Fotbalul românesc la microscop | Dinamo, FC Ardealul, Ceahlăul și Viitorul domină liga de elită la juniori. Steaua se luptă cu echipele unor licee în liga secundă

Redactor:
Matei Udrea
Fotbalul românesc la microscop | Dinamo, FC Ardealul, Ceahlăul și Viitorul domină liga de elită la juniori. Steaua se luptă cu echipele unor licee în liga secundă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajunsă la etapa a III-a, nou-lansata Ligă a Elitelor, reprezentând campionatul național pentru echipele de juniori A (născuți după 1 ianuarie 1997) și B (născuți după 1 ianuarie 1999), scoate la iveală lucruri știute, dar și surprize în privința celor mai bune centre de copii din România. Așa cum era de așteptat, Dinamo a pornit ca din pușcă la ambele categorii și pare din nou clubul cu cei mai valoroși juniori din țară. Viitorul lui Hagi ține aproape, dar marea surpriză este Ceahlăul, club care se bate cu Dinamo în seriile estice la ambele categorii de vârstă!
În prima ligă a juniorilor sub 19 ani, compusă din două serii care totalizează 24 de echipe, găsim doar 7 dintre cluburile Ligii 1 la seniori: Dinamo, Viitorul, Concordia, Voluntari, ACS Timișoara, CSU Craiova și Pandurii.

Deși iau milioane din drepturile TV, alte șapte echipe – Steaua, Astra, Petrolul, CFR Cluj, FC Botoșani, CSMS Iași și ASA Tg. Mureș – n-au fost capabile să pună pe picioare formații de juniori suficient de bune pentru a participa în primul eșalon valoric.

La campionatul juniorilor sub 17 ani, unde în cele două serii sunt mai multe echipe (26), participă 9 dintre cluburile care joacă în Liga 1 la seniori: CSMS Iași, Petrolul, Viitorul, Concordia, Dinamo, Voluntari, CSU Craiova, Pandurii și ACS Timișoara. Lipsesc Steaua, FC Botoșani, Astra, ASA Tg. Mureș și CFR Cluj.

Este important de notat că UEFA plătește anual, fiecărui club din prima ligă, 80.000 de euro destinați exclusiv echipelor de juniori, bani care – după cum puteți citi mai jos – acoperă jumătate din costurile totale ale unei grupări bune în sectorul juvenil.

Steaua, clubul cu cea mai bună situație financiară din România, este în al doilea eșalon valoric (care se numește Campionatul Național) atât la juniori A, cât și la juniori B. „Roș-albaștrii” fac legea în Seria a II-a, unde se înfruntă cu Oțelul și Rapid, dar și cu echipele unor licee.

Formația lui Gigi Becali este singura grupare din țară care a făcut profit uriaș pentru patron. Numai din participările în cupele europene au venit, după cum susține Gigi Becali, aproximativ 150 de milioane de euro. Anul acesta, drepturile TV din Liga 1 se cifrează la peste 4 milioane de euro.

La Liga Elitelor participă, în schimb, la ambele categorii de vârstă, grupări precum FC Ardealul Cluj, LPS Bihorul Oradea și ACS UTA Bătrâna Doamnă. Primele două sunt școli de fotbal pentru juniori, fără echipe de seniori, în timp ce a treia abia a promovat cu seniorii în Liga a II-a.

Mai mult decât atât, Ardealul Cluj este în top la ambele categorii de vârstă în seriile vestice: pe locul 2, la egalitate cu CSU Craiova, la juniori B, și pe locul 1, la egalitate cu U Cluj, la juniori A.


Acum patru luni, finala campionatului pentru juniori B disputată în vechiul format a fost câștigată la pas de FC Viitorul, 6-0 cu Ardealul.
FOTO: contul de facebook al clubului Viitorul

FC Ardealul, liderul seriilor transilvane, i-a „produs” pe Chiricheș și Maxim. „Avem buget de 150-160.000 de euro și 6 grupe de copii. Ne propunem locurile 1-2″

Juniorii celor de la FC Ardealul Cluj domină seriile de Vest ale primei ligi atât la 17, cât și la 19 ani. Gruparea transilvană are ca obiect de activitate numai copiii și juniorii, fără reprezentare la seniori, însă locul pe care-l ocupă în nou-înființata Ligă a Elitelor era previzibil, pentru că Ardealul e de mult timp o forță pe plan intern și cunoscut pe plan internațional.

Practic, deși au un buget de 10-20 de ori mai mic, clujenii se bat cu Academia lui Hagi, cu Dinamo și cu cluburile finanțate de la buget, cum e CSU Craiova.

Claudiu Moldovan, antrenorul echipei de juniori B de la Ardealul Cluj, care acum se află pe locul doi în Seria I, la egalitate de puncte cu liderul CSU Craiova, iar în mai a jucat finala națională cu FC Viitorul (scor 0-6), descrie o lume a juniorilor complexă și concurențială, necunoscută publicului din România. FC Ardealul i-a „fabricat”, printre alții, pe Vlad Chiricheș, Alexandru Maxim și Mihai Răduț.

ProSport: FC Ardealul este în fruntea seriilor de vest la ambele categorii de juniori, 17 și 19 ani. Cum faceți?
Claudiu Moldovan:
Avem o bază sportivă foarte bună, care oferă condiții, și facem selecții naționale. Aici e mai greu, pentru că e o concurență foarte mare cu Hagi, cu Dinamo… Și ei fac selecții la nivel național și caută juniori buni.

Așa concurență mare este? Din afară, sectorul de copii și juniori din România nu pare atât de efervescent.
Ba cum să nu! Mai sunt și alții, în afară de cei enumerați. Momentan nu par bine plasați, dar vă spun că și Poli Timișoara și Atletico Arad sunt centre foarte puternice. Apoi, mai sunt și Centrele de Excelență pe care le face federația. Și ei au posibilități mari, sunt în parteneriat cu Consiliile Locale… A, sigur, și CSU Craiova, care a început anul trecut treaba și acum e puternică, stă foarte bine la copii și juniori.

Deci nu aveți doar copii din Cluj.
Nu. Avem șase grupe, aproximativ 120 de copii. Trei sunt din Cluj, trei din țară. Cu cei din alte localități sunt cheltuieli mai mari. Vă dați seama: cazare, masă…

Ce obiectiv aveți anul acesta?
Și la juniori A, și la juniori B avem același obiectiv: locurile 1-2 în serie, pentru a ne califica în semifinale. Și anii trecuți am avut rezultate. Suntem de două ori vicecampioni naționali.

„75.000 de euro primim de la Napoli din taxa de solidaritate la transferul lui Chiricheș. Asta înseamnă jumătate din bugetul pe un an”

Cam ce buget are clubul Ardealul pe un sezon?
În jurul a 150-160.000 de euro.

Doar atât? Vă întreb pentru că multe cluburi din Liga 1 spun că nu își permit să aibă centre de copii și juniori pentru că sunt prea scumpe.
Cluburile din Liga 1 primesc de la UEFA, pentru activitatea centrelor juvenile, câte 80.000 de euro pe an.

Și dumneavoastră primiți de la federație ceva…
(râde) Da, 6.000 de euro pentru fiecare echipă care participă la Liga Elitelor. Dar tot e ceva. Până acum nu primeam nimic. E un pas înainte.

Deci 12.000 de euro primiți de la federație. Și restul? De unde faceți banii pentru buget?
În principal din transferuri. Mai dăm în Italia, mai dăm în Liga 1… Mai primim cotă de solidaritate de la un jucător… În Italia am dat un fotbalist la Cremonese, deocamdată nu e nume cunoscut, dar poate că va deveni. Acum câția ani am dat 14 jucători la U Cluj. Sigur că n-au rămas toți, dar vreo 7 au reușit, au rămas în circuit. Noi i-am avut pe Chiricheș și Maxim. Acum, că l-a luat pe Chiricheș, Napoli trebuie să ne dea taxa de solidaritate, 75.000 de euro. Asta înseamnă că, dintr-un foc, ne-am asigurat 50% din bugetul pe anul acesta.

Cum funcționează taxa de solidaritate?
La fiecare transfer, 5% din banii plătiți pe jucătorul respectiv merg către cluburile care l-au format între 12 și 23 de ani. În cazul lui Chiricheș, taxa de transfer se împarte între cinci cluburi: LPS Bacău, noi, Internațional Curtea de Argeș, Pandurii și Steaua. La noi, Chiricheș a venit cam pe la 13 ani și a plecat la 16.

„În câțiva ani va crește valoarea la copii și juniori”

Domnule Moldovan, pentru că vă ocupați direct de sectorul de copii și juniori cu ceva rezultate de câțiva ani: care e motivul pentru care fotbaliștii români nu mai reușesc să facă față pe plan internațional?
Sunt mai mulți factori. Educația, alimentația, vitaminizarea în perioada timpurie… Dar principala cauză a fost până acum, spun eu, competiția foarte slabă pe plan intern. Jucai două meciuri tari pe an. Așa ceva nu avea cum să încurajeze creșterea în valoare. Acum, cu noul format inițiat de FRF, cred că în 2-3 ani se va vedea o creștere clară. Poate că acum nu sunt cele mai bune cluburi în Liga Elitelor, pentru că au fost înscrise primele trei clasate din categoriile respective în anul precedent. Dar în 2-3 ani vor rămâne, cu adevărat, cele mai bune echipe în aceste campionate.

E un început.
Da, e un început bun. Și vom crește.

Are România acum juniori de mare valoare?
Are, da. Se vor îmbunătăți condițiile, se vor așeza lucrurile și vor crește.

Cât de buni? Ați văzut la lucru un viitor Hagi?
(ezită) Nu l-am văzut jucând pe Hagi la 14 ani, ca să pot să emit o părere…

Vă dați seama dacă un fotbalist are potențial. Un Gică Popescu, un Sabău…
Chiar așa de sus, nu cred… Dar sunt jucători talentați.

 

Dinamo are punctaj maxim și a dat cele mai multe goluri. „Cheltuim cam 500.000 de euro cu 11 grupe de copii. Ne batem la titlu doar cu Viitorul”


La cea mai mare categorie de juniori, sub 19 ani, Dinamo pierde titlul de patru ani în fața celor de la Viitorul.
Astă-vară, în finală, echipa lui Hagi a câștigat cu 1-0. FOTO: contul de facebook al clubului Dinamo

Dinamo are punctaj maxim în ambele campionate ale Ligii Elitelor (17 și 19 ani) și a înscris cele mai multe goluri dintre toate echipele, deși la categoria 17 ani are o restanță. „Roș-albii” încearcă să frângă supremația Viitorului lui Hagi, care de câțiva ani le „suflă” titlul în mod constant la juniorii de 19 ani. Sezonul trecut, Dinamo n-a prins nici măcar finala la juniori sub 17 ani. Acum, însă, a pornit ca din pușcă.

Gabi Răduță, șeful Centrului de Copii și Juniori de la FC Dinamo, spune că, din 2013, la club s-a schimbat întregul sistem, inclusiv metodica de pregătire. În competiție cu FC Dinamo a intrat, mai nou, SC Dinamo, adică gruparea care ține de Ministerul de Interne. Însă deocamdată FC Dinamo este reprezentată la nivelul cel mai înalt, fiind, alături de Viitorul lui Hagi, cel mai puternic club din România la copii și juniori.

Conducătorul centrului nu știe cu exactitate care sunt cheltuielile anuale, dar le estimează la circa o jumătate de milion de euro. Mult, dacă facem o comparație cu alte grupări mai mici, accceptabil dacă facem paralelă cu rivalii de la Viitorul și puțin dacă ne raportăm, de exemplu, la Partizan Belgrad, care alocă anual peste două milioane de euro pentru centrul de copii și juniori. „Ei sunt cei mai buni. Ne inspirăm de acolo”, confirmă Răduță.

ProSport: Dinamo are punctaj maxim și cele mai multe goluri înscrise atât la juniori de 17 ani, cât și la juniori de 19 ani.
Gabi Răduță: După 2013 am schimbat totul la centrul de copii și juniori: organizare, metodică de antrenament, alimentație, vitaminizare. Absolut tot. Inclusiv abordarea competițională. La Dinamo II avem acum jucători născuți începând cu 1999-2000. Alți câțiva sunt în lotul mare, la Mircea Rednic.

Asta înseamnă că în Liga Elitelor nu jucați cu cei mai buni fotbaliști de 17 și 19 ani.
Cei mai buni sunt în lotul mare și la Dinamo II.

Centru cu 250 de copii. Selecția se face în toată țara cu căutători de talente

Câte grupe de copii aveți?
11 grupe. În total, 250 de copii. Acoperim toate grupele de vârstă. Tehnicile de antrenament sunt diferite în funcție de vârstă. Până la 14 ani facem instruire. După 14 – performanță. An de an jucăm finalele naționale.

Înțeleg că la Dinamo sunt și copii din afara Bucureștiului.
Funcționăm ca Academie de Fotbal. Avem scouteri în teritoriu care caută, depistează și ne propun jucători talentați. În acest moment, avem 26 de copii din țară care beneficiază de condiții de cazare de 4 stele.

Cât vă costă toată povestea asta?
Nu știu să vă spun… Destul de mult.

Cât de mult? Este o sumă insuportabilă pentru un club de Liga 1?
În jurul a 500.000 de euro pe an. Ca să asiguri condiții de top trebuie să cheltuiești. Noi le facem contracte de profesioniști copiilor începând cu 16 ani. Obiectivul e în fiecare sezon câștigarea campionatului.


La finala Viitorul-Dinamo 1-0 a venit, acum patru luni, inclusiv patronul „roș-albilor”, pentru a-și vedea investiția. Lângă Ionuț Negoiță pot fi văzuți antrenorul Mircea Rednic și Ionel Augustin, recent „uns” coordonator al centrului de copii și juniori de la SC Dinamo, gruparea Ministerului de Interne. FOTO: Contul de facebook al echipei Dinamo

80.000 de euro vin de la UEFA.
Da.

„Până acum defilam”

Cum rentabilizați investiția? Vindeți?
Avem oferte pentru copii din străinătate. Anglia, Spania, Italia. Dar nu vindem pe sume modice. Obiectivul principal este ca, în câțiva ani, să promovăm la echipa mare cât mai mulți jucători de valoare produși de noi. Asta este una din problemele fotbalului românesc: n-avem cotă afară. Ne-am obișnuit să vindem ieftin. Să dăm jucătorii pe nimic. Asta trebuie să se schimbe.

Cu cine vă bateți la titlu? Viitorul lui Hagi și mai cine?
Viitorul și atât. Și ei au condiții și echipe bune.

Ce părere aveți despre noul format al campionatului, cu o primă ligă la 17 și 19 ani?
E bine. Sunt grupate formațiile puternice. Acum sunt jucători și echipe care ne pun probleme. Până acum defilam. Nici așa nu e normal, să nu întâlnești niciun adversar tare până în finală. Copiii nu pot să crească dacă au numai meciuri ușoare.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
"Nu de la neica nimeni!". Ce nu mai acceptă Diana Şucu. A văzut ce se spune despre acţionarul de la…
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania:
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era…
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Un miliard pe an! Lovitura uriaşă pe care a dat-o Ion Ţiriac! Cât a muncit pentru această performanţă
Un miliard pe an! Lovitura uriaşă pe care a dat-o Ion Ţiriac! Cât a muncit pentru această performanţă
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Toată țara e în doliu. Iubita vedetă TV ne-a părăsit mult prea devreme: Nu meritai această soartă crudă
Toată țara e în doliu. Iubita vedetă TV ne-a părăsit mult prea devreme: Nu meritai această soartă crudă
Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×