Gerard Pique, fundașul de fier al Barcelonei, a acordat un interviu publicației britanice FourFourTwo. Printre subiectele abordate, apărătorul de 28 de ani, a dezvăluit adevărul din spatele pozei care a creat vâlvă pe internet în 2010, toată lumea întrebându-se ce s-a întâmplat între cei doi.
Scena fusese surprinsă de un fotograf în perioada în care ambii jucători evoluau în tricoul Barcelonei, iar Pique a reacționat cu umor: „Ibrahimovic este iubitul meu„.
Acum, la cinci ani distanță fundașul Barcelonei a dezvăluit într-un interviu acordat cunoscutei reviste FourFourTwo care e povestea reală din spatele pozei.
„Tocmai ce îmi lansasem autobiografia și el a venit să mă felicite. Sunt o persoană foarte grijulie, iar fotograful a surprins exact momentul în care ne țineam de mână. El a fost prezent la antrenament, așa că nu putea fi cineva de la vreo revistă de scandal. Nu mi-a venit să cred cât tam-tam s-a creat în jurul acelui moment, dar nu pot spune că reacția m-a surprins. Eram înaintea Realului în clasament, cu dora câteva etape înaintea finalului de campionat, iar presa ar fi făcut orice să ne destabilizeze. Am câștigat până la urmă campionatul”, a mărturisit Pique, fost coleg cu Zlatan Ibrahimovic la Barcelona.
Imaginea a generat și insinuări grosolane ale jurnaliștilor spanioli, iar Zlatan a răspuns pe măsură.
Ibrahimovic, către un reporter: „Vino la mine acasa impreuna cu sora ta si o sa vezi daca sunt gay sau nu”
articol publicat de Andrei Pal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER