ANALIZĂ‚. Dican e strategul Ligii 1. Antrenorul CFR-ului îi bate pe toți ceilalți tehnicienii la mediile de goluri primite și marcate în întreaga carieră. Și nu are licență PRO

ANALIZĂ‚. Dican e strategul Ligii 1. Antrenorul CFR-ului îi bate pe toți ceilalți tehnicienii la mediile de goluri primite și marcate în întreaga carieră. Și nu are licență PRO
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Francisc Dican poate fi numit cel mai productiv antrenor din Liga I. CFR-istul are o medie de sub un gol primit pe meci și 1,5 marcate, în cariera de antrenor.
  • Hagi și Țălnar sunt și ei pe podiumul spectaculozității, în privința golurilor marcate de echipele antrenate de ei.
  • Rădoi și Rednic sunt în top 3 tehnicieni, cu cele mai puține goluri primite de formațiile pregătite.

Cu sau fără licență, antrenorii din Liga 1 sunt un „mix” între experiență și debut. Fie că au peste 200 de meciuri pe bancă, ori că sunt la primul sezon, că au calitatea oficială de principali, secunzi, jucători sau directori sportivi, rezultatele lor sunt contabilizate de statisticienii din fotbal. În analiza pe care ProSport v-o propune au fost luați în calcul și Mirel Rădoi, Daniel Pancu sau Francisc Dican, chiar dacă foaia de joc nu-i arată ca fiind antrenori principali, iar unul dintre ei este chiar în topul acestei statistici. Când vine vorba de eficacitatea echipelor, cu aceștia la timonă, Francisc Dican este lider detașat. În topurile golurilor marcate și primite de echipele pregătite de toți antrenorii din Liga 1, în întreaga carieră a acestora. Tehnicianul CFR-ului stă cel mai bine. Ajuns în 2010 la CFR, ca secund al lui Ioan Andone, acesta a avut 4 mandate ca principal la echipa clujeană, în 3 dintre acestea fiind intermediar între o demitere și o numire de antrenor. A acumulat, în total, 58 de partide în toate competițiile ca „A1”, iar mediile sale sunt mult peste media generală a celorlalți tehnicieni din Liga I, când se face referire la golurile marcate și golurile primite de echipa sa, conform site-ului transfermarkt.de.

Dican, Hagi și Țălnar – cei mai „ofensivi” antrenori

Francisc Dican este cel mai ofensiv antrenor din Liga 1. Cu el pe bancă, CFR a înscris 45 de goluri în 30 de partide, ceea ce înseamnă o medie de 1,5 goluri înscrise pe meci, fie că partidele s-au disputat în Liga 1, în Cupa României sau în Cupa Ligii. Dican a ieșit câștigător din acest top, la concurență mare cu Gică Hagi, ale cărui echipe au o medie de 1,49 de goluri marcate, cu el antrenor. În analiza partidelor „Regelui” au fost luate în considerare toate jocurile în care acesta a fost principal, inclusiv perioadele petrecute pe banca naționalei, a lui Bursaspor, Galatasaray, Steaua sau Poli Timișoara.

Pe locul trei în topul celor mai ofensivi antrenori este Cornel Țălnar. „Țânțarul” are o medie de 1,46 de goluri marcate pe meci, la echipele antrenate ca principal. Actualul antrenor al Concordiei are 91 de partide bifate în carieră.

Rădoi și Rednic sunt și ei în topul „catenaccio”

Tehnicianul CFR-ului este primul și în topul celor mai puține goluri încasate din postura de antrenor principal. Cu Dican pe bancă, echipa ardeleană a pierdut doar 4 din cele 30 de jocuri disputate și a primit doar 25 de goluri. Asta înseamnă o medie de 0,83 de goluri încasate pe meci. Niciun alt antrenor din Liga I nu are o medie de sub 1 gol primit pe meci, în cariera sa. Rădoi, cu o medie de fix un gol primit pe meci, în cele 20  de meciuri de când conduce Steaua și Mircea Rednic, cu o medie de 1,03 goluri încasate pe meci, în cele 293 de partide bifate în carieră, completează topul tehnicienilor cu cea mai bună medie privind apărarea.

INTERVIU |  Dican: „Prefer o victorie cu 1-0, decât una cu 4-3”. Antrenorul dezvăluie ce a învățat de la fiecare principal cu care a lucrat la CFR

Antrenorul care conduce topurile amintite mai sus se consideră și înțelegător și sever, le cere jucătorilor echilibru și organizare și explică rolul tehnologiei în munca sa. Dican își prezintă o zi de muncă obișnuită și explică cum a ajuns să antreneze și ce a „furat” de la fiecare antrenor cu care a lucrat la CFR.

Domnule Dican, sunteți antrenorul cu cea mai bună medie de goluri marcate și cea mai mică medie de goluri primite din Liga I. Vă mândrește acest top?
Este un motiv de satisfacție, dar fără jucătorii, care sunt foarte receptivi și care au înțeles că trebuie să muncim toți, nu se putea.

Cum e antrenorul Francisc Dican? E sever sau înțelegător?
Depinde de situație. E o combinație, cred. Sunt și sever, când este cazul, dar sunt și înțelegător, când trebuie să înțeleg un jucător. Le cer echilibru și lor. Asta este cel mai des lucru pe care îl cer. Indiferent de situație, să fie echilibrați. În fotbal, azi poți fi sus, iar mâine jos. E important când ești sus să te poți menține, iar când ești jos să o iei de la capăt.

Sunteți un strateg sau vă bazați mai mult pe inspirație?
Îmi doresc să existe organizare. Să am o echipă pragmatică. Nu-mi place să primesc multe goluri.

Să înțeleg că preferați o victorie cu 1-0, în locul uneia cu 4-3, de exemplu?
Da, 1-0 este rezultatul meu favorit. Când câștigi cu 1-0 înseamnă că ai organizare. Doar o echipă bună, o echipă foarte bine organizată, câștigă cu 1-0.

Fotbalul se calculează, se studiază sau se trăiește și se simte?
În ziua de astăzi trebuie să studiezi mult. Suntem în era computerelor, a tehnologiei și fotbalul nu face excepție. Sunt însă și momente când lași la o parte tehnologia și te ghidezi după inspirație. Îmi place să-mi studiez mult adversarul înainte de meciuri. Stau la stadion, în fiecare zi de la 8:30 și până după ora 14:00.

Nu aveți licență PRO. Vă gândiți să o faceți în România sau în altă țară, cum ar fi Moldova?
Când se va putea o voi face. Când se va ivi posibilitatea aș vrea să o obțin în România.

Ce ați învățat de la antrenorii cărora le-ați fost secund la CFR?
De la Andone, felul cum motiva jucătorii, de la Jorge Costa, organizarea jocurilor, de la Paulo Sergio, organizarea antrenamentului. Era foarte meticulous. Cu Minteuan eram mai apropiat, dar și el lucrase cu Mandorlini și am avut ce învăța de la el. De la Trică? Pozitivismul său.

Cine v-a convins să deveniți antrenor? La început ați ezitat să deveniți principal.
Așa este. Antrenor m-am gândit să devin încă de când eram jucător. Am fost la Liga a IV-a, apoi la juniori, apoi secundul lui Adi Falub, la U Cluj și apoi perioada la CFR. În urmă cu 6 luni șefii mi-au propus să devin antrenor principal. M-am gândit puțin, pentru că era un pas important, dar era greu să nu accept. Le mulțumesc că mi-au dat încredere.

Topul antrenorilor din Liga I, după media golurilor marcate de echipele antrenate în carieră:

1.Dican (CFR)      1,5 goluri pe meci
2. Hagi (Viitorul)  1,49 goluri pe meci
3. Țălnar (Concordia)    1,46 goluri pe meci
4. Rednic (Dinamo)        1,40 goluri pe meci
5. Iordănescu (Pandurii) 1,35 goluri pe meci
6-7. Șumudică (Astra)   1,33 goluri pe meci
Cornățeanu (FC Botoșani)     1,33 goluri pe meci
8. Bergodi (ASA) 1,31 goluri pe meci
9. Săndoi (CSU Craiova)        1,22 goluri pe meci
10. Rădoi (FCSB) 1,20 goluri pe meci
11. Tudor (Petrolul)       1,16 goluri pe meci
12. Napoli (CSMS Iași) 1,08 goluri pe meci
13. Pancu (FC Voluntari-1 singur meci)     1 gol marcat
14. Marin (ACS Poli Timișoara)       0.92 goluri pe meci

Topul antrenorilor din Liga I, după media golurilor primite de echipele antrenate în carieră:

1.Dican (CFR)      0,83 goluri pe meci
2. Rădoi (FCSB)  1 gol pe meci
3. Rednic (Dinamo)        1,03 goluri pe meci
4. Iordănescu (Pandurii) 1,04 goluri pe meci
5. Șumudică (Astra)       1,11 goluri pe meci
6. Săndoi (CSU Craiova)        1,16 goluri pe meci
7. Hagi (Viitorul)  1,17 goluri pe meci
8. Cornățeanu (FC Botoșani)  1,20 goluri pe meci
9-10 Bergodi (ASA)       1,23 goluri pe meci
Napoli (CSMS Iași)      1,23 goluri pe meci
11. Țălnar (Concordia)  1,36 goluri pe meci
12. Marin (ACS Poli Timișoara)       1,37 goluri pe meci
13. Tudor (Petrolul)       1,53 goluri pe meci
14. Pancu (FC Voluntari – un meci) 3 goluri primite

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×