Viitorul a învins clar CS U Craiova, scor 4-0, pe teren propriu, în etapa a 19-a a Ligii 1. și s-a apropiat la un singur punct de liderul Astra.
Hagi și puștii lui continuă sezonul remarcabil și, după 19 meciuri, au ajuns la 36 de puncte, unul mai puțin decât Astra. Sâmbătă, la Ovidiu a venit CS U Craiova, una dintre echipele bune ale Ligii 1, dar Florin Tănase și compania nu au ținut cont de acest lucru. Startul a fost dat devreme, în minutul 11, de Bănel Nicoliță, care a deschis scorul cu un șut superb, ajutat și de vânt. Până în pauză, Tănase a profitat de eroarea lui Dumitraș, a șutat la colțul scurt, iar Bălgrădean a rămas din nou fără replică.
În repriza a doua, Aganovic a dus scorul la 3-0, Bawab a primit cartonașul roșu pentru o intrare criminală asupra lui Achim, iar Tănase a avut și ultimul cuvânt. Mijlocașul Viitorului a înscris pentru 4-0, în minutul 76, cu un șut la vinclu, stabilind astfel rezultatul final.
Două dintre echipele bune ale Ligii 1, Viitorul și CS U Craiova se întâlnesc sâmbătă, de la 20:30, la Ovidiu, într-un meci important pentru partea superioară a clasamentului, precedat de declarații cel puțin interesante venite dinspre ambele părți.
Echipele de start:
Viitorul ocupă locul al treilea al Ligii 1, cu 33 de puncte, patru mai puține decât liderul Astra, iar pe teren propriu este una dintre forțele campionatului. Echipa lui Hagi a obținut 6 victorii și două egaluri pe arena din Ovidiu, pierzând o singură dată, în fața Astrei. De partea cealaltă, Craiova și-a revenit după un început slab de sezon și a ajuns pe locul al șaptelea, la un punct în spatele ASA-ului, formația cu care luptă pentru ultima poziție care asigură calificarea în play-off.
Înaintea meciului, CS U Craiova a cerut, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, demisia conducerii arbitrajului românesc, lucru care nu a rămas nesancționat de Gică Hagi, la conferința de presă de dinaintea meciului, „Regele” plângându-se că adversarii vorbesc prea mult despre arbitraj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER