Așteptarea continuă pentru CFR. Mult așteptatul fax de la TAS a sosit astăzi, dar răspunsul nu a fost cel așteptat de clujeni. Deși initial, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a promis un răspuns până pe 30 noiembrie, astăzi judecătorul a decis să amâne data în care va pronunța decizia, până la data de 31.12.2015, fără să motiveze în vreun fel decizia luată. Tot atunci va afla și Petrolul dacă i se ridică penalizarea.
6 puncte care fac diferența: play-off sau play-out CFR a cerut la TAS ridicarea penalizării cu 6 puncte, dictată de Comisia de Disciplină la începutul anului și interzicerea acestei Comisii să mai penalizeze clubul aflat în insolvelță, pentru datorii.
De primirea celor șase puncte se leagă în mare măsură speranțele CFR-ului de a mai prinde un loc de play-off. În acest moment, clujenii ar fi pe locul 6 în clasament, peste ASA Târgu Mureș și CS U Craiova, dacă s-ar lua în calcul doar punctele câștigate pe teren.
Ultimele 3 etape din sezonul regulat se joaca în februarie! Se repetă situația din 2009?
Amânarea unui răspuns al TAS în această speță complică mult calculele pe care și le fac formațiile cu pretenții de play-off. În februarie 2016 se vor disputa ultimele 3 etape din sezonul regulat, iar o decizie pro CFR Cluj ar aprinde și mai mult lupta la vârf. S-ar repeta astfel situația din sezonul 2008-2009, când Timișoara a primit un răspuns favorabil din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv și a trecut peste Dinamo în clasament, după terminarea sezonului, reprezentând România ulterior în preliminariile Champions League.
FOTO – Adresa trimisă de TAS Federației Românie de Fotbal
VEZI AICI CUM ARATĂ‚ ÎN ACEST MOMENT CLASAMENTUL LIGII 1, depunctarea CFR-ului fiind luată în calcul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER