România va întâlni Franța în finala pentru locurile 9-12, la CE de polo de la Belgrad

Redactor:
Adina Oșan
România va întâlni Franța în finala pentru locurile 9-12, la CE de polo de la Belgrad
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de polo va întâlni, sâmbătă, în finala pentru locurile 9-12, la CE de la Belgrad, reprezentativa Franței, care a învins, joi, echipa Olandei, cu scorul de 11-8, în faza semifinală pentru această clasare.

Tricolorii vor juca astfel în compania Franței, sâmbătă, de la ora 11.30, pentru clasarea finală pe locurile 9-10, iar Germania și Olanda se vor duela, în aceeași zi, pentru pozițiile finale 11-12.

De asemenea, sâmbătă vor avea loc și finalele Campionatului European de la Belgrad. Prima finalistă este deținătoarea trofeului, Serbia, care a învins, miercuri, în semifinale, Grecia, cu 13-7. A doua semifinală va avea loc joi, între Muntenegru și Ungaria.

Până în prezent, la CE de la Belgrad, tricolorii au învins, în grupa C, Georgia, cu 12-6, și Germania, cu 14-13, și au pierdut cu Italia, scor 5-11, în optimile de finală, după care au cedat în fața Greciei, cu 9-15, iar în primul meci pentru locurile 9-12 au trecut de Malta, cu 12-7. În semifinala pentru locurile 9-12, România a învins Germania, după aruncări de la 5 metri, cu scorul de 14-13.

Campioana europeană din 2016 va obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. De asemenea, la CE de la Belgrad se luptă și pentru calificarea la turneul preolimpic din aprilie 2016, la care vor lua startul 12 echipe, din care cinci europene. Italia are asigurat un loc, fiind gazda turneului preolimpic. Primele trei clasate la acest turneu preolimpic se vor califica la JO de la Rio.

La ediția din 2014 a Campionatului European, România s-a clasat pe locul 8.

Campioana europeană en-titre este Serbia, care este deja calificată la JO din 2016 în calitate de câștigătoare a Ligii Mondiale în 2015. De asemenea, Croația și Grecia sunt calificate, după ce au încheiat pe locurile 2-3 la CM din 2015, după Serbia.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×