FRF vintage

E ca un făcut. Parcă e un blestem

E ca un făcut. Parcă e un blestem. Se schimbă  președintele la FRF, se rotesc antrenorii la națională, noi tot încremeniți rămânem în proiecte de acum jumătate de secol. E cazul, nu e cazul, avem adversari de pregătire, n-avem, naționala e musai urcată în avion și dusă undeva într-un cantonament de cel puțin două săptămâni. Exact ca pe vremea selecționerului Angelo Niculescu, care-i testa pe Dinu și pe Lucescu înaintea Mundialului mexican într-un turneu sud-american. Cel care a marcat explozia Liță Dumitru. Asta era pe atunci moda, așa procedam noi, aidoma procedau și mulți alții. Era floare la ureche să suni adunarea la lot de vreme ce nu aveai picior de fotbalist dincolo de Cortina de Fier la vreun club din străinătate și care să strâmbe din nas. Precum Steaua acum.

Decenii, naționala chiar era națională. Nu selecționata divizionară de acum, dar cu pretențiile unui tratament special. Doar „ne-am calificat la Euro!” Da, numai că nu ne-a calificat Balauru, cel mai bombardat portar din prima ligă. Ne-au calificat cei care chiar vor merge la Euro, nu sezonierii de acum. Am înghițit cu noduri toate cantonamentele din februarie din epoca Mircea Sandu. Era secretul lui Polichinelle. Pentru suportul acordat Nașului la UEFA, hotelurile din Cipru ale lui my friend Mario aveau mușterii și în sezon mort. Dădeam totuși și peste câte un adversar mai răsărit, iar presa avea satisfacția că titrează încă o dată „a fost un test reușit”.                    

A fost odată. Nimeni din lumea fotbalului care mai are câte ceva de spus nu se mai gâdește la astfel de stagii în care, după cum sună șablonul, „se încarcă bateriile”. Doar pretext pentru ca selecționerul să mai coloreze cu carioci un dosar cu fișe individuale. În particular, nimeni nu se prea mai gândește la noi. E prețul plătit pentru anul în care am vârât capul în nisip și ne-am ascuns de toate meciurile amicale posibile de dorul unei urne zâmbitoare pentru preliminariile CM. Am retezat punți și eventuale negocieri ca să nu ne stricăm ratingul, iar efectul se va vedea cât de curând. Spania va veni la București pe un milion de euro sau cine mai știe cât, pe ochi frumoși nu ne va mai deschide nimeni ușa, iar de reciprocități nu mai poate fi vorba. Astfel, generic, am ajuns să ne testăm cu Zimbru Chișinău. Acesta e suflul proaspăt adus de noua echipă federală: pititul după cireș de spaima amicalelor și un proiect ruginit de început de februarie de odinioară. Tot ce-i lipsește acestei naționale vintage e ca Tata Puiu să reinventeze ca piesă de rezistență Testul Cooper, născocit de preparatorii fizici ai lui Pele și Tostao.

Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×