ProSport a prezentat cazul, luni – 14 septembrie, cazul incredibil al unei campioane mondiale en-titre, care stă acasă pentru că nu are unde să joace. Este vorba despre titularul naționalei U20 (din această toamnă), Isabela Roșca, handbalistă achiziționată la un moment dat de HCM Baia Mare, apoi de Unirea Slobozia, dar care ambele au renunțat la ea din diferite motive.
Subiectul este de actualitate și pentru președintele FRH, Alexandru Dedu, care a și încercat între timp să găsească o soluție. În interviul acordat marți dimineață, șeful handablului românesc a și dezvăluit ce i-a transmis portarului naționalei U20: „Știu de Isabela Roșca, aseară (n.r. luni) am avut o discuție cu antrenorul federal (n.r. Nicoleta Alexandrescu) și i-am transmis jucătoarei, în cazul în care nu are echipă, să se urce în tren și să plece la Brașov. Va sta acolo, se va antrena și va juca în Divizia A. În cazul în care antrenorul o va echipa la echipa națională, să fie pregătită. Asta e ce putem face momentan pentru Isabela”.
O parte din problemele jucătoarei au fost generate și de grila ei de formare pe care FRH a calculat-o la terminarea pregătirii în Centrul Național de Excelență, de 16.000 de euro. „Creșterea a fost doar pentru campioanele mondiale, cu 20-25% față de cât au fost grilele la licitația anterioară, lucru absolut normal. Atât timp cât toți cei care s-au angajat, le-au și plătit, mi se pare un preț corect. Toată lumea vede doar o parte a lucrurilor, dar Centrele de Excelență costă Federația”, a precizat Alexandru Dedu.
Costurile celor două Centre de Excelență, de la Rm. Vâlcea (feminin) și Sighișoara (masculin), sunt de aproximativ 20.000 de euro. „Haideți, să vedem ce înseamnă ca investiție! Vorbim de vreo 20.000 de euro în 11 luni, astfel că ajungem la 220.000 de euro pe an. De când sunt președintele FRH, staff-urile de acolo sunt la zi cu plata salariilor. Noi nu avem bugetare pe indemnizațiile salariale și susținerea staff-ului administrativ în Centrele de Excelență, nu primim de la stat bani și aceștia trebuie să vină din venituri proprii. E greu să ai bani din venituri proprii, din fericire FRH are venituri proprii, nu mai este o federație săracă, dar este departe de a fi bogată. Apoi, nu uitați, jumătate din aceste sume (n.r. grile) pe care le considerați mari se duc către cluburile de proveniență. Banii de la licitații care intră conform protocolului pentru regenarea fondurilor Centrelor de Excelență nu cred că acoperă nici 30% din salariile pe care antrenorii de acolo și staff-ul administrativ le primesc anual. Realitarea nu este a unei singure părți sau a unui singur om”, a explicat președintele FRH.
Citiți aici: Naționala feminină se transformă într-un laborator! Alexandru Dedu: „În momentul de față suntem în epoca de piatră cu pregătirea și cu modalitățile de pregătire. Ă‚sta-i drumul!”. Cine îi plătește contractul lui Tomas Ryde
HCM Baia Mare s-a angajat la licitația organizată de FRH să o cumpere pe Isabela Roșca, la fel pe Alina Ilie. Doar că, ulterior vicecampioana României s-a răzgândit. Pățit în vară, forul din „Floreasca” a decis să ia măsuri pentru viitoarele licitații, astfel încât să nu mai existe astfel de cazuri. Explică Alexandru Dedu: „Licitația pentru băieți și pentru fete va fi cu garanții. Ca să te așezi la masă, să-mi spui că vrei o jucătoare și ea vrea să vină la tine, garanția este o cincime din valoarea contractului. Dacă transferul nu se finalizezează și nu sunteți de acord, se va returna garanția și fiecare își vede de drum, dar dacă ai spus că ai luat-o, în momentul acela banii nu se mai dau înapoi”.
Cu această ocazie, Alexandru Dedu a vorbit și despre Campionatul European din Spania, unde naționala de tineret a încheiat pe locul 10, la numai un an distanță după ce a cucerit titlul de campioană mondială.
„Am fost dezamăgit de rezultat, sunt multe cauze obiective și subiective. La cauze obiective, dacă ne uităm puțin și în urmă cam tot timpul s-a întâmplat așa, generația care a dat bac-ul și care a terminat junioratul a avut probleme. Am avut două discuții cu ele și simțeam că vorbesc cu pereții. Presupun că și antrenorii au pățit la fel. Erau preocupate unde să se ducă, erau preocupate de bacalaureat, bulversate din toate părțile de interesele antrenorilor, de interesele părinților. Sunt totuși niște copii care au dat cu capul în grinda de sus. Eu am trecut pe acolo și știu cum este. Focusul nu a fost pe performanță și rezultatul s-a văzut. Pe urmă m-a deranjat faptul că au fost lucruri mai presus decât echipa națională și nu mă așteptam. Dar eu sunt un om care învăț din greșeli, iar lucrul acesta nu se va mai întâmpla”, au fost concluziile lui Alexandru Dedu.
Președintele FRH nu a dezvoltat lucrurile care l-au deranjat, dar trimiterea a fost evidentă la HCM Baia Mare și antrenorul Aurelian Roșca. Cele două părți au semnat chiar în acea perioadă contractul de colaborare, antrenorul și-a început activitatea la club, iar naționala de tineret n-a avut selecționerul principal la pregătirile turneului final.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER