Goran Karanovic este unul dintre atacanții pe care Steaua i-a ofertat în această iarnă. Gigi Becali susține însă că pretențiile lui Angers – club de care aparține – sunt exagerate. Cu toate acestea, impresarul jucătorului spune că încă există loc de negocieri.
Steaua este în căutarea unui atacant și, după ce au văzut că negocierile pentru Budescu și Marica sunt anevoioase, oficialii campioanei au căutat o soluție în străinătate. Unul dintre jucătorii pe care cei de la Steaua au pus ochii a fost Goran Karanovic, un atacant elvețian de 28 de ani, care este legitimat la Angers – locul doi în Franța.
Gigi Becali a declarat însă că pretențiile lui Angers sunt exagerate. Pentru un transfer definitiv, francezii au cerut 500.000 de euro, o sumă considerată mare de patronul Stelei. Totuși, s-a discutat și despre varianta unui împrumut până în vară, cu opțiunea pentru un transfer definitiv. Însă aici discuțiile s-au oprit la salariul pe care-l cere jucătorul, 40.000 de euro pe lună. Cristi Sep, impresarul lui Karanovic, este de părere că elvețianul este marcatorul pe care-l caută Steaua, chiar dacă n-a marcat niciun gol pentru Angers în acest sezon:
„Karanovic este jucătorul care poate rezolva multe dintre problemele Stelei în atac, un jucător de gura porții cu simțul golului. Chiar dacă în Franța nu a confirmat din punct de vedere al golurilor, să nu uităm că la Angers concurența este foarte mare ei având în lot încă 6 atacanți. Stilul de joc al lui Angers nu este unul care să-l avantajeze, pentru că joacă eminamente defensiv. Dar aceste ultime 6 luni contează mai puțin, important este că el este un marcator și a dovedit-o atât la St. Gallen, cât și la Servete, unde a fost unul dintre principalii marcatori”, a declarat Cristi Sep pentru ProSport.
Angers l-a vrut pe Rusescu, dar l-a transferat pe Karanovic
Karanovic a semnat cu Angers în vară, după ce s-a despărțit de St. Gallen. Insă înainte de a deschide negocierile cu el, oficialii lui Angers au încercat să-l transfere pe Raul Rusescu, căruia erau dispuși să-i plătească un salariu anual de 480.000 de euro. Însă discuțiile au intrat în impas și Angers l-a transferat pe Karanovic. Elvețianul în vârstă de 28 de ani n-a reușit însă să se adapteze și n-a marcat niciun gol în cele 10 apariții avute până acum. Cristi Sep este de părere că la Steaua și-ar regăsit forma și spune că transferul nu este picat definitiv:
„Încă nu este nimic definitivat, în principiu am reușit să aducem cluburile la un acord în ceea ce privește împrumutul acestuia la Steaua, cu o opțiune de cumpărare a lui Karanovic. Vom vedea dacă vom ajunge la un consens și cu jucătorul. Dacă el înțelege că și el are nevoie de Steaua, atunci cred că până la urmă va veni. Este un jucător valoros, gândiți-vă că el a fost ales de Angers în dauna lui Rusescu!”, a explicat Cristi Sep pentru ProSport.
Pe de altă parte, jucătorul crede că venirea la Steaua poate ajuta echipa lui Gigi Becali să facă o afacere bună. În opinia atacantului de 28 de ani, dacă înscrie, poate ulterior să fie transferat înapoi în străinătate, aducând un profit campioanei.
27 de goluri în 73 de meciuri a marcat Karanovic pentru St. Gallen, clubul pentru care a jucat în perioada 2013-2015, înainte de a se transfera la Angers.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER