În fața Norvegiei, România a avut anumite plusuri, dar și minusuri, evident din moment ce a cedat la patru goluri. Eliza Buceschi e marele câștig, la polul opus aflându-se Melinda Geiger, care a făcut un număr foarte mare de greșeli. Nici extremele nu se regăsesc la acest turneu final, în timp ce Tomas Ryde încă nu justifică investiția.
România a avut un început slab în fața Norvegiei în ambele reprize. În prima parte a fost condusă cu 5 goluri după 15 minute (8-3). În partea secundă, în numai 13 minute, nordicele au făcut din nou o diferență de 5 goluri (7-2). În prima parte, naționala a început să prindă aripi din momentul în care în atac a apărut Eliza Buceschi. Cristina Neagu a părut că se sincronizează mai bine cu handbalista de la Thuringer, iar rezultatele s-au văzut imediat. După un blocaj făcut de Eliza, care a scos-o astfel pe Cristina din marcajul Norei Mork, coordonatorul de joc a marcat 3 goluri foarte importante.
În 10 minute, România revenise în joc, scor 8-10. Chiar dacă a încheiat prima repriză cu un gol primit în superioritate, România dădea semne că poate și mai mult în fața Norvegiei. Nu a fost cazul! Staff-ul tehnic a revenit la formula de echipă din startul partidei, cea care adusese echipa la minus 5. Eliza Buceschi a rămas pe bancă, chiar și după ce Norvegia s-a desprins la 4,5,6 goluri diferență, chiar 8 goluri: scor 20-12 (min. 43). Inexplicabil pentru multă lume de ce handbalista de 22 de ani nu a mai fost introdusă în teren, mai ales că arătase multe lucruri pozitive în prima repriză, și-a asumat și responsabilități. În primă fază a existat temerea să nu se fi accidentat, însă când a fost reintrodusă în teren în ultimele 10-12 minute a fost clar că a fost „omisă” conștient sau nu de Tomas Ryde. Deocamdată, selecționerul suedez nu a prins încă ritmul acestui Campionat Mondial.
Individual, Eliza a fost marele plus, iar Melinda Geiger, minusul partidei cu Norvegia. Cifrele vorbesc de la sine. 9 mingi irosite, cu 3 mingi ratate de la 9 metri (este adevărat, două aruncări au nimerit bara) și 6 greșeli! În intervalul în care Norvegia s-a desprins la 20-12, interul dreapta a irosit 4 mingi. Bine, nu a fost numai vina Melindei pentru că în 13 minute au mai fost alte șase mingi pierdute, Brădeanu – 3, Neagu – 2, Perianu – 1. Iar este greu de înțeles de ce s-a insistat mult cu Geiger în această partidă când s-a observat încă din prima repriză că nu este meciul ei. Pur și simplu nu a fost ziua cea bună!
Extremele au fost la rândul lor departe de pretenții, posturi minus pentru România în partida cu Norvegia. Acestea s-au evidențiat însă în mod negativ în prima parte, când Nechita – 2 aruncări și Ardean – 1 aruncare au ratat din situații de unu la unu. Nici Chiper și Tănăsie, când au apărut în teren, nu s-au evidențiat, nici nu au apărut practic la finalizare și pentru că mingea a ajuns foarte rar în extreme, jocul fiind înghesuit pe centru.
Să terminăm totuși într-o notă optimistă, trebuie remarcată și revenirea echipei pe final, după ce a fost condusă la 8 goluri. Tricolorele au revenit la 21-24 în minutul 57 și chiar au avut atacul pentru a înscrie pentru 24-22. Nu au făcut-o, dar „progresul” din final ar putea să conteze la moralul echipei pentru ce va urma… Vineri este jocul cu Rusia (ora 19:15), iar luni optimile de finală cu Franța sau Brazilia.
România – Norvegia 22-26 (10-13)
Ungureanu, Munteanu – portari; Szucs, Pintea, Nechita, Neagu 8, Brădeanu 4, Perianu 1, Marin 1, Ardean 1, Manea 2, Tănăsie, Geiger, Buceschi 5, Vizitiu, Chiper. Antrenor: Tomas Ryde
Grimsbo, Silje Solberg – portari; Molid 2, Kristiansen 6, Loke 1, Skongrad 1, Ingstad, Mork 7, Oftedal 5, Sulland, Wibe, Riegelhuth, Kurtovic 1, Herrem 3, Sanna Solberg, Tomac. Antrenor: Thorir Hergeirsson
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER