SPECIAL | Familia româncei Mariana Simionescu organizează Africa Race, evenimentul care ține viu spiritul Dakarului

SPECIAL | Familia româncei Mariana Simionescu organizează Africa Race, evenimentul care ține viu spiritul Dakarului
  • Publicat:
  • Actualizat:

2016 aduce deznodământul celei de-a opta ediții sud-africane a celui mai dificil rally-raid din lume. „Africa Eco Race”, „Monaco Dakar” sau „The Real Race – pe urmele lui Thierry Sabine”, așa cum se prezintă pe site-ul oficial, competiția intră clar pe o listă extrem de scurtă a întrecerilor de la cumpăna dintre ani, începute în 2015 și încheiate în 2016, pe care regăsim nume precum turneul demonstrativ de tenis de la Abu Dhabi – Mubadala Tennis Championship sau Turneul celor patru trambuline – de la sărituri cu schiurile. Iar organizarea este gândită, pusă în practică și supervizată de Anthony, un tânăr de 25 de ani, mare pasionat al automobilismului, nimeni altul decât fiul Marianei Simionescu, membra unei generații de excepție a tenisului românesc, crescută la clubul sportiv Dinamo, alături de Virginia Ruzici și Florența Mihai. Jean Louis Schlesser, pilot de renume în motorsportul francez, lucrează cot la cot cu fiul său, Anthony Schlesser.

5.978 km adună traseul Africa Eco Race, dintre care mai bine de jumătate (3.742 km) pe tărâm african – leagănul legendarului Dakar a cărui tradiție și esență a fost zdruncinată din temelii până la dezagregare în 2008, atunci când cursa anuală a fost anulată din cauza amenințărilor unor atacuri teroriste care au adus puternice semne de întrebare asupra viitorului celui mai dur rally-raid din lume. Născut dintr-un spirit de revoltă și nostalgie a senzațiilor, aromelor și culorilor sacrificate de Dakar-ul născut în 1978 (culmea, după ce un rider francez, Thierry Sabine, a rătăcit drumul în dunele deșertului african), o dată cu translatarea forțată din 2009, în Argentina, „Monaco Dakar” ajunge inevitabil la comparații cu întrecerea continuatoare oficială.

„În Maroc sunt cinci etape, în Mauritania sunt șase etape, iar în Senegal o etapă, înainte de Lac Rose, acolo unde era faimosul loc de întâlnire pentru mașini, atunci când termina raliul. Este o caravană de aproape 600 de persoane, care include motociclete, mașini și camioane. Și este spiritul ăsta de echipă, de familie, care nu mai există în Dakarul care se face în Argentina” Mariana Simionescu

Parcursul Africa Race este cu puțin sub 3,500 km mai scurt decât  Dakar-ului sud-american și ușor decalat față de acesta, startul caravenei fiind dat pe 27 decembrie 2015, în statul-bijuterie al Pământului, Monte Carlo (față de 2 ianuarie – startul oficial al Rally Dakar). 500 de persoane și 225 de vehicule formează caravana ediției 2015 / 2016, iar contrastele nu ar fi putut fi mai mari: plecarea dintr-una dintre cele mai luxoase destinații europene, impregnate cu dichisul sărbătorilor de iarnă, spre Spania oferă timp pentru a contepla despărțirea și avansarea către auriul pe alocuri la fel de sclipitor al dunelor deșertului care l-au sedus pe Thierry Sabine. Legătura, făcută pe apă, apropie și spiritul aventurii, atât de caracteristic Dakar-ului.

  • Moto, quad, mașini și camioane – iată categoriile de bază ale Race of Africa, care conțin grupe în funcție vârsta participanților, capacități de motoare, etc – totul în concordanță cu regulamentele FIA de Cross-Country Rallies.

Pal Anders, campionul categoriei moto în 2015, a deschis caravana pornită la amiază, la ora 14:00, din fața Monte Carlo Country Club. Un fel de ultim test de rulaj la doar 20 de grade, pentru norvegianul suit în șaua motocicletei KTM ce a primit, simbolic, numărul 100, în fruntea unei caravane animate, însuflețite, urmărite de zeci de obiective de filmat și de fotografiat, inclusiv dintr-un elicopter pilotat chiar de Jean Louis Schlesser – din pasiune dar și din dorința acerbă ca totul să meargă strună și de a lăsa cât mai puține lucruri la mâna hazardului.

Precum Dakar-ul gândit de Thierry Sabine, Dakar Monaco pleacă în Africa, ancorează în Maroc, unde își consumă cinci etape, continuă cu șase etape în Mauritania și gonește apoi spre Senegal, punctul terminus fiind Lac Rose, faimosul lac sărat roșu-liliachiu, locul de întâlnire pentru mașini, de la finalul raliului, din nou… atât de reprezentativ pentru Dakar.

  • Autenticitate, prietenie, solidaritate și sportivitate – iată cuvintele-cheie atribuite de organizatori descrierii experienței Africa Race. Pentru a capta cât mai mult din spiritul Dakar-ului început de la aventura lui Thierry Sabine, „participanții sunt propulsați în profunzimea spiritului Africii, acolo unde rute neînregistrate pe marile hărți scot la iveală frumusețea condusului, în inima Africii, tărâm al unor peisaje de neuitat”, așa cum precizează ghidul oficial al competiției.

Și toți cei aflați la cârma Africa Race respiră și inspiră Dakar: Jean Louis Schlesser a concurat în primul său Paris – Dakar în 1984, la 36 de ani, a devenit un obișnuit al cursei cinci ani mai târziu și apoi a pus bazele unei echipe proprii, câștigând de două ori competiția globală. Mariana Simionescu însăși a fost „infectată” de microbul Paris Dakar, fiind ea concurentă, în 1986, alături de Francoise Elby. Anthony a moștenit pasiunea pentru motorsport de la ambii părinți. Iar directorul Africa Race este René Metge, triplu câștigător al Paris – Dakar-ului.

 „Mauritania este punctul forte al acestei ediții a opta. Bucla Akjoujt-Akjoujt. Sută la sută nisip, un parcurs nou-nouț, de 379 km. Participanții vor descoperi căi mitice. Iar plecarea, de aici, de la Monaco, din acest cadru excepțional, magic, din portul acesta atât de încărcat de istorie pentru motorsport – este un cadou frumos pentru concurenți”, René Metge


Așa arată traseul „Africa Eco Race” – un traseu în care organizatorii s-au dat peste cap pentru a îmbunătăți calitatea traseului, alegând în Maroc o rută mai puțin stâncoasă, plusând totodată în Mauritania. Foto: africarace.com

  • Dimensiunea eco: caravana concurenților este însoțită de mașini cu panouri solare, care alimentează întreaga rețea ce asigură sistemul logistic – de la înregistrarea timpilor, distribuirea informațiilor legate de timpii zilei și desfășurarea cursei  până la simpla alimentare a mașinilor. Totodată, o categorie specială, rezervată prototipurilor de hibrizi experimentali, este susținută de organizatori anual.

Cursa se termină pe 10 ianuarie, cu patru zile înaintea aniversării a 30 de ani de la moartea lui Thierry Sabine. Și cum caravana a sărbătorit în familie Revelionul, cu foie gras și șampanie în ton cu punctul de pornire în cursă, finalul va fi epic. O nouă sărbătoare. În numele lui Sabine. În numele Dakar-ului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×