CSM București s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor, după ce a încheiat la egalitate partida din deplasare, de duminică seara, cu Buducnost Podgorica, scor 23-23. Rezultatul este foarte important și pentru faza următoare a competiției, în condițiile în care se va contabiliza. Buducnost Podgorica este campioana en-titre a Europei și nu a mai pierdut un meci oficial în Liga Campionilor din mai 2014.
Înainte de a reveni cu echipa în România, Nicolae Luca a susținut că rezultatul înregistrat în capitala Muntenegrului a avut mai multe semnificații. „Noi am plecat cu ideea să câștigăm și asta s-a văzut și în dorința de joc, de victorie a fetelor. Este clar că discutăm de 2 meciuri total diferite. Ce a fost la București am uitat, a rămas undeva în urmă (n.r. scor 22-28). Meciul de la Buducnost a fost abordat cu altă atitudine, alt moral”, a spus oficialul formației bucureștene la ProSport LIVE.
Nicolae Luca a pus rezultatul de la Podgorica într-un alt context și a evidențiat care a fopst cheia jocului CSM: „Un egal în bârlogul lupului este foarte important, nu multe echipe au reușit acest lucru la Podgorica. N-au mai pierdut acasă de ani de zile. Toată lumea de acolo a fost surprinsă de felul cum am jucat, cum ne-am apărat. În opnia mea, cheia meciului a fost apărarea”
Cu această ocazie, managerul echipei de handbal feminin de la CSM a dezvpluit și care a fost reacția celor de la Buducnost după un final foarte tensionat, în care observatorul sloven a avut curajul să întoarcă o fază la care gazdele înscrisese pentru 24-23: „La final, gazdelor nu le-a rămas altceva de făcut decât să vină să ne strângă mână. Dincolo de rezultatul de egalitate a fost și de un joc al orgoliilor, de o verificare, să vedem unde se află echipa nostră, cam cum putem aborda grupa principală. Suntem mai încrezători, mai plini de speranță”.
CSM București are un program infernal în această perioadă, cu zboruri programate aproape în fiecare zi. După un drum complicat în weekend până la Podgorica, din cauza vremii, campioana României revine luni după-amiază în București, de unmde va lua un alt avion spre Cluj. „Colegii de la Cluj ne-au pus meciul destul de târziu (n.r. marți, ora 17:30, Liga Națională, etapa a 12-a), nu au fost de acord cu solicitarea noastră pentru a juca mai devreme și a prinde astfel avion spre București marți seara. Vom sta o noapte la Cluj, revenim miercuri în București, iar joi plecăm la Lublin”, a precizat Nicolae Luca.
Ar mai fi de spus faptul că formația bucureșteană mai are două partide cu miză în această perioadă, ambele programate săptămâna viitoare: marți cu HCM Baia Mare, în ultima etapă a turului Ligii Naționale și vineri cu Savehof în Liga Campionilor, Sala Dinamo.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER