierei în sesiunea de seară a US Openului, pe cea mai mare arenă de tenis din lume.


Simona salută publicul de pe Artur Ashe Stadium, după ce și-a egalat cea mai bună performanță a carierei la turneul american. Foto: USTA/Andrew Ong

Descrisă de mai toți jucătorii drept unică, electrizantă și complet diferită față de orice senzație întâlnită pe vreun teren de tenis, experiența meciului vedetă a fost una pozitivă pentru Simona, care a controlat cap-coadă un meci în care diferența de nivel a fost evidentă. În fața lui Shelby Rogers, serviciul a livrat din nou peste media din acest an, chiar și cu acea împiedicare din final, atunci când Simona a cedat un break în loc să încheie partida cu dublu 6-2. Așa cum în primele game-uri, a doua jucătoare a lumii a luat pulsul adversarei, întregul meci este o încălzire înainte de o săptămână în care, cel mai probabil, ea va reveni pe același teren, la aceeași oră, pentru dueluri mult mai grele – posibil chiar cu Victoria Azarenka.

 


UPDATE 05:30 Andy Murray completează tabloul optimilor de finală, reușind o victorie în minimum de seturi în fața brazilianului Bellucci, 6-3, 6-2, 7-5, care mai compensează puțin energia enormă consumată în turul anterior, în revenirea de la 0-2 la seturi cu francezul Mannarino. Wawrinka – Young, Murray – Anderson, Berdych Gasquet și Isner – Federer sunt cele patru dueluri din optimile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului masculin,


UPDATE 05:00 Programul zilei a șaptea la US Open: din nou, românii de la dublu sunt programați pe același Teren – 17: Raluca Olaru și Irina Begu vizează surpriza în fața favoritelor nouă – Chan / Chan (nu înainte de ora 19:30, ora României), iar Simona Halep și Horia Tecău le urmează în arenă, nu înainte de ora 21:00, tot cu un duel în care pornesc cu șansa a doua, în fața perechii cap de serie opt – Goerges / Zimonjic.


UPDATE 04:58 Este „Bum-Bum Lisicki”! Sabine este în lacrimi, se aruncă pe cimentul verde din spatele liniei de fund a terenului și este în săptâmâna a doua a turneului de la US Open, unde o va întâlni pe Simona Halep, pentru un loc în sferturi. „M-ați ajutat enorm. Înainte de meci, am văzut cum publicul l-a purtat spre victorie pe Donald Young și le-am spus celor din echipă – cum trebuie să te simți, să ai un asemenea public, să te împingă? Mi-ați dat energie, nu mă puteam mișca așa cum voiam, de aceea am cerut intervenția fizioterapeutului, dar apoi am dat 120% în fiecare lovitură„, le-a mulțumit Lisicki spectatorilor, cu ochii umezi. Nemțoaica a întrerupt meciul cu Strycova, în decisiv, solicitând bandajarea genunchiului – un moment de cotitură în partidă. Favorita 11 a încheiat meciul cu o serie de șase game-uri – scor final 6-4, 4-6, 7-5, după 2 ore și 46 minute de joc.


UPDATE 04:50 Numele adversarei din optimi a Simonei Halep întârzie să se decidă. În total, doar două meciuri se mai joacă la New York, la simplu: Murray – Bellucci (6-3, 2-1 cu break pentru britanic) și Strycova – Lisicki. Cehoaica a pierdut primul set, a turat motoarele și a egalat la seturi, apoi a defilat în setul decisiv, până la 5-1. Și aici, firul s-a rupt pentru Strycova: nu a mai câștigat decât două puncte în două game-uri de serviciu, nu a putut să-și ofere minge de meci, iar Lisicki a recuprat lungime cu lungime, până la 5-5.


UPDATE 03:50 Iată și ce ne arată statistica victoriei Simonei: 91% mingi câștigate în spatele primului serviciu, echilibru bun în joc, de trei ori mai puțini metri acoperiți decât în maratonul Azarenka – Kerber, cel care rămâne de referință pentru această zi a șasea a US Openului.


UPDATE 03:35 Așa învață jurnaliștii americani să scrie câteva cuvinte în românește: Simona Halep primește o dedicație specială de la DJ-ul de pe Arthur Ashe Stadium. Novak Djokovic a adus pe teren un spectator din tribune pentru a dansa Gangnam Style, dar Simona a făcut să răsune în difuzoarele celei mai mari arene de tenis din lume piesa O-zone „Dragostea din Tei”. Și iată-l și pe Ben Rothenberg scriind românește! Ta-na!


UPDATE 03:30 Victorie Simona Halep, 6-2, 6-3. Victorie netă, victorie de rutină, fără emoții, fără complicații, fără energie risipită inutil pe teren. Simona este în săptămâna a doua a US Openului. Simona a spus în fața spectatorilor de pe Central: „nu a fost ușor, în primele game-uri. A fost primul meu meci jucat în nocturnă, dar mi-am găsit jocul, mi-am găsit ritmul și am câștigat în două seturi


UPDATE 03:25 Break venit de nicăieri pentru Shelby Rogers. Americanca reușește să pună returul în teren, iar Simona o ajută. Motive reale de îngrijorare? Nu par, pentru că americanca nu a ridicat nivelul de joc.


UPDATE 03:18 Simona, la un game de victorie. Meciul curge într-o singură direcție – a Simonei Halep. Rogers clatină din cap, scapă o grimasă, închide ochii, dar nimic nu ajută. Simona dă senzația că dacă ar voi cu adevărat, ar putea câștiga fiecare punct. Este 5-2 și Simo urmează la serviciu.


UPDATE 03:00 Start cu break pentru Simona în setul secund. Față de lupta crâncenă de mai devreme, acesta este un duel inegal, între două adversare de categorii diferite. Dar, Simona încheie primul game cu un punct jucat inspirat în defensivă, care pare să îi transmită adversarei mesajul că nu are șansă la victorie nici dacă lovește de trei ori decisiv. Serviciul urmează rapid și este 2-0.


UPDATE 02:50 SET SIMONA HALEP, 6-2, în 31 de minute. Simona are confortul jocului în spatele primului serviciu, acolo unde 92% dintre mingi sunt câștigate. Un winner în plus, patru greșeli mai puțin – iată tabloul primului set pentru Simona.


UPDATE 02:48 DUBLU BREAK pentru Simona: 5-2. Halep nu are nevoie să se forțeze, nici să tureze motoarele la maximum, ci domină cu mult calm, atenție și tenacitate. Americanca pare ușor panicată, grăbită în punct, puțin în întârziere la unele mingi. Riscă și mingea iese afară.


UPDATE 02:38 Break Simona! A doua jucătoare a lumii valorifică întreaga experiență și diferență de nivel din clasamentul WTA: tatonează în primele game-uri, încarcă treptat returul și după două game-uri în care i-a dat emoții la retur americancei, fără a lansa atacul final, a găsit breșa în game-ul cinci. Un retur apăsat îi oferă minge de break, iar apoi apare accelerarea și lovitura imparabilă pe forehand. 3-2 pentru Simona, care nu a cedat decât două puncte pe propriul serviciu.


UPDATE 02:25 Tabăra lui Shelby e cu Rafa! Interesant prim-planul cu staff-ul tehnic al lui Shelby Rogers. Dacă ea a crescut cu Steffi Gaf idol, iată că cei din team-ul ei sunt fani Rafael Nadal. În colțul Simonei, Răzvan Sabău este mult mai serios, iar Darren Cahill a venit cu un look nou, cu ochelari de vedere.


UPDATE 02:20 Halep Rogers 0-1. Shelby nu pare apăsată de presiune: începe agresiv, o domină în raliu pe Simona și o ține departe de linia de fund a terenului. Primul obiectiv pentru americancă – evitarea unui start dezastruos – a fost atins. Simona ajută și ea, cu eroare neforțată.


UPDATE 02:10 S & S pe Arthur Ashe! Simona și Shelby au intrat pe teren și, este „game on”! Americanca servește prima și se pare că cel dintâi game nu se vede pe tv… Băieții au prioritate la Eurosport, la această oră…


UPDAT:E 01:55 O veste scurtă despre un super-meci de pe tabloul băieților: americanul Donald Young întoarce pentru prima dată în carieră un rezultat de 0-2 la seturi și îl elimină pe Viktor Troicki, cap de serie 22 – scor 4-6, 0-6, 7-6, 6-2, 6-4. Și atmosfera a fost de nota zece – o spune chiar Brad Gilbert. Îl așteptăm să comenteze pe Twitter și meciul Simonei.


UPDATE 01:50 Diva? Sunteți de acord cu fanii de pe Twitter care spun că acesta este cel mai frumos promo cu Simona? Cei de la ESPN o prezintă ca pe o divă. Alții spun că are o aură aparte…


UPDATE 01:45 Rămâne cum am stabilit: nu mai pleacă nimeni la culcare acum! Sleby Rogers și Simona Halep intră pe teren în 15 minute. Iată și un mesaj cu același imbold din partea lui Shelby. Probabil scris atunci când a aflat ora la care va juca.


UPDATE 01:35 Mai țineți minte cât de stresată părea Simona la conferințele de presă? E istorie. Acum, Simona are 1.000 de fețe și 1.000 de expresii.


UPDATE 01:15 Greu de egalat performanța celor două sportive de pe Arthur Ashe, greu de jucat după un astfel de meci. Ne aducem aminte ce s-a întâmplat la French Open, când publicul nu a mai reacționat la semifinala lui Tsonga, după duelul stelar Nadal – Djokovic dinainte, nu? Avantajul pentru Simona Halep și Shelby Rogers? Cele două evoluează într-o altă sesiune și, știm, biletele se vând separat, deci, s-ar putea ca spectatorii să fie diferiți. Kerber – Azarenka însă este un meci aplaudat în picioare chiar de Darren Cahil, antrenorul Simonei cu job full-time în cabina de comentator: „poate cel mai bun meci al anului, de la cap la coadă. Superb tenis„, a scris australianul.


UPDATE 01:05 Azarenka câștigă meciul-meciurilor la New York! Magnific, magic, fenomenal – e greu de găsit epitetul potrivit pentru un meci care mai important decât dramatismul scorului (decisiv, șase mingi de meci, răsturnări de scor în game-uri și în seturi) a oferit spectacol punct de punct: 97 de lovituri câștigătoare, dintre care doar patru au fost ași, câte 10.000 m alergați de fiecare jucătoare și doar puțin peste 30 de greșeli neforțate pentru fiecare. Trei ore fără opt minute de tenis epuizant, spumos și extenuant, care o duc pe Vika Azarenka către o întâlnire cu americanca Varvara Lepchenko, la o lungime distanță de Simona Halep.


UPDATE 01:00 O oră până la meciul Simonei. O fi thriller pe Arthur Ashe, dar, din fericire, americanii au ales să încheie și decisivul cu tiebreak, astfel încât duelul titanic dintre Azarenka și Kerber nu va fi o poveste fără de sfârșit. Iată cum o încurajează Team Adidas pe Simona. Se potrivește și astăzi.


UPDATE 00:45 Azarenka luptă ca Serena Williams, se agață de adversară ca Serena, trăiește intens ca Serena și iată că ia și foicica cu notițe tehnice la meciuri, ca Serena. „Big Sacha” este probabil responsabil cu implementarea acestei noi practici.


UPDATE 00:35 Vă dați seama cât de strâns este meciul Azarenka – Kerber? La set egal și 1-1 în decisiv, jucătoarele au exact același număr de lovituri câștigătoare (35) și același număr de erori neforțate (27). Între timp, Varvara Lechenko desăvârșește revenirea în fața nemțoaicei Mona Barthel și se califică în optimi, acolo unde va juca cu supraviețuitoarea mega-confruntării de pe Arthur Ashe.


UPDATE 00:15 Horia Tecău și Jean Julien Rojer li se alătură în optimi lui Mergea și Bopanna, fără a juca vreun punct. Jiri Vesely și Frantisek Cermak anunță abandonul înainte de startul jocului, iar perechea cap de serie numărul trei se califică automat mai departe, acolo unde are programat duel pentru sferturi cu americanii Eric Butorac și Scott Lipsky.


UPDATE 00:00 Miezul nopții (în România)! Azarenka și Kerber se retrag la vestiare, pentru pauza dinaintea furtunii – decisivul de la 7-5, 2-6. Iată ce a observat Ben Rothenberg, jurnalist New York Times: dacă nemțoaica nu poate duce până la capăt revenirea și nu se impune, trei dintre jucătoarele care în acest moment de află în Top 8 Race to Singapore nu vor avea măcar o optime de finală la un Grand Slam, în 2015!


UPDATE 23:45 Pennetta câștigă. Dacă ar fi să punem victoriile Flaviei și ale lui Fabio, față în față, vedem că Flavia a fost la extrema cealaltă: Fognini l-a agresat constant în ultimele trei seturi pe Nadal, în timp ce Pennetta s-a lăsat dominată, atacată și condusă la capitolul inițiativă de Cetkovska, cea care a avut mult mai multe reușite (39 – 17, raportul de lovituri câștigătoare), dar și zestrea mai mare de erori (30-20). Și astfel, Sam Stosur (favorită 22), mai dă un examen italian, în optimi, după ce a eliminat-o astăzi în trei seturi, 7-5, 2-6, 6-1 – pe Sara Errani.


UPDATE 23:25 Centralul nu este singurul teren care are parte de reveniri: Flavia Pennetta, inspirată poate de succesul iubitului ei de noaptea trecută, împinge duelul cu Cetkovska în decisiv, întorcând acel 1-6 inaugural în 6-1. În plus, manșa a treia are deja parte de patru break-uri, câte două pentru fiecare combatantă – până la 3-3. În victoria turneului, Fognini s-a impus în fața lui Nadal la capătul unui decisiv de 53 de minute, cu șapte break-uri. Totodată, de Louis Armstrong, Lepchenko a egalat și ea la seturi, în duelul cu Mona Barthel.


UPDATE 23:15 Meci fabulos pe Central: Azarenka și Kerber sunt protagonistele unei super-confruntări – nu s-a ajuns chiar la răbufnirile Belindei Bencic, dar Kerber primește serviciul bielorusei, la 5-6, în lacrimi. Nemțoaica a preluat conducerea pe tabelă, 4-2, după un game de peste nouă minute, aflat în încheierea unei serii de cinci break-uri consecutive, dar la 2-5, Victoria produce o revenire „a la Williams”. Vika replică sec cu break după un game de 18 puncte, în care Kerber a irosit minge de set și a suferit cât pentru un sezon întreg, o împinge în defensivă pe adversara sa, egalează pe serviciu și înfige cuțitul în rană cu un game de retur perfect. Iar la 6-5, fostul lider mondial își desăvârșește opera cu un game autoritar de serviciu și se desprinde ea pe tabelă, la 1-0. Scenariu izbitor cu ceea ce am văzut în urmă cu două zile, în duelul cu Wickmayer.

 


UPDATE 22:55 Reprogramat. Meciul lui Horia Tecău, din turul doi al probei de dublu a fost reprogramat și nu va începe înainte de ora 24:00. Tecău și Rojer, favoriți trei, îi înfruntă pe Cermak și Vesely și, aparent, cehul este decis să revină pe teren, în ciuda forfait-ului cu Isner.


UPDATE 22:35 „Openul răniților”. US Open 2015 ajunge la un record all-time, deloc dezirabil: 16 abandonuri pe tablourile principale de simplu – 14 la masculin, 2 la feminin. Între timp, vedem cum Azarenka – Kerber este un meci pe contre, echilibrat pe teren, pe tabelă – dar mai puțin la capitolul decibeli care însoțesc loviturile. Mona Barthel a evadat devreme la conducere în fața Varvarei Lepchenko, la 4-1, iar Flavia Pennetta este în mare pericol pe Terenul 17, după ce a pierdut primul set la 1 în fața cehoaicei Petra Cetkovska.


UPDATE 22:15 „Meciul zilei” la US Open. John Doe ne anunță în secțiunea de comentarii că „începe meciul zilei Kerber vs. Azarenka. Să vedem care stă mai bine cu mentalul astăzi, având în vedere că ambele au căderi > pe parcursul meciului”. Azarenka  a fost considerată tot anul o pretendentă la glorie în turneele de Mare Șlem, iar învingătoarea de aici ar avea prima șansă în fața unei adversare dinafara capilor de serie, pentru a avansa în sferturi, acolo unde este programată, conform tabloului, o întâlnire cu Simona Halep.


UPDATE 22:00 Tecău, tur liber spre optimi? Jiri Vesely nu a rezistat pe teren până la termen în duelul de simplu, din turul doi, în fața lui John Isner. Finalistul de la București ar trebui să-i fie adversar lui Horia și lui Juls Rojer. În acela;i registru, trebuie notat că Genie Bouchard s-a retras din competițiile de dublu feminin și mixt, după un accident ciudat în vestiar: la capătul a două partide, canadianca a căzut în vestiar și s-a lovit la cap, fiind acum supusă investigațiilor. Bouchard este calificată în optimi la simplu, iar mâine ar trebui să intre pe teren pentru un duel cu Roberta Vinci. Decizia privind acest meci nu a fost însă luată.


UPDATE 21:50 GAME, SET, MECI ȘI CALIFICARE ÎN OPTIMI PENTRU FLORIN MERGEA ȘI ROHAN BOPANNA, 6-3, 7-6(4). O oră și 27 de minute au stat pe teren favoriții șase, care, deși au pierdut un break, rămân solizi pe cimentul american.


UPDATE 21:45 6-6, decizie în tiebreak. Break-ul nu le iese lui Mergea și Bopanna, chiar dacă își oferă patru mingi de break, la 5-5. În același timp, Federer se îndreaptă de pe Arthur Ashe spre dușuri, nu că ar fi transpirat mare lucru în cele 90 de minute cât i-a luat să îl elimine pe Philipp Kohlschreiber. Spectacolul a fost de clasă, victoria asigurată 6-3, 6-4, 6-4. „E bine să ajungi în săptămâna a doua fără a pierde set. Nu poți câștiga un Grand Slam în prima săptămână, dar cu siguranță îl poți pierde„, spune Federer „la cald”. Secretul victoriei sale? Poate musicalul vizionat ieri.


UPDATE 21:30 5-5, scenariul de la dublu rezistă în setul doi. Perechea „ex”-ilor lui Tecău și Mergea a făcut deja pasul în optimi, Lindstedt și Inglot câștigând două tiebreak-uri cu Bury / Istomin. Pe Arthhur Ashe, meciul merge în crescendo, Federer rămâne fidel noii filosofii super-agresive, dar punctează spectaculos și în defensivă. 6-3, 6-4, 3-4 și serviciul în fața lui „Kolschi”


UPDATE 21:20 Șase game-uri autoritare de serviciu deschid setul doi al confruntării Mergea / Bopanna – Fyrstenberg / Gonzalez. – toate câștigate după maximum șase puncte. Este 3-3 pe tabelă. Florin și Rohan au fost însă mereu puși în postura de a egala, întrucât au început setul la retur.


UPDATE 21:15 Am rămas datoare cu un rezultat final: Ioana Pietroiu (16 ani) nu a reușit să facă pasul decisiv către tabloul principal al junioarelor, fiind învinsă de americanca Branstine, care, potrivit site-ului ITF, are doar 14 ani (va împlini 15 pe 9 septembrie!). Carson dă deja autografe!


UPDATE 21:05 SET BOPANNA / MERGEA, 6-3. 39 de minute a durat „răfuiala” din primul set. „Dodo” și „Robs” închid conturile în primul set, salvând o minge de break pe parcurs.


UPDATE 20:55 Bopanna și Mergea câștigă un nou game complicat la retur și se desprind din nou pe tabelă, la 4-2. Rutina game-urilor bine controlate pe serviciu revine, iar favoriții șase ajung la un game de linia de finiș în primul set. 5-2. Între timp, pe Central, Federer este „Fed Express”: 6-3, desprindere în al doilea, cu break, mică bâlbâială și o revenire de moment a germanului favorit 29, la 2-2, ceea ce înseamnă că seria de invincibilitate a lui Federer la serviciu s-a încheiat, apoi din nou game bun făcut de elvețian și break, pentru 3-2. Este cineva surprins că Federer este favoritul tribunei?


UPDATE 20:40 Break-ul câștigat cu multă muncă nu este confirmat de serviciu. Rebreak la 15 pentru perechea mexicano-poloneză, iar schimbul al treilea de terenuri este mai liniștit, astfel încât tabela arată 3-2 pentru ai noștri.


UPDATE 20:30 Mergea și Bopanna încep duelul pentru optimi cu Fyrstenberg și Gonzalez, la serviciu. Un game câștigat lejer, care îi duce rapid la 1-0, însă game-ul doi este un maraton. 4 egalități, 3 mingi de break, 1 minge de game, dar, după 16 puncte, este break și 2-0 pentru favoriții șase. Bopanna a trecut peste șocul asului trecut pe lângă el din racheta Belindei Bencic, la dublu mixt.


UPDATE 20:20 Sincron cu Maestrul. Florin Mergea și Rohan Bopanna își încep duelul pe Terenul 7 cam în același timp cu Roger Federer. Elvețianul a pornit ca din tun, cu 3-0!


UPDATE 20:15 Roger Federer începe asaltul pentru optimi, pe Arthur Ashe Stadium, în fața lui Kohlschreiber – un jucător al cărui nume chiar nu vrei să îl scrii de prea multe ori. Este un motiv de bucurie pentru „Anaconda”, în secțiunea de comentarii. În sezonul nord-american de vară, Federer nu și-a pierdut serviciul, având 72 de game-uri câștigate consecutiv, ne anunță statisticienii US Openului. Continuă seria sa?


UPDATE 20:05 KONTA, KONTEAZĂ‚! Britanica Johanna Konta (24 ani, 97 WTA) vine parcă de nicăieri, dar joacă magistral partida cu Andrea Petkovic, o jucătoare cu probleme fizice. Meritul jucătoarei trecute prin sita calificărilor, ca și viitoarea adversară a Simonei: a jucat agresiv, și-a câștigat punctele, nu a făcut pas înapoi, a rezistat bine psihic după ce a ratat trei mingi de meci, a crezut în următorul game de serviciu, a mai ratat două mingi de meci și în final a fost răsplătită, pentru că se impune 6-3, 6-2, ajungând în premieră în optimile de finală și în săptămâna a doua unui turneu de Mare Șlem. Vă vine să credeți că insulara născută la Sydney are acum o serie de 16 victorii consecutive?


UPDATE 19:50 Gasquet, supremația reverului și a serviciului. Francezul obține biletul pentru optimi cu o victorie netă în fața lui Bernard Tomic: 6-4, 6-3, 6-1. Semifinalistul din 2013 a câștigat nouă din zece puncte jucate cu prima minge, expediind în total, 45 de lovituri câștigătoare (dintre care, 8 ași). Cifrele impresionante din statistică sunt completate de doar 15 erori neforțate. Un meci magnific, cu adevărat, pentru cel care acum se poate relaxa la masaj, urmărind duelul crâncen care îi uzează viitorul adversar – Berdych – Garcia Lopez.


UPDATE 19:40 Petkovic, probleme peste probleme. Am avut o adevărată sarabandă de retrageri pe tabloul masculin, nici la feminin nu au fost puține meciurile încheiate înainte de limită, iar nemțoaica Andrea Petkovic dă aceleași semne de epuizare care, în cazul lui Jack Sock, s-au încheiat cu o prăbușire pe teren. Jocul britanicei Konta o chinuie, tabela îi este potrivnică, fiind condusă cu set și dublu break, iar medicii îi verifică tensiunea. La 6-7, 1-4, pare un meci pe care nimeni nu îl poate întoarce, mai ales în aceste condiții.


UPDATE 19:35 Meciul perechii Mergea / Bopanna întârzie startul, pentru că favoriții șapte, Marcel Granollers și Marc Lopez au ratat victoria în minimum de seturi pe terenul 7, în fața lui Pouille și Stakhovski și acum dispută decisivul.


UPDATE 19:30 Prima jucătoare în optimi, pe jumătatea inferioară, este… Petra Kvitova. Slovacia iese din lupta pentru trofeu, cu Cibulkova eliminată de Bouchard și execuția favoritei 32: cehoaica Kvitova a încheiat în 68 de minute aventura în turul trei a Annei Schmiedlova.


UPDATE 19:25 În timp ce lupta lui Berdych cu Garcia-Lopez a ținut, în primul set, cât o bătălie între Făt-Frumos și zmeul-zmeilor, Richard Gasquet este expeditiv, în fața lui Tomic: două seturi la zero, 6-4, 6-3. Tomic va da cel mai probabil vina pe bătrânul Hewitt, cel care l-a pus la muncă, joi, în turul doi, recuperând un deficit de două seturi ;i împingând duelul schimbului de generații al Australiei într-un decisiv. Victoria lui „Bernie” ]n fa’a lui Lleyton a venit după 3 ore și 27 de minute atunci.


UPDATE 19:20 Berdych a comis-o. Pe terenul 17, acolo unde ratează minge de break și set la 6-5, în game-ul de serviciu al lui Garcia-Lopez, apoi în tiebreak-ul primei manșe, când nu reușește să câștige nici măcar un punct pe lansarea sa. Ibercul favorit 31 își trece în contul primul set al meciului, 7-2 în tiebreak, iar Berdych îi determină pe fanii săi să-și pună mâinile în cap pentru a doua oară: prima dată, fanii l-au taxat pe el, dar și pe iubita sa, Ester Satorova, pentru echipamentul de joc.


UPDATE 19:10 Șase game-uri cedate consecutiv de junioara noastră. Startul furibund de 12 minute al Irinei Pietroiu a fost stins cu multă apă de jucătoarea din Statele Unite, Carson Branstine: o serie de șase game-uri consecutive o ajută să câștige setul, 6-3, în 47 de minute. Irina are probleme în a pune prima minge în teren: doar 46% dintre punctele sale au fost începute cu primul serviciu, iar eficiența acestei lansări este chiar mai jos – la 31%.


UPDATE 19:05 Interviu spumos. Simona Halep a făcut show la microfonul ESPN, iar cadrul surprins de aparatul de fotografiat concurează răspunsul constănțencei. „Fanii mă recunosc pretutindeni. Unii vin să îmi ceară să facem o poză, alții vor chiar să mă sărute„. Simona l-a liniștit însă pe jurnalistul LZ Granderson: nu simte nevoia de bodyguard și nici de măsuri sporite de protecție. Poate doar în timpul acestui interviu – îi sugerează fanii, îngrijorați de faptul că o minge a lui Roger Federer ar fi putut să o lovească pe Simona.


UPDATE 18:50 MONO-log. Petra Kvitova, cea mai recentă victimă a mononucleozei în tenisul mondial, a dominat net primul set al duelului său cu Schmiedlova: 6-2.


UPDATE 18:45 Splendoarea reverului clasic. Cu Roger Federer și Stan Wawrinka trimiși la tragerea la sorți pe aceeași jumătate – a doua, Richard Gasquet se alătură  armatei  care promite un show armonios, cu un rever executat cu o mână în prim-plan, în zilele pare ale US Openului.  Într-un sezon în care această lovitură pare a câștiga din nou teren, grație filierei elvețiene, francezul are propriul număr de magie: pe Grandstand, face legea cu această lovitură, în fața lui Bernard Tomic. 13 lovituri câștigătoare, doar patru erori neforțate, 6-4 pe tabelă


UPDATE 18:20 Și juniorii joacă la New York: Ioana Pietroiu are 17 ani și este a treia favorită a tabloului de calificare  pentru main-eventul juniorilor, de la US Open. Este din Buzău, stângace și începe perfect duelul cu reprezentanta gazdelor, Carson Branstine – 3-0 pentru tricoloră. Dacă se impune, va avansa pe tabloul principal al juniorilor. Alte două tricolore – Oana Gavrilă (favorită 6) și Georgia Crăciun (principală favorită) au fost eliminate în primul tur al calificărilor. Dacă la fete, România a înscris în această fază a competiției trei fete, la băieți am avut… zero.


UPDATE 18:05 Șase, vine ziua șase! Salutare, încep meciurile la New York și începem și noi să privim spre un nou episod de tenis-spectacol. Ziua a cincea a fost nebună de tot, mai ales în sesiunea de seară: cu două meciuri ajunse în set decisiv, cu scenarii de Hollywood. Tiger Woods s-a minunat din tribune, europenii din fața monitoarelor. A fost OK până la urmă pentru Serena Williams, KO pentru Nadal. Sunt sigură că toți fanii români speră ca dramatismul să se mute în această zi în sesiunea de dimineață. Cine ne va ține cu răsuflarea tăiată? De unde vor veni cele mai frumoase lovituri? Punctează tricolorii cu trei victorii din trei meciuri? Aflăm împreună, în următoarele 12 ore, care este povestea acestei zile. Americanii au umplut deja tribunele: pe Grandstand intră Gasquet și Tomic, pe Arthur Ashe – Berdych și Garcia-Lopez, iar pe Armstrong – Kvitova și Schmiedlova.


Simona Halep ia pulsul meciurilor de gală de la US Open, desfășurate în atmosfera electrizantă a sesiunii de seară de la Flushing Meadows. A doua jucătoare a lumii rămâne abonată la programările pe Arthur Ashe Stadium, dar de data aceasta, evoluția sa va începe la ora 02:00, ora României, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Privind prin prisma clasamentului adversarelor Simonei, concluzia ar fi că rezisența scade: de la a 99-a jucătoare a lumii, Marina Erakovic – învinsă de Simona în primul tur, după abandonul estoniencei, în momentul în care era condusă cu set și 3-0 de tricoloră, constănțeanca a trecut la o adversară clasată pe locul 104 WTA (Katerina Bondarenko, învinsă 6-3, 6-4 de Halep), iar în turul trei a ajuns la un duel cu Shelby Rogers, aflată în prezent pe poziția 154 WTA. Este însă un meci împotriva unei adversare necunoscute, reprezentantă a gazdelor – o repetiție pală pentru ceea ce ar putea urma mai departe. „Este special să fii american și să joci aici. Publicul te susține. Am văzut un tip îmbrăcat cu pantaloni cu steagul american, bandană. Este amuzant să-i vezi pe fani astfel și ai și o mândrie aparte – joci pentru țara ta” – mărturisea Rogers.

Simona Halep a impresionat însă cu jocul său de la New York și este mare favorită în fața unei adversare pe care nu a întâlnit-o niciodată în carieră.

Rogers: revenire în forță după accidentare la genunchi

Shelby Rogers își trăiește visul american: la 22 de ani, a trecut de sita calificărilor și, protejată la tragerea la sorți de zeii tenisului, dar și de surpriza produsă de japoneza Nara, prin eliminarea inconstantei Cornet – cap de serie 27, a avansat în premieră în turul trei al unui turneu de Mare Șlem, cu o victorie în fața unei americance cu doi ani mai mică, Sachia Vichery, aleasă de liderii tenisului american pentru un wildcard pe tablou, de pe poziția 137 WTA și un succes în fața japonezei Nara (82 WTA).

Shelby ajunge în fața Simonei fără set pierdut și cu o prestație echilibrată în turul doi, cu 25 de lovituri câștigătoare  și 29 de erori neforțate. „Am multă încredere. Mă bucur că sunt din nou sănătoasă și pot juca„. Americanca a gestionat bine punctele decisive, s-a bazat pe serviciu în momentele dificile, însă în fața Simonei, jucătoarea cu cele mai multe victorii pe suprafață rapidă în 2015, provocarea se schimbă.

2015 a fost, până la US Open, un an dificil pentru Rogers: s-a accidentat la genunchi la startul sezonului pe iarbă, iar la Wimbledon a fost măturată de pe teren de Andrea Petkovic, cu un dureros 6-0, 6-0 care a durat 39 de minute, Rogers adunând 21 de erori directe și 7 duble greșeli.

Shelby Rogers îi declară război Simonei Halep: „Sunt foarte încântată. De asta încercăm să câștigăm fiecare meci, să avansăm în turnee, pentru a ajunge la duelurile cu jucătorii mari. Sper să pot produce cel mai bun tenis al meu. Voi lupta ca disperata pentru fiecare punct”.

Românii la dublu: Tecău și Mergea, la doi pași de un nou duel direct

Horia Tecău și Jean Julien Rojer sunt, după eliminarea fraților Bryan, dar și a perechii cap de serie 2, Dodig / Melo, principalii favoriți ai tabloului de dublu. Cehii Frantisek Cermak și Jiri Vesely sunt primii adversari pentru Horia și Juls, după curățarea tabloului de dublu. Miza: un loc în optimi. Perechea finalistului de la București, de la BRD Bucharest Open (Vesely, la simplu) nu punctează decisiv nici la capitolul team sudat, nici la capitolul specialiști ai probei de dublu, nici la capitolul super-jucători de simplu.

Tot pentur un loc în optimi vor lupta și Mariusz Fyrstenberg și Santiago Gonzalez, cu Florin Mergea și Rohan Bopanna. Cuplul polonezo-mexican – unul în care tenismenii au început anul jucând împreună, apoi au experimentat alte combinații și s-a reunit pentru sezonul de iarbă – a revenit după pierderea la tiebreak a primului set în fața polonezilor Bednarek / Janowicz și s-a impus 6-7, 7-6, 6-4.

Atât Tecău, cât și Mergea, au avut prestații convingătoare în primul meci, iar duelul direct pândește în semifinale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Surpriză! El este jucătorul de la FCSB care ar putea schimba taberele, după înfrângerea de la Botoşani. Iftime nu s-a ferit: ”Acum îl iau”
Surpriză! El este jucătorul de la FCSB care ar putea schimba taberele, după înfrângerea de la Botoşani. Iftime nu s-a…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×