Costel Gâlcă a debutat cu o victorie pe banca lui Espanyol la doar o zi după ce a fost numit antrenorul echipei din Barcelona. Espanyol a câștigat meciul retur cu Levante din 16-imile Cupei Spaniei, scor 2-1.
Gâlcă a fost surprins de cât de receptivi au fost jucătorii, dar precizează că este încă prea devreme pentru a trage o concluzie.
„Mă simt bine în Spania. Este încă devreme să trag o concluzie, au trecut numai câteva zile, dar cu siguranță că în timp munca noastră se va vedea. Vreau să imprim un stil agresiv, vreau ca jucătorii lui Espanyol să aibă reacții imediate după ce pierd mingea, vreau să facă pressing, să aibă inițiativă. Le-am și spus jucătorilor că nu mă așteptam să se adapteze atât de repede, să facă atât de bine ceea ce le-am cerut, într-un timp scurt”, a declarat Gâlcă pentru DolceSport.
Fostul tehnician al Stelei a vorbit și despre perioada petrecută la echipa roș-albastră: „De la Steaua am rămas cu amintirile plăcute, cu cele trei trofee cucerite, cu bucuria jucătorilor după ce au câștigat trofeele. Când le-am spus că plec, ei au înțeles că a fost decizia clubului, nu aveau ce face. Am avut cu ei o relație profesională, dar și de prietenie cu câțiva. Cu unii vorbesc și acum, este vorba despre unii jucători care au plecat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER