Președintele grupării Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat, joi, că ar fi ideal ca toate cluburile din România să iasă din insolvență așa cum a reușit FC Dinamo, a cărui procedură de reorganizare a fost declarată închisă de Tribunalul București.
„Nu știu dacă ieșirea din insolvență va avea o influență directă asupra poziției din clasament a echipei Dinamo. Dar este un lucru bun că încep să se regleze lucrurile din punct de vedere financiar în Liga I. Ar fi ideal dacă toate cluburile ar ieși din insolvență și ușor-ușor ar trece această modă păguboasă. Să zicem că este o mică performanță pentru Dinamo că a ieșit. Dar nu îmi face mare plăcere să vorbesc despre asta, că am avut de suferit de pe urma acestei insolvențe la Oțelul Galați. Chiar dacă este o cale legală de a ține în viață un club nu cred că insolvența este ceva cu care ne putem mândri„, a spus Răducan.
Tribunalul București a decis închiderea procedurii de insolvență și reintroducerea în circuitul economic a SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul de fotbal din Liga I, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, administratorul judiciar Cătălin Dascăl.
Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvență a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul București.
Clubul condus de Ionuț Negoiță a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanță, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul din 25 martie, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvență și reinserția societății în circuitul economic, însă ANAF a contestat planul de reorganizare.
Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvență la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.
Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvență a fost FC Rapid, instanța admițând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt grupări de Liga I, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și FC Brașov au intrat în insolvență. Dintre acestea, în momentul de față doar trei mai activează în primul eșalon, Dinamo, CFR Cluj și Petrolul. Gloria Bistrița și FC Vaslui au fost dezafiliate de Federația Română de Fotbal, iar Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul Galați și FC Brașov evoluează în Liga a II-a.
FC Dinamo este primul club din România care iese din insolvență.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER