Simona Halep s-a calificat, sâmbătă noapte, în optimile de finală ale US Open, ea egalându-și cea mai bună performanță din carieră la Grand Slam-ul american, înregistrată în 2013. Românca a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-3, pe Shelby Rogers din SUA, locul 154 WTA, sportivă venită din calificări, după un meci de o oră și șapte minute, disputat în turul al treilea al competiției.
La meciul cu Rogers, Halep a avut un suporter de lux. Lucian Bute a susținut-o pe Simona la meciul contra sportivei clasate pe locul 154 WTA. Pugilistul român și-a încheiat vacanța din România avută după meciul cu Andrea Di Luisa, iar în drum spre Canada a făcut o mică escală la New York pentru a fi alături de Simona Halep la acest meci.
„Mândru să fiu conațional cu tine. Baftă la US Open!”, a fost mesajul postat de Lucian Bute pe contul său de instagram. Bute nu a putut să-ți facă o poză cu Simona Halep, dar „l-a prins” pe Horia Tecău.
sursa foto: contul de Instagram al lui Lucian Bute
În faza următoare, Simona Halep va evolua cu Sabine Lisicki (Germania), locul 24 WTA și cap de serie numărul 24.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER