Astra Giurgiu a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei ACS Poli Timișoara, în etapa a XVIII-a a Ligii I.
Pentru Astra au marcat De Amorim ’10 și Budescu ’88 (penalti), iar pentru ACS Poli au înscris Zicu ’30 și Curtean ’68.
1-0: De Amorim a marcat după o pasă de la Alibec
1-1: Zicu a restabilit egalitatea cu un șut la colțul lung
1-2: Curtean a înscris după o pasă al lui Hernandez de pe partea dreaptă
2-2: Budescu a transformat un penalti acordat după un fault asupra lui Alibec
Echipele de start:
Astra: Lung – Queiros, Geraldo, Găman, Morais – Boubacar, Tembo, Teixeira, Budescu – Alibec, De Amorim Rezerve: Gavrilaș, D.Florea, Oros, Al.Ioniță, R.Alves, Dandea, Niculae
ACS Poli Timișoara: Kirschtein – Belu, Melinte, Luchin, D.Popescu – Llorente, O.Popescu – Hernandez, Zicu, Curtean, Elek Rezerve: Smaranda, Poparadu, Bocșan, Rufino, Artean, Sorescu, Bărbuț
Astra Giurgiu, liderul la zi al Ligii 1 după 17 etape, joacă sâmbătă, de la ora 21:15, pe teren propriu contra lui ACS Poli Timișoara.
Cea mai bună echipă în prima parte a campionatului, Astra are șansa, în această seară, de a se distanța la șapte puncte de Viitorul, ocupanta locului doi, care duminică va avea o deplasare grea, la Târgu Mureș, contra lui ASA. În ultimele cinci meciuri, formația antrenată de Marius Șumudică a strâns patru victorii, interval în care a învins Dinamo, CS U Craiova și Viitorul, singurul eșec venind în fața vicecampioanei de sezonul trecut.
Dacă Astra se numără printre echipele în formă ale campionatului, ACS Poli Timișoara nu a mai câștigat de șapte meciuri, serie negativă care a dus formația antrenată de Florin Marin pe locul al 10-lea, cu 15 puncte. Timișorenii vin după trei înfrângeri în ultimele patru etape și, în funcție de jocul rezultatelor, ar putea coborî și mai mult în clasament.
În tur, Astra s-a impus la Timișoara cu 3-1, grație reușitelor semnate de Enache, Boldrin și Roșu, respectiv Segovia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER