Dacă Anghel Iordănescu va fi prezent pe banca tricolorilor la Euro 2016, va stabili un nou record în privința vârstei selecționerilor României la turneele finale. La data competiției din Franța, generalul va avea 66 de ani împliniți, cu trei peste decanul de vârstă de până acum, Emeric Ienei, care avea 63 la Euro 2000, dar și cu aproape 21 de ani mai mult decât media tehnicienilor României la precedentele 11 Mondiale și Europene unde am fost prezenți.
„Este o zi mare pentru tot sportul românesc. Această calificare va ajuta la dezvoltarea fotbalului în România. Iordănescu va rămâne la echipa națională pentru că merită.” Răzvan Burleanu, președintele FRF, după calificarea la Euro 2016
Lumea fotbalului românesc e de acord, în general, că Iordănescu merită să conducă naționala acolo unde a calificat-o, la Europenele din Franța. Există semne că selecționerul, vexat de contestatarii din țară, ar lua în calcul o retragere, în semn de protest față de presiunile la care consideră că a fost expus. O variantă agreată de titratul tehnician ar fi retragerea într-un post onorific, poate de director tehnic, de unde să supervizeze, fără a angaja însă vreo răspundere, un antrenor principal numit în locul său.
Anghel Iordănescu va deveni anul viitor decanul de vârstă al antrenorilor Româniie la turneele finale. FOTO: Mediafax
Dacă, însă, Anghel Iordănescu rămâne în funcție și va conduce România la meciurile de la Euro 2016, el va deveni cel mai vârstnic selecționer pe care l-a avut naționala noastră în toate cele 12 turnee finale unde a participat.
De ce Iordănescu e contestat, iar Lucescu, deși mai în vârstă, nu
Această postură este, de altfel, și principalul motiv pentru care Iordănescu e contestat acum: faptul că ar fi depășit de evoluția fotbalului. În același timp, atât suporterii, cât și jucătorii, antrenorii și conducătorii din fotbalul românesc înclină să-l socotească drept cel mai nimerit să antreneze naționala pe Mircea Lucescu, deși acesta e mai în vârstă cu 5 ani decât Anghel Iordănescu. „Il Luce” are însă avantajul continuității în circuitul fotbalului de înaltă performanță, formațiile pregătite de el evoluând constant în grupele Ligii Campionilor, Europa League și Cupa UEFA în ultimii 15 ani. Iordănescu a ieșit din fotbal în 2007, când a intrat în Senatul României, revenind în activitate în decembrie 2013, mai întâi ca director tehnic al FRF, apoi, din octombrie 2014, ca antrenor principal al tricolorilor, după demisia lui Victor Pițurcă.
„Aș vedea pe cineva care să ducă echipa la turneul final și, apoi, 2018, 2020. Puiu face un lucru excepțional, nici nu se pune problema. Dar eu cred că trebuie să își pregatească, să fixeze deja ținta, cine e cel care-l va înlocui. Cu Dan Petrescu ce mai e, începem să îl pregătim sau nu? Olăroiu, tu ce mai ai de gând? Adică trebuie purtate niște discuții.” Mircea Sandu, fost președinte al FRF
Primul și cel mai tânăr antrenor al naționalei tricolore la un turneu final a fost Rudolf Wetzer la Mondialele din 1930. Ediția inaugurală a acestei competiții, desfășurată în Uruguay, a conținut multe elemente de improvizație legate de stadiul în care era fotbalul atunci, dar și suplimentate de specificul românesc. România a fost prima țară europeană care a confirmat participarea (celelalte trei au fost Iugoslavia, Belgia și Franța). Uruguayenii au asigurat cazarea și masa pentru un număr limitat de persoane, așa că în țară s-a declanșat o luptă furibundă pe locurile din delegație. Așa s-a ajuns ca, în cel mai pur stil românesc, să fie lăsați acasă fotbaliști importanți pentru a le face loc unor oficiali disperați să petreacă un sejur gratis la capătul lumii. În acte, antrenor al naționalei la meciurile de la Mondialul din 1930 (3-1 cu Peru și 0-4 cu Uruguay) a fost trecut Octav Luchide. Acesta era însă doar conducător al federației. Un alt personaj care a pretins că antrenează echipa a fost Constantin Rădulescu, însă nici el n-a avut o legătură propriu-zisă cu naționala, îndeplinind funcția de arbitru asistent la două partide de la acel turneu. Responsabilitatea selecționării, a pregătirii și a alcăturii echipei a căzut pe umerii căpitanului Rudolf Wetzer, fost component al echipei de club Ujpest Budapesta, vedetă și lider al tricolorilor, un fel de Gică Popescu al acelei generații. Wetzer avea 29 de ani împliniți în 1930.
Vârsta maximă a selecționerilor de la turneele finale interbelice: 40 de ani
Constantin Rădulescu, personaj foarte influent în fotbalul românesc, a stat pe banca tricolorilor la următoarea Cupă Mondială, în 1934, când România a fost eliminată după un singur meci, 1-2 la Trieste, cu Cehoslovacia. La acea dată, el avea 37 de ani.
Rădulescu a fost în preajma naționalei și la cel de-al treilea turneu final interbelic, în 1938, dar pe bancă a stat maiorul Alexandru „Țane” Săvulescu, un apropiat al Regelui Carol II. Deși România a aliniat atunci unul dintre cele mai bune loturi din istorie, a suferit un dezastru, fiind eliminată de Cupa după rejucare (3-3 în primul meci, 1-2 în cel de-al doilea).
„Iordănescu trebuie să rămână și la Euro – și va rămâne, pentru că e un oportunist -, apoi să fie adus un antrenor care știe să facă echipe. Cred că Strâmbu” de Rednic e cel mai nimerit pentru asta, se pricepe.” Claudiu Vaișcovici, fost internațional
După război, prima participare a fost reușită abia în 1970, la Mondialul din Mexic. Antrenorul Angelo Niculescu avea 48 de ani. Tricolorii au avut o participare onorabilă, 2-1 cu Cehoslovacia, 0-1 cu Anglia (campioană mondială en-titre) și 2-3 cu Brazilia (care avea să câștige titlul la acel turneu).
Mircea Lucescu (dreapta sus) avea în 1985, la egalul României pe Wembley, 39 de ani. Acum, după trei decenii, încă mai e favoritul publicului
Peste alți 14 ani, în 1984, ajungea pentru prima oară la turneul final al Europenelor cu Mircea Lucescu pe bancă. Atunci în vârstă de 38 de ani, Lucescu senior realiza o performanță excelentă, deoarece în preliminarii a eliminat Italia (campioana lumii), Cehoslovacia și Suedia. La turneul final se calificau numai 7 echipe plus țara gazdă (acum se califică 23 plus țara gazdă). La Euro 1984, organizat tot de Franța, ca și anul viitor, România a obținut un egal, 1-1 cu Spania, și două înfrângeri la limită, 1-2 cu RF Germania și 0-1 cu Portugalia.
Peste alți șase ani, în 1990, România se califica la Mondialele din Italia cu Emeric Ienei pe bancă. Tehnicianul avea atunci 53 de ani, reușind rezultate bune: 2-0 cu URSS, 1-2 cu Camerun, 1-1 cu Argentina (campioana lumii) în grupă, 0-0 după prelungiri și 4-5 la penalty-uri cu Irlanda, în optimile de finală.
Anii ’90: Iordănescu a calificat naționala sau naționala l-a calificat pe Iordănescu?
În 1994 își începea extraordinara ascensiune la națională actualul selecționer, Anghel Iordănescu. Acesta a ajuns pe banca tricolorilor tot în toiul campaniei de calificare, la fel ca și acum. Atunci, în 1993, l-a înlocuit pe Cornel Dinu, care părea să fi compromis șansele după 2-5 la Kosice, cu Cehoslovacia. Iordănescu a preluat echipa la ultimele trei jocuri din preliminarii și încheia campania, ca și acum, în Insulele Feroe, pe care le învingea cu 4-0, toate golurile fiind marcate de Răducioiu. Apoi,, în 1994, ajuns la 44 de ani, generalul făcea cel mai bun turneu final din istorie cu România la Mondialele din SUA. Tricolorii au fost la un milimetru de calificarea în semifinale și au avut printre cele mai bune jocuri de la acel turneu final. 3-1 cu Columbia, 1-4 cu Elveția, 1-0 cu SUA în grupe, 3-2 cu Argentina în optimile de finală, 2-2 după prelungiri și 4-5 după penalty-uri cu Suedia, sferturile de finală.
Europenele din 1996 au fost o deziluzie. Antrenorul României, Anghel Iordănescu, ajuns la 46 de ani, n-a izbutit să motiveze o echipă obosită care a pierdut toate meciurile din grupă, 0-1 cu Franța, 0-1 cu Bulgaria, 1-2 cu Spania.
Mondialul din 1998 a fost cel de-al treilea turneu final cu Iordănescu pe bancă. La 48 de ani, acesta era deja obosit și copleșit de lipsa perspectivei la o națională care începea să îmbătrânească fără ca generațiile tinere să ofere soluții proaspete. Generalul și-a anunțat retragerea încă dinainte de Mondialul organizat – ce coincidență – tot de Franța. S-au obținut atunci și ultimele rezultate mari la această competiție: 1-0 cu Columbia, 1-1 cu Tunisia, 2-1 cu Anglia în grupe. România a fost însă eliminată, după un meci surprinzător de slab, în optimile de finală: 0-1 cu Croația.
Se poate pune întrebarea dacă Iordănescu a calificat naționala în toți acești ani sau naționala l-a dus către turneele finale. Faptul că, ulterior, revenit pe banca tricolorilor, a ratat calificarea la Euro 2004 și a început foarte prost campania pentru Mondialele din 2006 (fiind concediat după 1-1 în Armenia) întărește dilema de mai sus în privința lui Iordănescu.
Emeric Ienei, omul-performanță, a calificat România din grupe atât la 53, cât și la 63 de ani, indiferent că a fost vorba de Mondiale sau de Euro
Europenele din 2000 au fost a doua ediție a întrecerii continentale la care ne-am calificat și, totodată, cântecul de lebădă al Generației de Aur. Pe bancă a stat Emeric Ienei, ajuns între timp la 63 de ani, însă conjunctura a fost deosebită și, într-un fel, comportă niște asemănări cu situația de azi. Campania de calificare îl avusese pe bancă pe Pițurcă. După calificare, selecționerul s-a certat cu Hagi și Gică Popescu, care au condiționat prezența lor la Europene de demiterea lui Pițurcă. Mircea Sandu, președintele FRF de atunci, a acceptat și l-a numit în loc, intermiar, pe directorul tehnic Emeric Ienei. Acesta a fost schimbat, imediat după competiție, cu Laszlo Boloni. Cu Ienei pe bancă, România s-a calificat în sferturile de finală după meciuri bune: 1-1 cu Germania, 0-1 cu Portugalia, 3-2 cu Anglia în grupă. Italia ne-a eliminat în „sferturi”, 0-2.
Turneul lui Pițurcă și constatarea că vârsta nu e legată cauzal de curaj
A urmat o lungă perioadă de eșecuri. Apoi, în 2008, tricolorii au ajuns iar la Europenele din Austria și Elveția. Echipa a fost calificată și, de data aceasta, condusă la turneul final de Victor Pițurcă, victima complotului din 1999. Ajuns la 52 de ani, acesta a dovedit însă atunci că nu este un antrenor pe măsura unor astfel de competiții. România a fost eliminată în grupe după 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia și 0-2 cu Olanda. Dar nu acest bilanț i s-a reproșat, în final, lui Pițurcă. România a avut cea mai ștearsă și fricoasă evoluție din istoria participărilor sale la turneele finale. Jocurile tricolorilor au fost socotite cele mai urâte de la Euro 2008. În ultima partidă, Olanda – deja calificată – a folosit destule rezerve și, timp de o oră, a așteptat atacurile tricolorilor. Pițurcă n-a speculat momentul continuând să le ceară jucătorilor săi să se apere chiar și când aveam nevoie să marcăm pentru a ne califica mai departe.
Euro 2008: Victor Pițurcă, un antrenor înspăimântat la România-Olanda
„Din ce știu eu, mandatul lui Anghel Iordănescu se termină după turneul final. Cred că o soluție de compromis și interesantă, care să mulțumească părțile, ar fi ca următorul selecționer să facă parte din stafful echipei naționale la turneul final.” Cristian Bivolaru, fost secretar general adjunct al FRF, acum director general la FC Viitorul
Dacă scoatem din cauză turneele interbelice, unde România s-a calificat aproape fără competiție (mai puțin în 1934, când a jucat în grupă preliminară de unde s-a calificat alături de Elveția și a lăsat acasă Iugoslavia), în rest vârsta preponderentă a antrenorilor de la turneele finale este între 40 și 50 de ani. De patru ori am avut selecționeri pe acest interval: Angelo Niculescu în ”70, Anghel Iordănescu în ”94, ”96 și ”98. În alte trei situații ei s-au situat puțin sub sau deasupra acestui palier (Lucescu în 1984, Ienei în 1990, Pițurcă în 2008). O singură dată și atunci în urma unei conjuncturi deosebite, am avut un antrenor trecut de 60 de ani: Ienei în 2000.
„Ține în primul rând de bun-simț să îl lași pe om, pentru că a făcut o treabă bună, să își încununeze mandatul cu o participare la un turneu final.„ Bogdan Stelea, antrenor și fost internațional
Dincolo de aceste cifre seci se remarcă absența unei legături directe între vârsta antrenorilor și performanțe, care par mai degrabă în corelație cu valoarea generațiilor de jucători. Echipa din perioada 1994-2000 ajunsese la o asemenea valoare și omogenitate încât juca aproape singură, indiferent de antrenorul de pe bancă, lucru demonstrat prin faptul că rezultatele nu s-au modificat esențial indiferent că au fost Iordănescu, Pițurcă sau Ienei selecționeri.
Se poate spune că au fost și calificări unde tehnicienii au jucat un rol important: cele din 1970, 1984, 1990, 2008. De fiecare dată, însă, odată ajunși la turneul final, acești tehnicieni n-au mai reușit să mențină nivelul, părând depășiți de miză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER