„Gimnastica ne arde rău. Mai rău ca Simona Halep!”. Țiriac analizează dezastrul de la Mondialele: „În comunism tinerii erau mai sănătoși”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ion Țiriac, președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român în perioada 1998 – 2004, în mandatul său România revenind cu cea mai bogată zestre de medalii în istoria post-decembristă a participărilor sale olimpice de la Sydney (2000), a comentat prestația lotului de gimnastică la Campionatul Mondial de la Glasgow, în care atât echipa feminină, cât și cea masculină, au ratat calificarea directă la Rio 2016.

Acum, gimnastica ne arde mai rău chiar decât Simona Halep sau orice se întâmplă în tenis. Am fost o națiune care a dat lecții la toată lumea. Aveam tehnicieni care antrenau 40 de națiuni, când am ajuns eu șef la COR, în 1998. Am vorbit azi cu Gabi (n.r. Szabo, ministrul Tineretului și Sportului) sunt 39 de fete care fac gimnastică de performanță. Nadia (n.r. Comăneci, în Statele Unite) are la clubul ei 3.500 de fetițe. Considerăm că SUA e altă țară, alt animal. Dar la asemenea cluburi sunt sute de mii de practicanți – nu de talia Nadiei, dar fac gimnastică. Uite cu cine ne batem! Uite selecția naturală. Am avut un Campionat prost. De ce? În 2004 lătram de tare, eu – la Atena am luat din întâmplare mai multe medalii. Uitați de Rio, Tokyo! Gândiți-vă la ce facem peste 12 ani. Oamenii ăștia nu mai știu să meargă, nu să alerge! În comunism, tinerii erau mai sănătoși. Un copil putea să joace tenis gratis. Astăzi, nu se mai poate – sunt doar poate două-trei excepții”, a explicat, revoltat, Ion Țiriac.

Moștenirea avută de la regimul celălalt (n.r. – comunist) s-a dus la Sydney. Am mers acolo rupt în cur, cu trei avioane schimbat, dar nu mai ai șanse nici cu individualități

71 medalii a adus României gimnastica artistică la Jocurile Olimpice: 25 de aur, 20 de argint și 26 de bronz

În urma prestației de vineri dimineața, România a ratat finala pe echipe, dar și calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio, întreceri de la care s-a întors mereu cu medalii acasă, începând cu Montreal 1976. Pentru competiția supremă s-au calificat de la Glasgow primele 8 echipe. Următoarele 8 națiuni din calificări (locurile 9-16) mai au totuși o șansă de a obține biletele pentru Rio, la un turneu preolimpic, ce va avea loc în 2016 (16-19 aprilie), chiar în Brazilia. De aici, se vor mai califica alte patru echipe, turneul olimpic urmând să înceapă cu 12 națiuni care vor prezenta o formulă completă, de câte 5 gimnaste. România s-a clasat pe locul 13 în calificări, așadar mai are o șansă să evite o altă contraperformanță istorică. În turneul preolimpic, gimnastele tricolore vor avea ca adversare Brazilia, Franța, Belgia, Germania, Australia, Coreea de Sud și Elveția.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Taxă majorată pentru proprietarii auto. Se achită până la 125 de lei. Intră în vigoare din 7 aprilie
Taxă majorată pentru proprietarii auto. Se achită până la 125 de lei. Intră în vigoare din 7 aprilie
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×