Fostul campion WBC, WBA și IBF O’Neil „Supernova” Bell, în vârstă de 40 de ani, a fost împușcat mortal, miercuri, în timpul unui jaf la coborârea dintr-un autobuz, la Atlanta, informează presa americană.
După miezul nopții, un polițist l-a găsit pe Bell întins la pământ, pe stradă, alături de un alt bărbat, care a fost de asemenea împușcat, dar care a supraviețuit. Acesta din urmă a fost transportat la spital și le-a povestit polițiștilor că au fost împușcați în timp ce erau jefuiți când coborau din autobuz. Fostul boxer a decedat la locul atacului. Nicio persoană nu a fost arestată în acest caz încă, poliția fiind de părere că în acțiunea criminală au fost implicați doi atacatori.
Născut în Jamaica, Bell a devenit campion WBA, WBC și IBF la categoria semigrea în 2006, după ce l-a învins, prin KO în repriza a zecea, pe francezul Jean-Marc Mormeck, la Madison Square Garden din New York. Mormeck și-a luat revanșa anul următor, învingându-l la puncte pe Bell, la Levallois.
În Franța, Bell a fost foarte nemulțumit de decizia arbitrilor judecători de a-l declara în unanimitate câștigător pe adversarul său și a încercat să se încaiere cu Mormeck la conferința de presă de după meci, fiind cu greu oprit de bodyguarzi.
Supranumit „Supernova”, Bell a înregistrat în carieră 27 de victorii, 25 prin KO, de patru ori a încheiat la egalitate și înregistrat o înfrângere. El a luptat ultima dată în decembrie 2011, când l-a învins pe Rico Cason, prin KO în repriza I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER