Florin Mergea și Rohan Bopanna au debutat cu victorie la Turneul Campionilor, învingându-i pentru a doua oară în acest sezon pe Mike și Bob Bryan, prelungind seria nefastă a liderilor mondiali, ajunși acum la șapte înfrângeri în ultimele nouă partide jucate în circuit. Florin Mergea este singurul tenismen care a reușit să îi învingă de patru ori în 2015 pe gemenii americani, iar la finalul partidei, „Dodo” a indicat cheia meciului.
„Cred că am returnat foarte bine – ăsta este unul dintre punctele noastre forte. Ne știm de mulți ani și atunci când am decis dă formăm această echipă, am fost conștienți că avem armele pentru a înfrunta cele mai bune perechi din lume. Sigur, este mai ușor atunci când ai deja o victorie în fața lor, așa că știam exact ce trebuie să facem pentru a învinge. Am avut încredere în punctele noastre forte și pur și simplu ne-am dorit să câștigăm„, a punctat Florin Mergea pentru site-ul oficial al circuitului ATP.
„Am știut cum să îi punem în defensivă pe frați. Ne-a ieșit jocul. Am avut aceeași strategie ca de obicei în duelurile cu ei. Nu pot să o spun acum, dar pentru mine, la felul cum joc, e destul de ușor„, a continuat analiza jucătorul de 30 de ani, pregătit de Alex Pop-Moldovan.
Provocat de reporterul ATP să anticipeze parcursul viitor în compeiția din Londra, care le aduce marți, de la ora 14:00 un duel împotriva celuilalt cuplu care a debutat cu victorie în Grupa Ashe / Smith – Jamie Murray / John Peers (Marea Britanie / Australia), Florin Mergea a punctat: „Toată lumea joacă bine aici, sunt cele mai bune echipe din lume și cred că fiecare dintre cele opt are șanse la trofeu. Noi o luăm pas cu pas, în seara asta ne bucurăm pentru victorie, pentru că, să fim cinstiți, este o victorie cu care te-ntâlnești o dată-n viață„.
În acest moment, Florin Mergea și Rohan Bopanna ocupă prima poziție în Grupa Ashe / Smith. Primele două poziții asigură calificarea în semifinale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER