Luigi Constantin Boicea a fost reținut marți de DIICOT și suspectat de propagandă jihadistă și legături cu Statul Islamic, gruparea care ține întreaga lume sub teroare în ultimii ani. Anchetatorii vorbesc despre intenția tânărului din Craiova de a adera la formațiuni teroriste și despre obiceiul acestuia de a promova pe internet filmulețe cu decapitări.
Înainte de a fi captat de Coran,, carte pe care o promova pe blogul personal, a adera la Islam și a-și schimba numele în Omar Boicea a jucat fotbal. Nu oriunde, ci la școala lui Gică Popescu, una care a scos fotbaliști importanți pentru Liga 1, precum Ionuț Rada, Ovidiu Burcă sau Liviu Ganea.
Boicea a fost legitimat la școala de fotbal a lui Gigă Popescu în 2010, timp de cinci luni, și a fost apreciat de antrenori: „A fost la noi în 2010, dar s-a descoperit că avea diabet și a trebuit să se lase de fotbal. Era foarte talentat și devenise titular. Era între primii 10 de la noi de la Academie. Juca fundaș dreapta sau central”, a spus Paul Răducan, manager la Școala Gică Popescu, pentru ziare.com.
Cariera sa a luat însă sfârșit rapid, fiind diagnosticat cu diabet, boală care l-a făcut să renunțe la fotbal.
„Era un copil vioi, nu era deloc retras. Vorbea cu toată lumea, nu avea astfel de porniri. Maică-sa venea mereu și-l aducea la Academiei, nu era nimic suspect cu el”, a mai spus Raducan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER