Până la partida cu Austria, România va înfrunta de două ori Finlanda, în 6 ianuarie (Vantaa, ora 16:00) și în 10 ianuarie (Baia Mare, ora 20:30). Două jocuri numai bune de pregătire pentru testul decisiv de săptămâna viitoare, dar și pentru a mai șterge din amarul „dublei” din 2014, când Finlanda a trimis România în cel mai jos punct din istoria handbalului – în lumea a treia – după ce a eliminat-o în precalificările pentru Euro 2016 (scor 32-30 și 29-32).
Programul României în grupa preliminară de calificare în play-off-ul CM 2017
Tricolorii au plecat deja în Finlanda, cu o formulă de echipă mult schimbată, mai echilibrată față de cea care a jucat în 2014, în care au revenit o parte și din jucătorii experimentați, precum Ghionea, Novanc, Csepreghi sau Stavrositu.
Lotul României
Nici Finlanda nu mai are echipa de acum 1-2 ani, care oricum era slabă, din moment ce în grupa preliminară pentru Euro 2016 a pierdut la scor 5 din cele 6 meciuri disputate cu Germania, Spania și Austria. Pentru jocurile de la începutul acestui an, nordicii au convocat numai handbaliști din campionatul intern (SM – Sarja), fără prea mare experiență internațională. După declarațiile obținute de selecționerul Kaj Kekki înaintea partidei cu România, Finlanda nu își pune prea mari speranțe în actuala grupă de calificare, obiectivul acestei naționale fiind să câștige un meci din cele 4 pe care le va juca în următoarele zile. Iar ținta este partida cu Italia din 13 ianuarie.
Așadar, antrenorii Aihan Omer și Sandu Iacob au la prima vedere o oarecare liniște pentru a pregăti returul cu Austria, din 14 ianuarie, pe care tricolorii trebuie să-l câștige la minimum 4 goluri pentru a avea prima șansă la câștigarea grupei din care face parte.
Naționala de handbal masculin s-a reunit încă din 18 decembrie, în Baia Mare. Antrenorii nu au însă la dispoziție mai mulți jucători. Pe lângă Popescu, Ghiță, Talas, Mihalcea, Criciotoiu – accidentați, România nu se bazează nici în această perioadă pe Alexandru Șimicu. Interul stânga de la St. Raphael are aproape 2 ani de când nu mai vine la echipa națională, ultimul său joc fiind … România – Finlanda 32-30. Șimicu nu a făcut parte și din echipa care a jucat în retur în Finlanda.
Clasamentul și programul în Grupa 2 preliminară de calificare în play-off-ul CM
Sursa: eurohandball.com
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER