Zilele lui Jose Mourinho la Chelsea sunt numărate, a noua înfrângere suferită de londonezi în acest sezon, în campionat, cu Leicester, scor 1-2, fiind picătura care a umplut paharul pentru patronul Roman Abramovich.
Daily Mail anunță că miliardarul rus a convocat o ședință de urgență la Chelsea, în care se va stabili soarta lui Mourinho. Portughezul a semnat la începutul sezonului prelungirea contractului, iar o clauză din noua înțelegere stipulează că acesta ar trebui să primească integral salariul, dacă va fi dat afară. În aceste condiții, despărțirea ar costa-o pe Chelsea 40 de milioane de lire sterline, un record în materie.
Sezonul lui Chelsea e unul dezastruos, iar problema demiterii lui Mourinho s-a pus încă din luna octombrie, însă acesta a primit timp din partea conducerii pentru a redresa situația. Nu a reușit să o facă, iar acum soarta sa pare pecetluită, mai ales că a pierdut și susținerea jucătorilor. Presa din Anglia scrie despre o „stare de război” în vestiarul campioanei Angliei, Mourinho fiind izolat în acest moment.
Ajuns pe locul 16 după tot atâtea etape, la un singur punct peste linia retrogradării, Mourinho a afirmat că se simte trădat de fotbaliști confirmând practic ruptura dintre el și jucătorii exponențiali ai echipei.
Abramovich va discuta astăzi cu mai mulți directori ai echipei pentru a stabili o strategie pentru perioada imediat următoare. Este de așteptat ca Mourinho să fie chemat la negocieri, pentru a se ajunge la o înțelegere amiabilă, prin care Chelsea să evite plata celor 40 de milioane de lire.
Primul nume pe lista posibililor înlocuitori este cel al italianului Carlo Ancelotti, care a câștigat trei trofee la Chelsea în perioada 2009-2011. Acesta are marele avantaj că e liber de contract după despărțirea de Real Madrid și nu ar avea nevoie de mult timp de adaptare la clubul londonez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER