7 ore și 46 de minute a durat traseul Irinei Begu pentru al doilea titlu din carieră! Sportiva atinge cea mai înaltă poziție în WTA după trofeul câștigat la Seul

Redactor:
Marius Hutu
7 ore și 46 de minute a durat traseul Irinei Begu pentru al doilea titlu din carieră! Sportiva atinge cea mai înaltă poziție în WTA după trofeul câștigat la Seul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu (25 ani) a câștigat duminică, la Seul, al doilea titlu din carieră, după o finală extraordinară jucată cu Aliaksandra Sasnovich (scor 6-3, 6-1). În urma acestui rezultat, românca va urca pe locul 26 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare din carieră.

A doua rachetă a României, după ierarhia mondială a momentului, a avut un debut de an la superlativ, cu o prezență în optimile de finală la Australian Open, și este pe cale să încheie sezonul în aceeași manieră. Plecată din postura de cap de serie la Seul (Coreea de Sud), Irina Begu și-a găsit ritmul potrivit pentru a merge până la capăt și a câștigat în stil de mare campioană. În cadrul acestei întreceri, românca a întâmpinat  probleme doar în turul secund, cu Polona Hercog, meci în care a avut nevoie de 2 ore și 20 de minute pentru a se califica în faza următoare.

Pe măsură ce a avansat apoi în turneu, Irina s-a simțit tot mai bine pe teren, iar jocurile au devenit tot mai scurte, de o oră și 40 de minute în sferturi cu Johanna Larsson (Suedia, sferturi) și sub 80 de minute în semifinală și finală cu Alison Van Uytvanck, respectiv Aliaksandra Sasnovich. În total, Begu a petrecut  7 ore și 46 de minute pe teren pentru a-și trece în cont al doilea trofeu din carieră. Primul l-a câștigat în urmă cu 3 ani, la Tashkent.

„Cheia succcesului a fost să rămân calmă, să-mi determin adversara să alerge mai mult și cred că a fost un succes. De asemenea, cred că am jucat mai bine punctele importante. Nu am dominat fiecare game, dar m-am descurcat mai bine la punctele importante”, a făcut o radiografie a finalei Irina Begu.

Reprezentanta României s-a arătat foarte fericită după acest titlu cucerit la Seul, susținând că jocul ei s-a îmbunătățit mult în ultimii 3 ani, de la primul titlu cucerit la Tashkent: „Am învățat o mulțime de lucruri din meciurile pe care le-am susținut, am căpătat experiență și mai presus de toate cred că am devenit mult mai consistentă în joc. Mă simt cu totul diferit față de acum trei ani”.

  • Pentru succesul de la Seul, Irina Begu va primi 111.389 dolari și 280 de puncte WTA, care se vor contabiliza în ierarhia mondială în următorul an.

În 2015, Irina Begu a legat la mai multe turnee 3 victorii consecutive, însă niciodată 4 sau 5, așa cum s-a întâmplat la turneul coreean. Din punct de veder al punctelor obținute, sportiva din România se află la cea mai bună performanță din acest sezon. În schimb, din punct de vedere al premiului câștigat, suma este sub ce a încasat la Australian Open, Madrid și Wimbledon.

Performanța de la Seul o propulsează pe Irina Begu și pe cea mai bună poziție a carierei în WTA. De luni, românca se va clasa pe locul 26, cu două poziții mai sus decât vârful atins până în prezent. În ultimii ani, doar Simona Halep, care în prezent ocupă locul 2, Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru au ajuns cel puțin în această poziție.

În următoarea săptămână, Begu se mută în China, la Wuhan, turneu în care o va înfrunta pe Zarina Diyas în turul inaugural. Irina se află pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep, care va porni din postura de principală favorită în absența Serenei Williams.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×