COMPARAȚIE | Șah în atac: mutările cu care Steaua și Dinamo vor să dea lovitura în acest sezon. Cifrele atacanților cu care granzii Bucureștiului speră să câștige lupta la titlu

Redactor:
Andrei Pal
COMPARAȚIE | Șah în atac: mutările cu care Steaua și Dinamo vor să dea lovitura în acest sezon. Cifrele atacanților cu care granzii Bucureștiului speră să câștige lupta la titlu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ca orice altă perioadă de transferuri din Liga 1, nici cea din această pauză de iarnă nu putea fi lipsită de cel puțin o „telenovelă”. Doi jucători au fost în centrul acestei perioade de mercato: Constantin Budescu transferat când la Steaua, când în țările arabe, și cea a lui Ciprian Marica, jucător pe care s-au „bătut”, Steaua, Getafe și Dinamo. În cele din urmă, „telenovela” celor două mutări care au ținut capul de afiș al acestei perioade de mercato s-a sfârșit. Marica a ajuns în cele din urmă la Steaua, Budescu fiind, cel puțin deocamdată, în curtea celor de la Astra.

  • Printre echipele cele mai active în ceea ce privește transferurile de jucători au fost cele două rivale din campionat, Steaua și Dinamo, echipe care se vor întâlni de patru ori în finalul de sezon, în play-off și în Cupa României.
  • Pe postul de atacant, unul din pricina căruia patronul George Becali declara că „stă în ploaie”, oficialii steliști i-au transferat pe Ciprian Marica și Tha’er Bawab, avându-i deja pe Alexandru Tudorie și Gregory Tade. Cum ultimul nu mai intră în vederile staff-ului, „roș-albaștrii” se vor baza pe tridentul rămas.
  • Dinamo s-a consolat cu Paul Batin, după ce Marica a luat drumul Stelei, avându-i deja în echipă pe „Bizonul” Harlem Gnohere și Marcel Essombe.

La o simplă trecere în revistă, numele de pe lista Stelei au o mai mare rezonanță decât cele ale marii rivale, Ciprian Marica fiind omul în care suflarea stelistă își pune speranțele pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor. La o analiză amănunțită, cel puțin dacă ne luăm după cifrele celor șase atacanți, înaintașii „câinilor” par superiori.

!Dinamo: Harlem Gnohere, Marcel Essombe, Paul Batin

Când a venit vorba de atacanți. Mircea Rednic a dovedit încă o dată că are un ochi special în această privință. După transferurile lui Bokila, fost golgheter la Petrolul, și Tade, golgheterul stagiunii trecute la CFR, Rednic i-a adus pe Gnohere, cel care inițial a fost refuzat de Petrolul, și pe Marcel Essombe. Și de această dată Rednic s-a dovedit inspirat. Cei doi au marcat împreună 18 goluri în toate competițiile, Gnohere fiind golgheterul echipei. O nouă achiziție în ceea ce privește linia de atac este cea a lui Paul Batin, cel care a sosit liber de contract, după despărțirea de FC Botoșani. Spre deosebire de cei doi, Batin n-a avut un sezon prea bun. Acesta a reușit doar un gol și o pasă decisivă.

2 milioane de euro însumează cotele de piață ale celor trei jucători, conform transfermarkt.de

!Steaua: Ciprian Marica, Tha‘er Bawab și Alexandru Tudorie

De partea cealaltă, Steaua a scârțâit în ceea ce privește golurile marcate. Dacă pe vremea lui Gâlcă, atunci când Sânmărtean și Keșeru făceau legea în teren, steliștii aveau un golaveraj de 36-8, la sfrâșitul turului, de această dată lucurile nu stau chiar atât de roz: 31-21 este golaverajul echipei. Principala cauză a secetei din atac este forma prin care a trecut principala gură de foc a „roș-albaștrilor”, Gregory Tade. Acesta a reușit doar 6 goluri și 5 pase decisive în 29 de meciuri în tricoul Stelei, ceea ce a dus la excluderea sa din echipă.

Din această cauză, Steaua a căutat cu disperare sânge proaspăt în acest compartiment. Nume precum cel al lui Alibec, Cristian Lopez sau Karanovic au fost, pe rând, pe lista de achiziții a Stelei. În cele din urmă, Marica și Bawab sunt gurile de foc pe care se va baza Laurențiu Reghecampf în partea a doua a sezonului, avându-l deja pe Tudorie în lot. Nici aceștia nu trec prin cele mai bune momente ale carierei, ținând cont că Marica n-a mai jucat de aproximativ șase luni din pricina unei accidentări, Bawab reușind doar 3 goluri în 19 meciuri pentru CS U Craiova. Tudorie, atacantul care îi băga, practic, tilul în buzunar Stelei prin golul marcat în partida cu ASA Tg. Mureș din ultima etapă a sezonului trecut, a avut evoluții slabe, nereușind să confirme încrederea pe care șefii „roș-albaștrilor” i-au acordat-o. Acesta a reușit să marcheze doar o singură dată în tricoul Stelei, în partida cu CFR Cluj, din tur, scor 1-1.

2,85 milione de euro însumează cotele de piață a atacanților Stelei
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×