Pilotul român al echipei KTM, Emanuel Gyenes, a încheiat, miercuri, pe locul 17 în etapa a zecea a raliului Dakar 2016, la clasa moto, informează site-ul oficial al competiției.
Gyenes a ajuns cu o întârziere de 43 de minute și 46 de secunde față de câștigătorul etapei, slovacul Stefan Svitko (KTM).
Svitko a fost urmat de argentinianul Kevin Benavides (Honda), la două minute și 54 de secunde, și de australianul Toby Price (KTM), la cinci minute și 47 de secunde.
În clasamentul general, Emanuel Gyenes se află pe locul 13, cu o întârziere de trei ore, 19 minute și 51 de secunde față de liderul Toby Price.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER