Fostul mare fotbalist Gary Lineker (55 de ani) divorțează de soția sa Danielle (36 de ani), la doar șase ani după ce spuseseră „Da” în fața altarului, anunță Daily Mail.
Cei doi au confirmat despărțirea, fără să ofere prea multe detalii. Anunțul e unul surprinzător, în condițiile în care fostul mare internațional englez și fotomodelul din Țara Galilor nu aveau probleme.
Conform sursei citate, apropiații celor doi susțin că despărțirea a fost provocată de faptul Danielle și-ar fi dorit să întemeieze o familie și să facă copii, însă Gary Lineker, care are deja patru copii, a considerat că are o vârstă prea înaintată pentru a deveni din nou tată.
Danielle a renunțat deja la verighetă
Averile estimate ale celor doi însumează 20 de milioane de lire sterline, însă nu se pune problema unui divorț cu scandal, notează presa din Anglia. Soții Lineker au ajuns la o înțelegere amiabilă și au completat formularele pentru divorț online.
„Rămân în continuare prieteni foarte buni și își doresc reciproc să fie fericiți! Au format un cuplu superb, dar viziunile diferite asupra conceperii unui copil au dus la despărțire. Ambii știu că e cel mai bun lucru și privescdeja spre viitor„, a declarat un prieten comun pentru The Sun.
Thank you all for your kind words. @DanielleBux and I had many wonderful years together. We remain very close and the greatest of friends. — Gary Lineker (@GaryLineker) January 13, 2016
Thank you all for your kind words. @DanielleBux and I had many wonderful years together. We remain very close and the greatest of friends.
— Gary Lineker (@GaryLineker) January 13, 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER