Lumea fotbalului are de acum propria versiune de WikiLeaks. Potrivit celor de la Marca, site-ul denumit FootballLeaks este găzduit pe servere din Rusia, iar informațiile sunt prezentate în portugheză.
Cea mai importantă dezvăluire făcută de WikiLeaks-ul specializat pe fotbal este cea legată de transferul lui Falcao de la Atletico Madrid la AS Monaco. Potrivit informațiilor prezentate, se pare că Monaco a plătit doar 43 de milioane de euro pentru transferul columbianului, cifră cu mult mai mică decât cea prezentată oficial. În 2013, atunci când a fost oficializată mutarea, cele două cluburi anunțau că au ajuns la un acord pentru 60 de milioane de euro.
Alte informații legate de contractele reale ale jucătorilor sau antrenorilor care au activat sau activează în campionatul portughez: Bruma, jucător împrumutat de Galatasary la Real Sociedad, are o clauză în contract conform căreia nu poate semna cu Porto sau Benfica, fotbalistul fiind crescut în academia lui Sporting; salariul lui Jorge Jesus, antrenor care a plecat de la Benfica la Sporting, reprezintă nu mai puțin de 20% din întreg bugetul „Leilor”.
Originalul WikiLeaks, site ce prezintă documente sau informații ascunse publicului larg, a fost lansat în 2006. La un an după lansare, WikiLeaks se lauda ca baza sa de date conținea peste 1,2 milioane de documente. Julian Assange este perceput drept conducătorul WikiLeaks.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER