Protest fără precedent în arbitrajul românesc: „Nu mai mergem la meciuri!” Arbitri bătuți cu bestialitate de jucători, suspendări „din prietenie” și amenințări din partea observatorilor. Vezi câteva cazuri incredibile

Protest fără precedent în arbitrajul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Arbitrii din județul Mureș nu se vor prezenta la meciurile din acest week-end din ligile a IV-a și a V-a sau de juniori, pe motiv că s-au săturat să fie bătuți de jucători sau oficiali.
  • AJF a încercat înnăbușirea conflictului și i-a suspendat pe șeful Comisiei Județene de Arbitri și pe secretarul general, iar observatorii amenință arbitrii telefonic sau pe facebook.

Mai mulți arbitri au avut nevoie de zile de spitalizare după ce au fost bătuți de jucători sau oficiali în Liga a IV-a a județului Mureș.
Vina este aruncată pe seama Comisiei de Disciplină care ține de AJF Mureș, despre care se spune că nu-i suspendă decât cu 2 etape pe cei care agresează arbitrii, pe motiv „de prietenie”.

Un protest al arbitrilor, care activează pe raza județului Mureș, scoate la iveală mizeria din arbitrajul românesc, mai cu seamă cel din această zonă. Majoritatea arbitrilor din ligile inferioare ale acestui județ au decis să nu se mai prezinte la meciurile din acest week-end, iar președintele Comisiei Județene de Arbitri și secretarul general au ținut cont de doleanța lor. „Nu mai facem delegările!”, au decis aceștia.

Președintele demis pentru că a susținut boicotul: „Li se pune viața în pericol”

Motivul este unul cunoscut, dar despre care puțină lume vorbește: bătăile la care sunt supuși arbitrii în ligile inferioare și faptul că agresorii nu sunt penalizați pe măsură. Decizia venită de la arbitrii n-a fost pe placul Comitetului Executiv al AJF, care i-a demis vineri dimineața pe Vasile Botaș, președintele Comisiei de Arbitri și pe secretarul general Flanja. Protestul a fost anunțat initial, printr-un cominicat apărut pe site-ul frf-ajf Mureș, pe 22 octombrie, dar șters ulterior.

„Astăzi am fost demis. Avem niște probleme grave de indisciplină aici. În ultima lună au fost 6-7 cazuri de arbitrii bătuți, la meciuri. Comisia de Disciplină, în loc să dea 16 etape de suspendare, cum spune regulamentul, dă câte două. Am vrut să-i sprijin pe arbitrii și am decis să nu facem delegări pentru această etapă. A fost un boicot al lor și am decis să fiu de partea lor. Nu se mai poate! Li se pune viața în pericol. Ultimul caz a fost cel al arbitrului Demian, lovit în față de 3 ori, de jucători, la meciul Sângiorgiu de Pădure – Sovata. S-au acordat 2 etape de suspendare, Comisia de Apel a ridicat suspendarea la 6 etape, dar decizia s-a pierdut prin birouri și jucătorii au evoluat după 2 etape. Acum un an, am mai avut un caz de suspendare de 6 etape și sâmbăta următoare jucătorul a evoluat.

Probabil se dau pe prietenii aceste suspendări. Nu știu, dar eu m-am simțit trădat și umilit și dacă prin sacrificarea mea se vor da deciziile corecte, atunci mi-am atins scopul”, este declarația președintelui demis al Comisiei Județene de Arbitrii Mureș, Vasile Botaș.

„Mi-a spart timpanul un jucător”

Se vorbește despre un fotbal guvernat de „legea pumnului”, unde cazurile de agresiune ale arbitrilor sunt la ordinea fiecărei etape. Se vorbește despre arbitrii bătuți cu salbăticie de jucători, antrenori sau chiar oameni de ordine, despre spitalizări, operații și vieți puse în pericol. Cel mai grav caz s-a întâmplat în urmă cu un an. Oliviu David, arbitru categoria I, a fost aproape să rămână fără auz, în urma agresiunii suferite la un meci din Liga a IV-a. „S-a întâmplat în urmă cu un an și o lună. Arbitram, la centru, meciul din Liga a IV-a dintre AS Mureșul Nasna și Valea Izvoarelor. În minutul 59 i-am acordat al doilea galben jucătorului Răzvan Ștefan, de la gazde, moment în care acesta m-a lovit cu pumnul în urechea stângă. Am căzut la pământ și mi-am pierdut cunoștința. Doctorul mi-a acordat primul ajutor, iar după ce m-a ridicat am căzut iar”, sună poveste uluitoare a centralului de 21 de ani.  

Două operații și o lună în spital

A urmat pentru acesta mai mult de o lună de internare în spital și două intervenții chirurgicale, la ureche, timp în care timpanul i-a fost reconstruit. „Am fost transportat la Urgențe unde mi s-a făcut un C.T. și s-a constatat leziunea, dar am fost trimis și la O.R.L. Acolo s-a constatat că timpanul îmi era spart. Am avut peste 30 de zile de spitalizare, timp în care am suferit două operații. La prima operație mi s-a pus un plasture, în încercarea de a se reface natural timpanul, dar nu a funcționat. A fost nevoie de a doua operație, una de timpanoplastie, practic de refacere a timpanului”, povestește clipele de groază prin care a trecut cel care speră la o carieră prolifică în arbitraj.Tot ce spune este certificat de biletele de ieșire din spital și raportrul de arbitraj.

Oliviu David spune că nici acum nu a scăpat de problemele medicale și doctorii spun că ar putea fi afectat pe viață de acea lovitură. „A trecut un an și o lună și încă iau medicamente. Problema e că mi-a fost afectat și nervul și am rămas cu un vâjâit pe care îl aud tot timpul, iar doctorii spun că îmi va rămâne pe viață. Auzul mi-a fost refăcut, în proporție de 90 la sută, dar e foarte neplăcut acel vâjâit”, spune centralul agresat.
Sfat de la AJF: „Să nu facem vâlvă”

Centralul mai ridică o problemă gravă a sistemului în care își desfășoară activitatea și spune că nu a avut nicio asigurare medical și a suportat costurile spitalizării. Din partea AJF i s-a sugerat și că ar fi bine să nu ajungă la „urechile” FRF de incidentul suferit. „Am primit un singur telefon, din partea AJF și mi s-a spus că e bine să nu facem vâlvă și să nu se afle în presă. 8 luni nu am putut să arbitrez. Eu am suportat singur costurile operațiilor și spitalizării. Nu avem niciun fel de asigurare. Asta este o problemă pe care am mai ridicat-o, dar nu s-a rezolvat nimic”, a povestit David.

Jucătorul care l-a lovit a primit suspendare pe viață, dar David spune că se teme că l-ar putea reîntâlni pe teren. „Am făcut plângere penală, dar procesul este încă pe rol. El a fost exclus pe viață, dar am auzit că se laudă că i se va da dreptul de joc. Asta ar fi incredibil. Problema este că toți se cunosc între ei și se influențează deciziile Comisiei de Disciplină. N-o să merg în acest week-end la meciuri. Ni s-a spus că vom fi dați afară dacă nu ne prezentăm. Din câte am înțeles, mai mult de 10 brigăzi nu se vor prezenta”, spune David.

Șeful de post, coleg de echipă cu agresorul

Neregulile în arbitrajul românesc din ligile inferioare continuă să iasă la iveală, având ca exemplu cazul arbitrului David. Oamenii de ordine, care ar trebui să împiedice agresiunile de pe stadioane sunt de multe ori jucători sau oficiali ai gazdelor și nu intervin într-un eventual conflict. Practic, arbitrii sunt singuri și nu le rămâne decât să se roage să nu fie agresați. „Omul de ordine era șeful de post, care juca în echipa gazdă. Juca în aceeași echipă cu cel care m-a lovit. Regulamentul spune că trebuie 3 oameni de ordine, dar pot fi și jucători”, dezvăluie cel care a avut cel mai mult de suferit de pe urma agresiunilor de pe stadioane, în județul Mureș.

Arbitru, lovit de antrenor

Cazul lui Oliviu David este cel mai grav, dar cazuri similare se întâmplă frecvent în județul mureș. Hajdo Nimrold a pățit-o și el. A fost agresat de două ori, în ultimii doi ani. Ultima dată s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. Chiar un antrenor și-a vărsat supărarea pe el. „Am dat cartonaș roșu, pentru lovire fără minge, iar antrenorul de la Avântul Miheșu de Câmpie, Alin Mureșan, a venit și m-a lovit cu pumnul. A primit două etape de suspendare. Sunt de acord cu protestul. Un arbitru care greșește la un offside primește două etape de suspendare, iar un oficial care lovește un arbitru primește tot două etape, când regulamentul spune clar că trebuie acordate minim 16 etape. Săptămânal sunt arbitrii bătuți”, povestește Hajdo Nimrold.


Suspect de fractură la coloană, în urmă cu doi ani: „A sărit cu picioarele pe mine”

De această dată nu a avut nevoie de zile de spitalizare, dar în urmă cu doi ani lucrurile au fost mult mai grave. Un om care trebuia să-i asigure protecția a fost cel care l-a lovit. „Eu am pățit acum doi ani, la Gheja. Îmi notam o schimbare și a intrat un om de ordine, m-a lovit cu piciorul în zona inghinală, am căzut la pământ și a sărit cu picioarele pe spatele meu. Am fost dus cu SMURD-ul la spital, suspect de fractură de coloană. A stat 3 zile în spital. Nu se mai poate așa. De 3-4 etape, cel puțin un arbitru este bătut. Sperăm să se schimbe ceva. Ori Comisia de Disciplină, ori conducerea AJF-ului”, spune și Hajdo Nimrold.

Petru Bucur, observator: „Poate nu mergeți la meci, că vă prind eu”

Oficialii AJF nu doar că nu le iau partea arbitrilor agresați, dar îi amenință pe aceștia că vor fi excluși, spun arbitrii. Mai mult, unii observator au încercat să-i sperie. Observatorul Petru Bucur, cunoscut ca un apropiat conducerii AJF i-a amenințat pe arbitrii pe facebook, pe pagina acestora, în tentativa de a-i face să meargă la meciuri. „Vedeti, poate nu mergeti la meci ca va prind ieu. Stiti ca sand p… „, a scris acesta pe pagina de socializare.

INTERVIU/ Mircea Bucur, președinte AJF Mureș: „Eu nu pot intra la Comisii să decid suspendările”

Președintele AJF Mureș, Mircea Bucur, recunoaște că și arbitrii au dreptate în ce spun și explică de ce s-a decis demiterea celor din Comisia de Arbitri și ce vor păți cei care nu se prezintă la jocuri. Bucur spune că observatorul care i-a amenințat pe arbitrii va fi tras la răspundere și explică și deciziile blânde ale Comisiei de Disciplină.

Domnule Bucur, se pregătește un protest al arbitrilor la Mureș. Aceștia spun că sunt agresați, iar agresorii nu sunt aspru suspendați. Știți despre acest protest?
Da, am înțeles aseară că s-a inițiat un protest al arbitrilor.

De ce au fost demiși domnul Botaș și domnul Flanja?
Dimineața a fost un Comitet Executiv, în care s-a constatat că nu este legal protestul lor și s-a stabilit demiterea celor doi.

Ce se va întâmpla cu arbitrii care nu se prezintă la meciuri?
Cei care nu se prezintă o să fie suspendați.

Pe ce motiv?
Pentru neprezentare.

Arbitrii spun că sunt bătuți aproape în fiecare etapă, iar Comisiile ce țin de AJF dictează doar câte 2 etape de suspendare pentru agresori, deși regulamentul spune că riscă minim 16…
Au și ei dreptatea lor, dar eu nu pot intra la Comisii să decid etapele de suspendare. Deciziile care nu sunt pe placul arbitrilor merg mai departe, la Comisia de Apel.

Câte cazuri de lovire a arbitrilor au fost în ultima lună?
Au fost două cazuri, la Mureșul Cuci și la Sângiorgiu de Pădure, în ultima lună, unde arbitrii au fost loviți. S-au dat 2 etape de suspendare, iar apoi Comisia de Apel a dat 6 etape.

Arbitrii spun că persoanele care le-au agresat au revenit la jocuri, după două etape…
Problema este că nu s-a știut de decizia Comisiei de Apel și de aceea nu au stat mai mult, dar de luni se va relua suspendarea.

Aveți vreun grad de rudenie cu domnul Petru Bucur?
Domnul Petru Bucur este observator. Nu suntem rude. Este coincidență de nume.

Arbitrii ne-au demonstrat că i-a amenințat pe un site de socializare…
Dacă a făcut așa ceva va suporta consecințele.

Majoritatea arbitrilor cu care am vorbit se plâng că nu le țineți partea. Ce aveți de gând să faceți ca să opriți agresiunile la adresa lor?
Eu m-am luptat pentru arbitrii pentru baremuri. Din decembrie vreau să instituim un regulament care funcționează în Germania și Ungaria. Dacă un arbitru este îmbrâncit, meciul se oprește.
 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Incredibil! Ce au făcut fotbaliştii kosovari în vestiar, în timp ce un stadion întreg îi aştepta. Detalii incendiare după ce au fugit
Incredibil! Ce au făcut fotbaliştii kosovari în vestiar, în timp ce un stadion întreg îi aştepta. Detalii incendiare după ce…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se…
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela,…
Obligatoriu pentru românii care au buletin! Trebuie să anunțe în termen de 24 de ore
Obligatoriu pentru românii care au buletin! Trebuie să anunțe în termen de 24 de ore
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×