Bellu și Bitang i-au adus liniștea lui Alin Petrache. Ce spune șeful COSR despre turneul de calificare la JO

Bellu și Bitang i-au adus liniștea lui Alin Petrache. Ce spune șeful COSR despre turneul de calificare la JO
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, a declarat, vineri, că revenirea antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang la conducerea lotului național feminin de gimanstică reprezintă un act de asumare a rezultatelor de la turneul preolimpic de la Rio.

„Cred că revenirea lui Bellu și Bitang la lotul de gimanstică este una bună, un act de asumare a ceea ce se va întâmpla. Sper ca la turneul de calificare să obținem acele bilete și la fete și la băieți, pe care le dorim cu toții, pentru ca mai apoi să avem șanse la acele medalii pe care le dorește atât federația cât și noi”, a declarat Petrache.

Antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang vor reveni la conducerea lotului olimpic de gimnastică feminină, ei urmând a pregăti echipa României în vederea calificării la JO din 2016, dar și la competiția de la Rio, dacă sportivele se vor califica în urma turneului preolimpic din luna aprilie.

Echipa României, medaliată olimpică la fiecare ediție, începând cu 1976, va evolua la turneul preolimpic de la Rio (16-19 aprilie 2016) pentru unul din ultimele patru locuri disponibile pentru JO de anul viitor, unde vor concura, calificate direct deja la competiția olimpică, și primele opt clasate la CM din acest an.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Groupama Asigurări au semnat vineri un nou parteneriat pentru perioada 2016 – 2018, prin care asigurătorul le oferă sportivilor din loturile participante la următoarele șase ediții ale competițiilor olimpice, atât cele de iarnă, cât și cele de vară, produse de asigurare de călătorie, de viață, de asigurare obligatorie RCA și asigurare facultativă a flotelor de autovehicule (pentru 26 de autovehicule) și de asigurare de incendiu și alte calamități. Per total, valoarea estimată a polițelor este de 207.000 de euro, ele fiind oferite integral în sistem barter.

Președintele COSR, Alin Petrache, s-a arătat încântat de parteneriatul semnat cu compania de asigurări: „Întotdeauna sportivii au stat liniștiți atunci când este vorba de echipa olimpică. Eu cred că este un parteneriat normal, care promovează aceleași valori. Și cred că prin sprijinul pe care ni-l acordă Groupama, toți sportivii sunt mult mai liniștiți. Etse un asigurator puternic, cred că sportivii au nevoie de siguranță. Groupama a fost unul dintre asiguratorii mei ca sportiv. Eu nu-mi doresc ca la orice competiție să avem sportivi accidentați, dar de fiecare dată când au fost probleme ei și-au respectat partea contractuală”.

Pe toată perioada parteneriatului, Groupama va asigura delegațiile lotului național la Jocurile Olimpice pentru Tineret din iarna anului 2016, de la Lillehammer, Jocurile Olimpice de vară de la Rio, din 2016, Festivalurile Olimpice ale Tineretului din iarna și vara anului 2017 și la Jocurile Olimpice pentru Tineret din vara anului 2018.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul Patriziei Cormos, tânăra de 20 de ani prinsă de viitură
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul…
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Actrița care suferă de scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Actrița care suferă de scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×