Suporterii de lux ai CSA Steaua: Munteanu, Stângă sau Birtalan

Suporterii de lux ai CSA Steaua: Munteanu, Stângă sau Birtalan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au scris istorie pentru secția de handbal a clubului Steaua, iar acum sunt nelipsiți din tribunele sălii în care echipa își dispută meciurile de pe teren propriu. Nicolae Munteanu, Vasile Stângă sau Ștefan Birtalan sunt doar trei dintre legendele care-și fac apariția constant pentru a susține CSA Steaua Alexandrion București. Anii petrecuți în clubul Steaua îl fac pe Nicolae Munteanu să fie nelipsit de la partidele formației la care a făcut performanță la cel mai înalt nivel. Sunt 40 la număr, o cifră impresionantă pentru legendarul portar născut la Brașov. „Ce să mă atragă la meciurile Stelei? Cei 40 de ani petrecuți în cadrul clubului! E ceea ce am făcut toată viața, e normal ca și după încetarea activității să rămân cu pasiunea numită handbal și cu dragostea față de club, care ți se înfige în suflet și e greu să o mai schimbi”, declară Nicolae Munteanu. În prezent, fostul internațional spune că Steaua Alexandrion ar putea termina în primele cinci. „Au pornit la drum cu niște obiective, dar trebuie susținere pentru realizarea lor. Sunt undeva în zona bună a evoluției și a locului în clasament, dar nu mă aștept la o performanță deja din anul acesta. E încă lung campionatul, va începe returul și play-off-ul. Echipa e încă numeric subțirică și având în vedere că vor veni un număr mare de jocuri, poate apărea oboseală sau fluctuații. E greu, dar eu văd echipa la nivelul primelor cinci, după părerea mea, ca spectator”, a concluzionat Nicolae Munteanu.

Vasile Stângă este o altă glorie a Stelei care își face apariția la partidele de pe teren propriu ale echipei Steaua Alexandrion. Ce îl determină să vină la sală? „E microbul care mă atrage! Am făcut atâția ani handbal, e normal să mă atragă să văd câte un meci! Nici nu mai știu câți ani am jucat la clubul Steaua și vă dați seama că mi-a rămas ceva la echipă.”, afirmă Vasile Stîngă. Campion de zece ori cu gruparea „roș-albastră”, cel mai bun jucător al anului 1982 este de părere că o calificare într-o cupă europeană ar fi o performanță notabilă, însă știe care ar putea fi principalul problemă în această tentativă. „Dacă se prinde o cupă europeană, e o performanță fantastică pentru echipă, chiar și Challange Cup. Sunt multe meciuri foarte importante și Steaua nu poate pune 16 jucători pe foaie, asta va fi principala problemă. Dacă se va califica într-o cupă europeană, își va atinge obiectivul.”, a încheiat fostul mare jucător al României.

De 18 ori campion cu Steaua, ca jucător și antrenor, Ștefan Birtalan este prezent și el de fiecare dată când echipa de handbal, și nu numai, evoluează pe teren propriu. Din pasune, spune el, este nelipsit. „Pasiunea pentru sport mă atrage. De la 20 de ani sunt la Steaua. Am venit la meciurile echipei toată viața și voi veni cât voi trăi. Echipa de handbal a fost una din cele mai frumoase ale clubului. Sunt aproape la fiecare meci, nu doar la handbal, pentru că sunt stelist.”, spune dublul campion mondial cu naționala României, mulțumit că echipa Stelei Alexandrion a trecut peste perioada foarte dificilă cauzată de problemele financiare și de faptul că băieții care evoluează în prezent la CSA Steaua Alexandrion București au o atitudine corectă pe terenul de joc. „E bine că e așa, dar din punctul meu de vedere ar putea să fie și mai bine. Campionatul e încă deschis, în general se pot face mai multe. Băieții fac ce pot. Au atitudine, de multe ori i-am aplaudat cu sinceritate pentru că îmi dau seama că au jucat peste ce mă așteptam eu. Îmi place atitudinea. Sunt meciuri care-ți ies, sunt meciuri care nu-ți ies. Trebuie văzut însă cum facem o echipă competitivă, pentru că Steaua este un brand”, este de părere Ștefan Birtalan.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×