SPECIAL | Moartea fără vâlvă a lui Ganea: „Porecla lui era Gică, de la Hagi. Glumea mereu că Hagi a avut presă mai bună”. Infarct la 39 de ani, sub ochii propriilor gemeni, la două săptămâni după o premoniție avută la înmormântarea unui fost portar

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Îl plânge tot Bacăul. Am primit 150 de telefoane de dimineață și până acum de la oameni care vor să afle dacă nu cumva e o greșeală”. Vocea lui Giani Căpușă, un fotbalist talentat care a jucat în prima ligă pentru FCM Bacău, Poli Iași, Foresta Fălticeni și FC Vaslui în anii 90 și 2000, e sugrumată. Bărbatul în vârstă de 46 de ani plânge pur și simplu în telefon. Miercuri seară, a asistat cum medicii de pe ambulanță au încercat mai bine de o oră să-l resusciteze pe unul dintre prietenii lui: „I-au făcut atâtea electroșocuri încât nici nu concepeam ca inima lui să nu repornească. A fost sportiv, trebuia să-și revină. Nu a vrut însă să se întoarcă”.  Florin Ganea, fostul fundaș stânga de la FCM Bacău, a fost pronunțat mort la 22:40. Cu doar două zile în urmă, Căpușă și Ganea asistaseră împreună la meciul România – Grecia, pe Național Arena.

Florin Ganea nu a fost un star al Ligii 1 în înțelesul de astăzi al termenului. Fundașul stânga cu o mină determinată, de băiat muncitor, a debutat pentru Selena Bacău la jumătatea anilor 90 și nu s-a dat niciodată în lături de la un tackling aspru sau de la o cursă de urmărire după mijlocașul dreapta advers. Printre fotbaliștii care i-au simțit prezența fizică se numără Florentin Petre, Nicolae Dică, Andrei Prepeliță sau Ionel Dănciulescu. „L-am avut coleg, apoi l-am antrenat la Bacău. Am devenit buni prieteni și ulterior l-am cununat”, povestește nașul său, Cristi Popovici. În vremurile de criză, Popovici era „mantaua de vreme rea” a excentricului primar Dumitru Sechelariu, omul care își propusese să-și ducă echipa în Liga Campionilor. Ganea a venit ca rezervă a lui Dănuț Munteanu, însă ulterior a intrat în posesia postului de fundaș stânga. „Eram mai mare decât el cu 7 ani. Când a apărut la echipă, toți l-au plăcut. Era un băiat bun, ascultător. Avea un travaliu extraordinar”, își amintește Căpușă.

Ionel Dănciulescu încearcă să treacă de Ganea, însă mingea rămâne pe loc

Florin Ganea nu poate fi depășit în viteză de stelistul Nicolae Dică

Florentin Petre și gazonul zboară după intrarea lui Florin Ganea

Cristi Popovici, fostul coleg, antrenor și naș al lui Florin Ganea, pe vremea când antrena în prima ligă

 

Marius Croitoru și Ganea au fost colegi și adversari în Liga 1: „Am jucat 6 ani împreună. Lovea foarte bine mingea cu piciorul stâng. Pe atunci, era foarte greu să joci în prima ligă, iar Florin era un adversar greu de trecut”. De la abilitatea lui de a trage cu piciorul stâng și de la firea lui veselă i s-a tras și porecla cu care a fost cunoscut pe toată durata carierei lui. Gică. „De la Gică Hagi îi venea numele, era stângaci ca el. Așa îi spuneam”, zice Croitoru. Căpușă adaugă: „Era un tip foarte, foarte glumeț. Era o adevărată enciclopedie de bancuri, găsea răspuns la orice replică. Nu știu de unde le scotea mereu. Nu puteai să stai supărat lângă el mai mult de câteva secunde. Ca fotbalist, a fost stângaci, iar una dintre glumele lui preferate era legată de Gică Hagi. Povestea cu mult umor că el a fost mai bun decât Hagi, dar Gică avea presă mai bună! O să mi-l aduc mereu aminte cum spunea, râzând: „Hagi a fost bun, dar nu mai bun ca mine!”. Croitoru are și el o istorisire amuzantă cu Ganea: „Gică a fost un băiat extraordinar, pus mereu pe glume. Țin mintea că i-a dat câteva șuturi la poartă lui Lobonț în meciurile cu Rapid, iar Bogdan se întindea din răsputeri. Apoi, povestea amuzat că, datorită șuturilor lui, Lobonț a putut să se întindă atât de bine încât să le atragă atenția olandezilor și să se transfere apoi la Ajax”.
 

Premoniție bizară la înmormântarea unui portar: „Urmează fundașii”

Joi, lumea fotbalului din Bacău povestea un episod bizar petrecut în urmă cu doar două săptămâni. Pe 26 august, Nicu Alexa – fostul portar al Bacăului din anii 80 –  a murit după ce a suferit un infarct tot pe teren. În vârstă de 53 de ani,  Alexa juca o partidă de tenis cu piciorul în sala de sport a unui liceu băcăuan, când a căzut la pământ, răpus, cel mai probabil, de un infarct. La înmormântarea portarului pe care l-a antrenat și Mircea Lucescu la Corvinul a participat și Florin Ganea. „Cum era el mucalit, a început la un moment dat să glumească. Erau mai mulți la o masă și la un moment dat cineva i-a zis:’ „A început cu portarii, urmează fundașii”. Uite că acum s-a dus el”, povestesc apropiații fostului fundaș decedat miercuri pe teren.

Povestea de la înmormântarea lui Nicu Alexa l-a uimit pe Dorin Goian, fostul coleg al lui Florin Ganea: „Incredibil, nu știam. M-a sunat fratele meu să-mi spună că a murit nea Nicu. Miercuri seară, m-a sunat nepotul meu să mă anunțe de Florin. Am jucat un an și jumătate împreună. Avea un stâng bun, făcea mingea pătrată când trăgea”. Pentru fundașul central devenit între timp un cunoscut internațional român, amintirea lui Ganea este cea a unui băiat vesel și simplu: „Râdea tot timpul. Țin minte că atunci când a născut Andreea, soția lui, gemeni, Cursaru și Ciocoiu râdeau de el că trebuie să-și vândă Dacia pentru a avea bani de lapte. După mulți ani, nevasta lui Cursaru a născut, ce credeți?, tot gemeni. Râdeam singur când îmi aduceam aminte de Ganea. Mai am o poveste cu el. Ne-am întors o dată dintr-o deplasare la UTA. Am ajuns în Bacău pe la 3-4 noaptea, obosiți morți. Gică avea prietenii lui la care nu renunța deși ajunsese cunoscut. Ne-a zis să mergem la un amic de-al lui care ținea un depozit de băutură, să bem o bere. Am zis: „Hai!”. Eu, el și Trofin. Depozitul era o baracă, ultima dugheană, iar prietenul lui era un om simplu, necăjit, dar cu toate astea ne-a pus pe masă niște ceapă, caș și șuncă. Am stat vreo două ore, am băut vreo 3 beri românești din alea ieftine, dar ne-am simțit incredibil de bine. Ă‚sta era Gică, nu era cu figuri”.

„Făceam glume că ajungem la 40 de ani și că suntem deja depășiți. Eu eram înaintea lui, sunt mai mare cu câteva luni. Nu era fumător, nu a acuzat niciun fel de probleme de sănătate”
Cristian Ciocoiu

După retragere, Florin Ganea și-a deschis o școală de fotbal, numită Sporting Bacău. „Joia trecută am vorbit cu el la telefon și era foarte bucuros că are un băiat, Gherasim, pe care îl vrea Steaua. L-au urmărit cei de acolo și erau încântați de copil. Tatăl băiatului voia să vorbim, să-i dau niște sfaturi legate de transfer. Voia să se mute cu el la București”, spune Cristi Popovici. Marius Croitoru: „S-a stresat foarte mult în ultima perioadă cu școala. Era tot timpul pe drumuri, câștigase însă și turnee la nivelul ăsta de copii. Era foarte apreciat pentru ce făcea acolo. Veneau copii din toată zona la el”. Fostul atacant de la Steaua, Cristian Ciocoiu, îl cunoștea pe Ganea de la 8 ani. Primul a început fotbalul la SC Bacău, fundașul la LPS Bacău. În ultima vreme, cei doi discutaseră despre o fuziune. „Eu am CS Bacău acum și i-am propus să ne unim. El îmi zicea să mai am răbdare”, spune fotbalistul care a înscris un gol din foarfecă lui Aston Villa în 1997.

Dorin Goian și Florin Ganea blochează un adversar

Miercuri seară, Ganea și Giani Căpușă au petrecut multe ore împreună: „Am stat aproape toată ziua cu el. Eu am școala Viitorul, el Sporting, și făceam antrenamente la același teren. Pe la 8 fără un sfert seara, a plecat la soacra lui să-și ia gemenii. A mâncat ceva, apoi l-au sunat niște prieteni și l-au chemat la un fotbal, la balon. A mai avut probleme la club, dar nu erau atât de mari încât să se consume”. „Am fost și eu sunat să merg la fotbal”, spune și Ciocoiu. A declinat invitația și a fost menajat de imaginile groaznice cu prietenul său întins pe pământ, în timp ce doctorii încercau încăpățânați să-i repornească inima cu defibrilatorul.

„Florin a fost un tip sincer, un fotbalist care nu a epatat, nu ieșea în față. Tot timpul avea o glumă pregătită”
Cătălin Cursaru, golgeter cu FCM Bacău în Liga 1 în 2002
 

Prăbușit sub ochii copiilor

Continuare pare desprinsă dintr-un film dramatic. „A venit cu băieții lui la teren și Gică a stat de vorbă 20 de minute cu un părinte. După discuție, a intrat vreo 4-5 minute, n-a făcut sprinturi, n-a depus un efort foarte mare, însă la un moment dat a zis că îi e foarte rău. S-a dus pe o bancă, i-au adus cei de acolo niște apă, a luat o gură, apoi s-a moleșit și s-a prăbușit. Băieții i-au dat palme, apoi au chemat salvarea”, povestește Popovici. Giani Căpușă a fost martor la evenimente: „Și-a dat jos maieul și a ieșit din balon. S-a așezat pe bancă și după câteva secunde s-a prăbușit. Am încercat să-l resuscităm noi, a venit ambulanța în 8 minute, dar nu au mai avut ce să-i facă. O oră și un sfert au încercat doctorii să-l întoarcă, dar n-au mai avut ce să facă”.

Foștii colegi Florin Ganea și Vali Bădoi se luptă pentru minge sub ochii tânărului Daniel Niculae

Narcis Răducan și Florin Ganea, în drum spre vestiarul stadionului din Bacău

Florin Ganea împreună cu copiii pe care îi antrena la Sporting Bacău

Andrei Prepeliță și Florin Ganea, duel dintr-un meci FC Argeș – FCM Bacău

 

În momentul în care Ganea s-a prăbușit, copiii săi gemeni erau de față. „I-am scos imediat din balon. Le-am zis că are o cădere de calciu. Abia în dimineața asta li s-a spus adevărul”, povestește Căpușă, plângând. Soția lui Marius Croitoru e foarte bună prietenă cu Andreea, nevasta lui Ganea: „Florin nu pleca nicăieri fără copiii lui. E dureros, au rămas fără tată la 10 ani”. Ciocoiu: „Rămâi blocat, nu are nimeni nicio explicație pentru ce s-a întâmplat. Vă dați seama, familia trece prin momente groaznice. Pentru ei, din păcate, de-abia acum începe calvarul. Vom încerca să-i ajutăm, trebuie să avem grijă de noi și de ei acum”.

La miezul nopții, trupul lui Ganea a fost dus la morgă, unde va fi autopsiat în cursul după-amiezii de joi. „Din ce spuneau doctorii, înțeleg că e vorba de un infarct. Se învinețise tot. Au semnele lor, spuneau că asta ar fi. Florin n-a avut însă niciodată vreo problemă cu inima, nu a avut niciun semnal”, spune Popovici.

„A fost un fotbalist foarte bun de prima ligă. Nu uitați că Bacău a avut o echipă foarte bună care într-o vreme termina în primele 5-6 locuri. Avea un stâng ca al lui Hagi”
Cristian Ciocoiu

Pentru foștii colegi, dispariția lui Florin Ganea este o lovitură teribilă. Moartea poate oricând să selecteze pe oricine. „Dacă l-aș avea în față acum pe Gică, i-aș spune să nu mai pună la suflet toate neîmplinirile și toate neplăcerile. Trebuie să ne gândim mai bine la viața și la sănătatea noastră și să nu mai punem preț pe lucrurile materiale. Această goană nebună după mai bine ne împiedică să ne bucurăm de viață și de aspectele cu adevărat importante”, spune Ciocoiu.

Jurnaliștii ProSport transmit sincere condoleanțe familiei lui Florin Ganea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

CINE A FOST FLORIN GANEA


Cristi Ciocoiu și Cătălin Cursaru, foștii colegi și prieteni de-ai lui Florin Ganea, pe vremea când speriau apărările din Liga 1


 

 
Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×