INTERVIU VIDEO | Dragomir acuză că Iorgulescu a luat șpaga care i se promisese lui pentru a da drepturile TV fără licitație. „Mi se oferiseră zeci de milioane. N-am vrut și mi-au spus că în trei săptămâni mă dau afară. Și m-au dat”

Redactor:
Matei Udrea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, a făcut acuzații foarte grave la adresa lui Gino Iorgulescu, succesorul său, despre care spune că a luat comisionul oferit inițial lui pentru a vinde drepturile TV ale Ligii 1 fără licitație. În emisiune ProSport Live de joi, Dragomir a sugerat că întreaga afacere este acum nu numai în vizorul Consiliului Concurenței, dar și al DNA.

Fostul președinte al Ligii afirmă că în toamna lui 2013, cu aproximativ o lună înaintea alegerilor, i s-au oferit zeci de milioane de euro șpagă pentru a încredința drepturile TV direct, sărind peste licitație. Pentru că ar fi refuzat această propunere, Dragomir spune că a fost amenințat și avertizat că va fi schimbat din funcție, lucru care s-a și petrecut în doar câteva săptămâni.

Ponta și Iorgulescu, prieteni și colegi la FC Național încă de pe vremea transferului lui Jonathan McCain la Poli Timișoara


Amicii Gino Iorgulescu și Victor Ponta pe vremea când unul era doar conducător la FC Național, iar celălalt, doar tânără speranță a pesediștilor

Prin afirmațiile făcute, Dragomir redeschide cazul misterioaselor evenimente petrecute în toamna lui 2013 și primăvara lui 2014 în fotbalul românesc. Pe 14 noiembrie 2013, Iorgulescu câștiga cu 12-6 alegerile pentru funcția de președinte al LPF, detronându-l astfel pe Dragomir după o domnie de 20 de ani. Cu o seară înainte, președinții de cluburi fuseseră invitați la un restaurant din Capitală, unde se întâlniseră cu Iorgulescu, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Ponta era atunci premier, iar Dragnea – vicepremier. Nimeni n-a vrut să povestească lucrurile discutate acolo. Dragomir a acuzat presiuni și imixtiuni politice, dar nu a vrut să furnizeze amănunte, menționând că se teme de represalii.

Iorgulescu și Ponta erau prieteni încă din perioada în care amândoi erau în conducerea echipei FC Național. Iorgulescu – președinte, iar Ponta – în Consiliul de Administrație. Din acea perioadă datau și câteva transferuri cu scandal, cel al australianului John McCain la Poli Timișoara fiind, de altfel, și anchetat de DNA. Cazul a fost clasat după mulți ani de tărăgănări.

Reclamația la Consiliul Concurenței, făcută de RCS-RDS

În primăvara lui 2014, la doar patru luni după întâmplările de la alegerile pentru șefia LPF, Gino Iorgulescu anunța pe neașteptate că a semnat un contract pe cinci sezoane, până în 2019, cu un offshore din Malta, prin care drepturile TV erau vândute contra sumei totale de 170 de milioane de euro.


Momentul în care Gino Iorgulescu a semnat contractul pentru vânzarea drepturilor TV fără licitație și unei firme offshore din Malta
și cu proprietari incerți

Deși zvonuri existaseră, surpriza a fost totuși considerabilă, pentru că se știa că LPF fusese deja investigată de Consiliul Concurenței pentru încălcarea legilor în 2011, când de asemenea încredințase direct o parte din drepturile TV. Liga se alesese cu un avertisment și o amendă. Dragomir a semnat atunci, în numele LPF, un protocol cu Consiliul Concurenței, angajându-se ca pe viitor drepturile TV să se vândă numai la licitație.

Considerându-se nedreptățit de această tranzacție făcută netransparent, concernul RCS-RDS a reclamat la Consiliul Concurenței. În spatele offshore-ului ISB Ltd, Dumitru Dragomir și alte persoane din fotbal au afirmat că se află, de fapt, Arpad Paszkany, patronul de la CFR Cluj.

Despre investigație nu s-a auzit nimic din martie 2014 până în noiembrie 2015, timp de un an și jumătate. Apoi, la numai câteva zile după căderea guvernului Ponta, Dragomir a afirmat, la ProSport Live, că investigația fusese ținută pe loc la ordin politic și că acum, după schimbarea guvernului PSD, Consiliul Concurenței s-a apucat de treabă. ProSport s-a adresat instituției respective și a obținut confirmarea că vânzarea drepturilor TV de către LPF este investigată. Reprezentanții Consiliului Concurenței au negat însă existența presiunilor politice, afirmând că anchetele durează de obicei aproximativ doi ani. În același timp, în răspunsul trimis ProSport se menționa că dosarul LPF-ISB Ltd. este aproape finalizat, iar rezultatele anchetei vor fi date publicității cel târziu în primăvara lui 2016.


Răspunsul Consiliului Concurenței către ProSport privind ancheta declanșată asupra modului în care s-au vândut
drepturile TV ale Ligii 1 în martie 2014

Același Dragomir vine însă acum și supralicitează, sugerând că pe lângă Consiliul Concurenței contractul dintre LPF și ISB Ltd. este cercetat și de procurori.

ProSport: Ați citit dreptul la replică al celor de la LPF vis-à-vis de contractul pentru drepturile TV? Gino Iorgulescu a dat un comunicat după ce Consiliul Concurenței a confirmat că investighează contractul și a spus că s-au respectat legile, că și în Suedia e la fel și că a procedat așa tocmai pentru a favoriza consumatorii, cetățenii…
Dumitru Dragomir:
Și să ia șpaga! Să ia comisionul.

Să ia șpaga!?
Să ia comisionul.

„Comisionul care mi s-a promismie s-a dat la cineva!”

Comisionul de la…
Nu știu! Comisionul care mi s-a promis mie s-a dat la cineva!

A, și dumneavoastră v-au promis înainte!
Păi, d-aia m-au dat afară! Dar pentru ce m-au dat afară?


13 noiembrie 2013: Victor Ponta și Liviu Dragnea descind la restaurantul unde fuseseră convocați șefii cluburilor din Liga 1.
A doua zi, la sediul LPF, Dumitru Dragomir pierdea alegerile în fața lui Gino Iorgulescu

Că nu ați vrut să semnați acest tip de contract?
Nu, domnule, eu n-am vrut să vând drepturile de televiziune fără licitație. Și mi-a spus că în trei săptămâni mă dă afară. Și m-au dat afară în trei săptămâni.

Cine v-a spus că vă dă afară? Cluburile?
Nu… O să auziți, că… (pauză)

Cine, domnule Dragomir, că ne-ați făcut curioși.
Se mai ocupă și alții de treburile astea…

„Unii se cred Dumnezei, au încălcat legea și nu pățesc nimic, iar alți sunt dați afară și trimiși în tribunale, numai să tacă!”

DNA?
Păi, voi ce credeți, că numai unii se cred Dumnezei și au încălcat legea de ani de zile și nu pățesc nimic și alții care n-au încălcat legea au fost dați afară și trimiși în tribunale, să-i bage în pușcărie, numai să tacă? Păi, ce, voi credeți că… În țara asta totul iese la lumină, măi, fratele meu! O să vedeți.

Domnule Dragomir, cât vi s-a promis atunci comision?
O să… O să vă spună, sau… O să auziți.

Sute de mii sau milioane de euro?
Zeci de milioane.

Și când o să auzim? La un proces? Sau unde?
O să auziți în curând.

Nu e cam mult zeci de milioane? De unde își recuperau banii ăștia?
Păi, dacă se făcea licitație părerea mea e că se luau peste 400 de milioane de euro pe drepturile de televiziune?

Pe câți ani?
Pe cinci ani, exact pe cât au făcut ei. Cinci ani.

„80 de milioane de euro pe an pentru Liga 1 de la o societate din Anglia”

Cine dădea banii ăștia în România?
Altă dată, când o să avem timp, o să discutăm.

Înseamnă 80 de milioane pe an. Trebuie recuperați de undeva banii ăștia.
Da! Era o societate din afara țării care cumpărau drepturile de televiziune. Cum au cumpărat și de la alte țări.

Din sfera vestică sau din sfera estică?
Din Vest. Din Anglia.

Oricum, și cei care au cumpărat sunt din Malta.
Cei din Malta sunt cei din România, fraților!

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
MM Stoica a numit fotbalistul care
MM Stoica a numit fotbalistul care "nu are ce să caute la echipa naţională": "Are foarte multe chestii care îi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000 de euro
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000…
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×