Ultimele dezvăluiri făcute de Mathieu Valbuena în scandalul sex-tape-ului fac extrem de improbabilă revenirea lui Karim Benzema în echipa națională a Franței, anunță astăzi L’Equipe, cotidianul francez titrând pe prima pagină că starul de la Real Madrid este „OUT pentru Euro 2016„.
Reținut de autoritățile franceze la începutul lunii noiembrie, Benzema riscă până la cinci ani de închisoare, fiind acuzat de „complicitate la tentativă de șantaj” și „participare la asociere criminală”, în cazul ce-l viza pe Mathieu Valbuena (Olympique Lyon), acesta fiind amenințat cu publicarea unui sex-tape în care apare alături de iubita sa.
Dezvăluirile lui Valbuena îl „îngroapă”
Într-un interviu amplu oferit celor de la „Le Monde”, Valbuena a vorbit în premieră despre cazul în care a fost audiat și fostul internațional francez Djibril Cisse, precizând că s-a simțit trădat de Benzema.
Micuțul mijlocaș de 31 de ani a dezvăluit că Benzema a încercat să-l convingă să se întâlnească cu o cunoștință care obținuse „sex-tape-ul” în cauză, dar era dispusă să o distrugă.
„Nu era agresiv în modul în care vorbea și nici nu a menționat vreo sumă de bani, dar insista să mă întâlnesc cu cineva. Nu am întâlnit pe cineva care să fie dispus să distrugă o filmare pe gratis, doar pentru că mă iubea pe mine! Nu mai luați oamenii de proști!.
I-am spus lui Karim: „Te-ai întâlnit și cu Djibril (n.r. Cisse) în 2008 în legătură cu același lucru”.
Și el mi-a zis: „Și nu a meritat?”. „Ba da”, i-am răzspuns. Benzema: „Și a apărut filmarea?”. „Păi, nu”, i-am zis.
Apoi mi-a repetat de mai multe ori că am de-a face cu niște „oameni răi”. Mi-a zis: „Trebuie să fii tare. Clipul e destul de fierbinte. Dacă nu vrei să te vezi cu ei, nicio problemă. Dar eu te pot pune în legătură cu prietenul meu”
Am continuat să discutăm despre asta. Eram mai mult decât dezamăgit. Mi-am spus că în primul rând e vorba de lipsă de respect, nu poți să te porți așa cu nimeni. La final, când trebuia să ne despărțim, Karim mi-a zis: „Cum vrei să procedez. Îi dau numărul tău? Îți dau ție numărul lui?”„, a povestit Valbuena în Le Monde.
„Dubla” cu Armenia, ultimele goluri marcate de Benzema în tricoul Franței?
Punând cap la cap declarațiile lui Valbuena din presă, dar și cele oferite în fața justiției, L’Equipe concluzionează că viitorul lui Benzema în tricoul naționalei este „compromis”. „Pe 8 octombrie, la Nice, Karim Benzema reușea o dublă contra Armeniei. Golurile 26 și 27 la națională. Vor fi însă aceastea ultimele marcate în tricoul albastru?„, se întreabă jurnașliștii francezi, precizând că Benzema chiar riscă o condamnare în acest caz.
Și Valbuena ar putea fi afectat de acest scandal, mai scrie L’Equipe, o decizie în privința selecționării sale urmând să fie luată de Dechamps în lunile următoare.
În aceste condiții, L’Equipe precizează că atacanții Franței la Euro 2016 ar putea fi Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Kingsley Coman (Bayern Munchen) și Olivier Giroud (Arsenal). Pe listă ar mai putea apărea Anthony Martial, vârful de 19 ani cumpărat în vară de Manchster United cu 80 de milioane de euro.
81 de selecții are atacantul de 27 de ani în naționala Franței, pentru care a marcat de 27 de ori
35 de milioane de euro a plătit Real Madrid în 2009 pentru transferu lui Benzema, de la Olympique Lyon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER