Fundașul Cristian Pulhac a semnat un contract valabil până la finalul actualei ediții de campionat cu FC Petrolul, a anunțat, vineri, gruparea ploieșteană.
În vârstă de 31 de ani, Pulhac are 165 de prezențe în Liga I, dar și meciuri disputate în Spania (Hercules Alicante), Azerbaidjan (FK Gabala) și Polonia (Zawisza Bydgoszcz), precum și în competițiile europene inter-cluburi.
În România, el a mai jucat la Poli Iași, Dinamo, Poiana Câmpina și Sportul Studențesc.
După 17 etape, formația Petrolul Ploiești se află pe ultimul loc în clasamentul Ligii I, cu 5 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER