Steaua s-a impus cu 2-0 în fața lui CS U Craiova, la primul meci cu Reghecampf pe bancă. Este prima victorie pentru campioana României, după trei partide consecutive în care n-a reușit să câștige.
Venirea lui Laurențiu Reghecampf s-a simțit chiar de la primul meci. Jucătorii au arătat mult mai multă determinare și fazele s-au legat mult mai bine decât în perioada Mirel Rădoi. Steaua a arătat în unele momente ca echipa din primul mandat al lui Laurențiu Reghecampf, cu poftă de joc și orientare înspre atac.
Laurențiu Reghecampf susține că jucătorii au pus în teren ceea ce au lucrat în antrenamentele conduse de el. Noul antrenor al Stelei susține însă că este nevoie de timp și echipa va crește în următoarele meciuri.
„Au încercat să facă ceea ce am lucrat cu ei în ultimele două, trei zile. Cred că mai avem nevoie de timp, dar acum trebuie să ne bucurăm de această victorie. Se poate și mai bine, vreau să jucăm din ce în ce mai bine. Sincer, nu vreau să discut despre ce a fost înainte la Steaua.
Tade, mă interesează să marcheze la fiecare meci. Dacă va deveni golgheter, atunci mă voi bucura pentru el. Atmosfera a fost frumoasă, sunt sigur că toți suporterii noștri care nu vin la meciuri se uită la meciurile noastre. Sunt sigur că prin meciurile noastre o să-i aduce pe stadion.
Patronul, când are timp, vine la meciurile pe care le jucăm. E normal, este echipa lui. Despre venirea lui Dică și Rădoi la meciuri, mă bucur foarte mult, sunt steliști și ne bucurăm că vin la meciuri.
Astăzi am avut doi jucători suspendați, săptămâna viitoare vom avea încă doi. Atât Tudorie, cât și ceilalți au făcut un meci foarte bun. Cu siguranță mergem la Constanța să câștigăm, dar va fi un meci foarte greu. Este o echipă foarte bine pusă în teren de Gică, dar noi suntem Steaua și mergem să câștigăm. Trebuie să fim foarte atenți, pe noi ne interesează să intră în play-off.
Nu mă mai întrebați despre jucători, nu știu dacă s-a rezolvat Bourceanu, nu știu nimic despre transferuri. Mai avem trei meciuri importante, nu este corect față de ceilalți jucători să vorbim despre transferuri”, a declarat Laurențiu Reghecampf la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER