Președintele clubului ASA Târgu Mureș, Bogdan Mara, a declarat, duminică, la Digisport, că cel mai probabil tehnicianul Cristiano Bergodi va fi prezentat marți ca antrenor al formației ardelene, în locul lui Vasile Miriuță.
„Probabil mâine va veni și marți îl vom prezenta oficial. Ne-am înțeles în mare parte”, a declarat Mara la Digisport.
Cristiano Bergodi, în vârstă de 50 de ani, a pregătit mai multe echipe din România, FC Național (2005-2006), CFR Cluj (2006-2007), Rapid București (2007 și 2015), Politehnica Iași (2009) și Steaua București (2009).
Duminică, ASA Târgu-Mureș a anunțat, pe site-ul oficial, încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Vasile Miriuță, subliniind că noul staf tehnic va fi anunțat în cel mai scurt timp.
În vârstă de 47 de ani, Vasile Miriuță a preluat ASA Târgu Mureș la 8 iulie. El a mai antrenat formația ungară Gyor ETO, retrogradată în această vară după ce federația a refuzat să îi acorde licența pentru prima ligă din cauza datoriilor. Anterior, Miriuță a condus formațiile Ceahlăul Piatra Neamț (în perioada iunie – decembrie 2013), și CFR Cluj (decembrie 2013 – noiembrie 2014).
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER