„Suntem profund îndurerați de ce s-a întâmplat la Colectiv, mai ales că fiecare dintre noi a avut un prieten care să fi suferit din cauza acestei tragedii fără precedent. Inițial, chiar ne-am gândit la amânarea galei, dar cred că putem fi mai mult de ajutor așa și de aceea am decis că jumătate din banii de pe bilete să ajungă pentru ca cei aflați acum în spital să poată urma un program de recuperare eficient. Campania Fight for Life, prin care am ajutat până acum victimele inundațiilor din Vaideeni și copiii bolnavi de cancer de la Fundeni, se va dedica exclusiv acestor cazuri în perioada următoare”, a declarat președintele Superkombat. De asemenea, în timpul galei transmise în direct în peste 100 de țări prin intermediul Fight Box și Eurosport, pe grafica de televiziune va rula un cont al unei fundații pentru ca telespectatorii din străinătate să poată dona pentru această cauză. „Vom stabili în aceste zile un parteneriat cu una dintre campaniile naționale deja inițiate pentru a putea ajuta în acest fel. Toți sportivii au decis să se alăture și vor face apel pentru donații”, a adăugat promotorul Superkombat.
Superkombat lansează un apel și pentru Ediția Specială de pe 12 decembrie, din Italia, de la Torino, acolo unde vor lupta Cătălin Moroșanu și Raul Cătinaș. „E o tragedie fără margini și trebuie să fim mai solidari ca niciodată. Vom organiza o strângere de fonduri pentru a da o mână de ajutor victimelor”, a spus și Răzvan Botoi, promotorul local al galei de la Torino. Cel mai mare eveniment al anului pe reguli K-1, finala Superkombat din 2015, care va programa o piramidă internațională la categoria grea, dar și meciul pentru titlul mondial dintre Andrei Stoica și spaniolul Jorge Loren, va avea loc sâmbătă, de la ora 19:30, la Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Dinamo. Biletele sunt disponibile în rețeaua eventim.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER