În ultima vreme, campionii din tenis au fost luați în vizor de oamenii implicați în celelalte sporturi, care spun că Nadal, Federer sau Djokovic rezistă într-un mod suspect ritmului infernal din turneele de Grand Slam. Aceștia se întreabă cum e posibil ca jucătorii de tenis să alerge și să lovească sfera galbenă timp de 4-5 ore, pentru ca ziua următoare să revină pe teren la fel de în formă.
Jurnaliștii, fie că sunt francezi, englezi sau români, i-au acuzat și ei pe liderii din sportul alb cum că ar fi beneficiarii unei minciuni organizate: dopajul! Un tenismen aflat în fruntea clasamentului mondial îi contrazice însă pe toți, spunând că jucătorii din elita ATP nu încalcă regulile jocului. Italianul Fabio Fognini, campion de Grand Slam la dublu alături de Simone Bolelli (Australian Open 2015), garantează că tenismenii cunoscuți nu se dopează. „Pot să vă asigur că în primii 100 de jucători nu există vreunul care se dopează. Spun > pentru că împotriva lor am jucat. Suntem testați de cel puțin 20 de ori pe an și este imposibil ca trișorii să nu fie prinși”, a declarat italianul clasat pe locul 21 în lume.
Rafael Nadal și Novak Djokovic, epuizați după 6 ore de tenis spectacol în finala de la Australian Open 2012, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5 în favoarea sârbului.
Rafael Nadal (Spania), câștigător a 14 titluri de Grand Slam, a fost în dese rânduri ținta atacurilor care vizau fizicul său impresionant. Doi jucători retrași din activitate, Daniel Koellerer (Austria) și Cristophe Rochus (Belgia), l-au acuzat public de practici necurate, în timp ce o televiziune franceză a creat o parodie pe această temă, cu Rafa în rolul principal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER