Pintilii, Bourceanu, Celeban, Marica. Sunt doar câteva dintre numele pe care Gigi Becali le-a rostit în momentul în care Laurențiu Reghecampf și-a așternut semnătura pe contractul cu Steaua. Până acum, conducerea roș-albaștrilor a ratat transferurile lui Celeban și Pintilii, în timp ce Marica are șanse mici să ajungă sub comanda lui Reghe, așa că strategia s-a schimbat puțin. Sub comanda antrenorului de 40 de ani va ajunge Theodor Botă, un atacant de 18 ani, venit din Liga 3.
Fotbalistul care abia și-a serbat majoratul și care vine pentru a-i face concurență lui Tade are o poveste interesantă. În luna noiembrie, a intrat în poarta naționalei Under 19, la un meci pierdut de România în fața Elveției, scor 1-3, după ce portarul titular fusese eliminat. A primit un gol din penalty, dar și-a salvat echipa pe final, în minutul 87, când a respins de sub bară un șut pericolos al adversarilor.
Evident, isprava tânărului atacant a atras atenția presei locale. Botă a acordat un interviu pentru cjsport.ro, în care a dezvăluit care sunt planurile sale pe termen scurt. La acea vreme, visa să meargă în străinătate, declara că este fan AC Milan și că idolul său este Mario Balotelli, dar că îl apreciază mult pe Neymar, cel care, în opinia sa, va câștiga multe Baloane de Aur, după retragerile lui Messi și Cristiano Ronaldo.
„Eu aș vrea să plec în străinătate încă din iarnă, dar vom vedea. Îmi place foarte mult campionatul Italiei, mai ales că echipa mea de suflet este AC Milan, însă mi-ar plăcea și în Anglia, pentru că acolo sunt dueluri bazate pe forță, se fac multe antrenamente fizice care te ajută. Ca jucător, îl admir foarte mult, însă doar ca și stil de joc, pe Mario Balotelli, pentru că nu-mi place și caracterul lui. Totuși, idolul meu este Neymar, îl consider mai complet decât Cristiano Ronaldo, deși îmi place foarte mult și de portughez. De altfel, cred că după ce se termină cu Ronaldo și Messi, Neymar va lua cele mai multe Baloane de Aur”, spunea Botă, în luna noiembrie, pentr cjsport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER