Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că gruparea pe care o conduce va solicita UEFA acceptul să poată participa în cupele europene din sezonul viitor, precizând că are 50 la sută șanse de izbândă.
„Facem tot ce ne stă în putință pentru a juca anul viitor în cupele europene. Noi practic din luna martie am achitat tot ce aveam de plătit prin planul de reorganizare. Și de pe atunci ar fi trebuit să fim ieșiți din insolvență, dar s-a mai lungit un pic. Plătind tot, avem argumentele necesare pentru a susține această idee. Sunt șanse de 50-50 la sută să putem juca în cupele europene. Eu am vorbit cu domnul Duru și nu există practic un precedent. Ca urmare eu sunt în contact cu cei de la Lausanne să căutăm soluții, să mergem să ne expunem punctul de vedere, să cerem o derogare„, a declarat Negoiță.
Acționarul dinamovist a afirmat că nu și-a dorit ca Dinamo să treacă prin starea de insolvență, dar nu a avut de ales: „S-au făcut eforturi foarte mari pentru a ține clubul pe linia de plutire, pentru a ieși din insolvență. Este primul club ieșit din insolvență și din păcate cred că va fi și singurul. E păcat pentru fotbalul românesc să fie atâtea cluburi cu probleme. Decizia de a intra în insolvență a fost luată pentru că nu am avut încotro, am vrut să evit această chestiune, dar mi-am dat seama că nu am nicio șansă și atunci am găsit această variantă pe care cred eu că am gestionat-o foarte bine. Pentru Dinamo e un nou început nu numai ieșirea din insolvență, ci și preluarea acestui club de către mine, pentru că sunt convins că aceasta e doar un capitol fericit, punerea clubului pe o fundație solidă din punct de vedere financiar. Dar lucrăm și din punct de vedere organizatoric. Acest club va mai suporta multe transformări în perioada care urmează. De acum sunt alte provocări, știm ce trebuie să facem. Degeaba avem o casă frumoasă, dacă la primul cutremur cade, așa cum s-a întâmplat la multe cluburi din România. Au fost ținute ca pe un mort în vitrină și la un moment dat lumea și-a dat seama că e mort chiar dacă era machiat frumos„.
Ionuț Negoiță intenționează să aplice la Dinamo un sistem nou de administrare al clubului, prin care suporterii să fie cât mai implicați. „Dinamo intră într-o altă etapă, va fi o premieră în fotbalul românesc. Vreau să iau un model de afară în ceea ce privește organizarea acestui club și îl voi aplica în România. Încă analizez. Îmi doresc să fie cât mai mulți dinamoviști implicați în acest club. Ceva de genul sistemului socios. Vreau să vedem cum îl aplicăm în România. Cred că în câteva luni voi avea acest sistem cât mai realist pentru contextul românesc, astfel încât în primăvară să-l implementăm„, a mai spus acționarul dinamovist.
Referitor la actuala ediție a Ligii I, Negoiță a spus că Dinamo nu este interesată să câștige titlul de campioană: „Sunt foarte mulțumit de ceea ce se întâmplă la echipă, cu o singură excepție, de la meciul cu CFR când ne-am bătut singuri. Suntem o echipă relativ nouă, dar ușor-ușor fotbaliștii se vor adapta, se vor cunoaște între ei și vor funcționa ca o echipă. Nu ne interesează titlul, pe noi ne interesează să facem o echipă cât mai puternică, o echipă de viitor. Ne preocupă centrul de copii și juniori, nu am renunțat la această idee și vom avea în viitor fotbaliști foarte buni crescuți în curtea lui Dinamo.„
Directorul Administrației de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal, Viorel Duru, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că Dinamo nu are șanse să obțină o derogare din partea UEFA pentru a putea participa în cupele europene sezonul viitor, deoarece nu există un precedent.
„Regulamentul este clar. Sigur că Dinamo poate face o cerere la UEFA și cei de acolo vor decide. Nu s-a schimbat nimic între timp. Sigur că Dinamo are dreptul să depună dosarul de licențiere dacă va fi cazul la sfârșitul sezonului, numai că nu o să primească licență pentru cupele europene. Conform regulamentului nu poate dovedi că în ultimele 12 luni înainte de începerea sezonului pentru care aplică nu a fost în insolvență. Dinamo a ieșit din insolvență în septembrie, iar regula spune că trebuia să iasă înainte de luna mai. Singura șansă a lor, dar eu mi-am mai spus părerea și nu o schimb – adică zero șanse, să facă o solicitare la UEFA și să ceară o derogare de la această regulă. Dar este fără precedent. Nu s-a întâmplat până acum ca UEFA să dea o derogare de la această regulă. Dinamo poate trimite această adresă la UEFA prin intermediul nostru, pentru că nu poate să se adreseze direct UEFA. Poate face o scrisoare către UEFA, pe care noi să o transmitem mai departe„, a declarat Duru, pentru MEDIAFAX.
Conform regulamentului UEFA, în cazul în care echipa pregătită de Mircea Rednic va ocupa la finalul sezonului actual un loc de cupe europene, Dinamo nu ar avea dreptul să obțină licența UEFA, întrucât nu a ieșit din starea de insolvență cu 12 luni înainte de începerea sezonului 2016-2017.
Tribunalul București a decis la 24 septembrie închiderea procedurii de insolvență și reintroducerea în circuitul economic a SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul de fotbal din Liga I. Dinamo este primul club din România care iese din insolvență și poate participa în cupele europene în sezonul 2017-2018.
Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvență a fost FC Rapid, instanța admițând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt cluburi de Liga I, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și FC Brașov au intrat în insolvență. Dintre acestea, în momentul de față doar trei mai activează în primul eșalon, Dinamo, CFR Cluj și Petrolul. Gloria Bistrița și FC Vaslui au fost dezafiliate de Federația Română de Fotbal, iar Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul Galați și FC Brașov evoluează în Liga a doua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER