UPDATE: Alex de Angelis (E-Motion IodaRacing Team) a suferit o contuzie pulmonară și mai multe fracturi la coaste și la vertebre în ultima sesiune dinaintea calificărilor pentru Grand Prix-ul Japoniei, a 15-a etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză, informează motogp.com.
Pilotul din San Marino a fost transportat cu elicopterul la spitalul Dokkyo din Mibu. În momentul transportării la spital, De Angelis era conștient.
„Alex a fost diagnosticat cu o contuzie la plămâni după investigații preliminare. Investigațiile ulterioare au arătat că pilotul a suferit câteva fracturi la coaste”, se arată pe site-ul motogp.com, care menționează că De Angelis are și fracturi la vertebre.
Alex de Angelis, pilotul echipei E-Motion IodaRacing Team, a fost implicat într-un accident spectaculos pe circuitul de la Motegi. Rider-ul, care pilota un motor Aprilia, a pierdut controlul motorului în ultima sesiune de calificări pentru Marele Premiu al Japoniei.
Potrivit motogp.com, sesiunea de calificări a fost oprită imediat pentru a permite intervenția medicilor. Pilotul din San Marino a fost transportat cu elicopterul la spitalul Dokkyo din Mibu. Conform sursei citate, De Angelis era conștient în momentul în care a fost urcat în elicopter pentru a fi transportat la spital.
În urma unei investigațiilor preliminare efectuate de medicii japonezi se pare că plămânii pilotului din San Marino au fost afectați în urma impactului.
sursa foto: gazzetta.it
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER