Handbalul românesc este mai sărac după trecerea în neființă a lui Ștefan Deacu (62 ani), fost jucător al echipei naționale la sfârșitul anilor ’70. „Veștile nu sunt prea clare, în sensul că nu se știe cauza morții sale. Apropiații lui vorbesc că a fost găsit aseară (n.r. marți) mort în pat, cel mai probabil în urma unui infarct”, susține Specialarad.ro.
Originar din Călărași, Ștefan Deacu a făcut carieră la nivel înalt la Știjnța Bacău, ca handbalist, și la Arad, ca antrenor. În urma evoluțiilor foarte bune la echipa de club, unde a fost și golgheterul Diviziei A (Liga Națională în prezent), regretatul handbalist a ajuns și la echipa națională. Astfel, el a prins și lotul României care a participat la Campionatul Mondial din 1978 (locul 7). La turneul final din Danemarca, Deacu a jucat alături de alte staruri ale handbalului românesc.
„A fost un jucător bun al echipei naționale, îmi pare foarte rău de el. Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost prima reacție a lui Ștefan Birtalan, care a fost coleg cu Deacu la CM 1978. „A fost un inter dreapta valoros, un om muncitor, cu calități fizice deosebite. Fane îi spuneam noi”, a susținut și Vasile Stângă, de asemenea membru ale echipei României din 1978.
După ce și-a încheiat contractul cu Știința Bacău, Ștefan Deacu a ajuns la Arad, formație cu care a și promovat în prima ligă. Fostul tricolor s-a și stabilit ulterior în Arad, unde a rămas în handbal ca antrenor. El a pregătit atât echipe de juniori, cât și formația de seniori.
Printre altele, Ștefan Deacu a fost și antrenor la naționala de juniori, în anii ’90. Marius Novanc, actualul pivot al naționalei mari, i-a fost elev, atât la selecționata de juniori, dar și la echipa de seniori a Aradului. „Am rămas surprins de această veste și m-a marcat. Ca antrenor, Ștefan Deacu a fost puțin mai dur, dar m-a ajutat să progresez și să fac pasul către echipe mai importante din Liga Națională”, ne-a declarat Marius Novanc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER